Connect with us

Agricultura si economie

E oficial. Guvernul a îngheţat indemnizaţiile bugetarilor. Ce patesc veniturile acestora in 2019

Published

on

Bugetarii au intrat in colimatorul Guvernului care a inghetat anumite drepturi ale acestora pentru anul 2019. Guvernul a adoptat vineri Ordonanţa de Urgenţă care prevede, printre altele, îngheţarea indemnizaţiilor, sporurilor, compensaţiilor şi alte facilităţi băneşti acordate bugetarilor, astfel încât aceştia se vor bucura în 2019 doar de majorarea salariului minim pe economie, nu şi de creşterea sumelor pe care le-ar fi primit dacă nu s-ar fi plafonat valoarea indemnizaţiilor. Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea alin. 1 al art 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene a fost aprobată în şedinţa de vineri a Executivului.

„Începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, se menţin cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii”, se arată în articolul 6 al Ordonanţei. Acelaşi act normativ stabileşte şi că orele suplimentare nu vor mai fi plătite, ci compensate cu zile libere.

„Prin derogare de la prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2019, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora”, se arată în documentul citat.

Citeste mai mult: adev.ro/pkgbrl

RECOMANDARE
"De unde știi tu, mă?". Reactia obraznica a lui Ion Iliescu fata de Cristian Tudor Popescu
loading...
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Agricultura si economie

Tineri din România, cu vârste între 18 și 35 de ani, pot benefica de teren gratis pentru construcția de locuințe

Published

on

By

Tineri cu vârste între 18 și 35 de ani, pot benefica de teren gratis pentru construcția de locuințe.

În mediul rural, persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, pot cere, primăriilor de care aparțin, atribuirea unei suprafețe de teren de până la 1.000 m2, fără a plăti nimic, doar pentru a-și construi o casă.

Conform  legii, tinerii își pot construi locuințe cu suprafețe cuprinse între 150-300 m2 în sectoarele municipiului București, dar și în alte municipii, între 250-400 m2 în orașe și între 250-1000 m2 în comune și sate care aparțin de unitățile administrativ teritoriale.

Cei care ar putea beneficia de a acest teren trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

– vârstă între 18 și 35 de ani,

– să nu dețină nicio proprietate sau teren pe care poate fi construită o locuință în localitatea în care solicită terenul sau în alte localități din țară.

– părinții tinerilor să nu dețină sau să nu fi deținut un teren cu o suprafață mai mare de 500 mp în mediul urban, sau 5000 mp în mediul rural, în ultimii 10 ani în nicio localitate.

– cine a primit terenul, în decursul unui an trebuie să înceapă construcția cu respectarea tuturor prevederilor legale pentru executarea lucrărilor. În caz contrar, beneficiarului i se poate retrage dreptul de folosință asupra terenului primit.

Acte necesare pentru a putea primi terenul

Cererea pentru atribuirea unui teren de casa gratuit se depune la consiliul local al comunei, orasului, municipiului sau sectorului in care solicitantul are domiciliul.

Cererea cuprinde numele si prenumele solicitantului si domiciliul acestuia. La cerere se anexeaza urmatoarele documente:

* o copie a certificatului de nastere;
* o copie a cartii de identitate;
* o declaratie a solicitantului, pe propria raspundere, in care se mentioneaza ca nu detine sau nu a detinut in proprietate o locuinta ori un teren destinat construirii unei locuinte;
* o declaratie similara se depune si la data rezolvarii cererii.

RECOMANDARE
Surpriza pentru romanii care lucreaza in Austria. Alocatiile copiilor au fost reduse drastic

Beneficiarul terenului este obligat sa inceapa constructia locuintei in termen de un an de la data atribuirii terenului.

loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***