luni, ianuarie 13, 2025

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

BNR va scoate pe piață o nouă bancnotă. În premieră, pe una dintre fețe va fi chipul unei femei

Anul acesta Banca Națională va pune în circulație o bancnotă de 20 de lei care va avea pe una dintre fețe, portretul Ecaterinei Teodoroiu, eroina căzută în luptă în timpul Primului Război Mondial.

“Promovarea imaginii unei femei pe o bancnotă cu putere circulatorie este un demers care răspunde unui interes public legitim – de promovare a personalităților feminine – ce a găsit o largă susținere în societatea românească”, a precizat Banca Națională într-un comunicat de presă.

Cum va arată noua bancnotă, ce elemente de siguranță și de identificare va avea, precum și data exactă a lansării în circulație sunt informații pe care BNR le va furniza ulterior.

“Alegerea imaginii Ecaterinei Teodoroiu are o dublă semnificație. Banca Națională a României susține astfel preocupările pentru consolidarea egalității de gen, în linie cu inițiativele altor bănci centrale din lume. De asemenea, BNR marchează încă o dată împlinirea Centenarului României Mari, onorând imaginea unui erou al Marelui Război de Reîntregire”, se mai arată în comunicatul BNR.

In 2018 Banca Națională a lansat o bancnotă aniversară de colecție dedicată împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 cu portretul Reginei Maria.

Cine a fost Ecaterina Teodoroiu

Născută Cătălina Vasile Toderoiu, la 14 ianuarie 1894, la Vădeni, în Gorj, Ecaterina Teodoroiu a fost o cercetașă și participantă la Primul Război Mondial. A murit în data de 223 de ani, la sfârșitul bătăliei de la Mărășești, luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Ajunsă la București pentru a deveni învățătoare, ea a contribuit la înființarea primelor organizații de cercetași din țară.

După intrarea României în Primul Război Mondial, Ecaterina Teodoroiu a activat ca asistentă medicală pe frontul din Oltenia. S-a încris la o unitate de combatanți pentru a-i răzbuna pe cei patru frați care au murit în război.

A fost luată prizonieră alături de comandantul plutonului ei, dar a reușit să evadeze folosind un revolver ascuns pentru a-l împușca pe soldatul ce îi păzea.

Foarte interesant și..  Și-a dat viața pentru România, dar astăzi nu mai are loc în cărțile de istorie de la școală

A fost rănită de două ori, în timp ce evada și o dată în luptă, fiind decorată de casa regală și avansată la gradul de sublocotenent. Din această postură a participat la bătălia de la Mărășești, unde a murit comandând un pluton de infanterie.

Celebrată ca eroină națională după terminarea războiului, imaginea ei a fost la început marginalizată și apoi distorsionată de regimul comunist. Sursa: digi24.ro

Articole asemănătoare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.