Dansatorul şi coregraful Emil Rengle (29 de ani), câştigătorul celui de-al optulea sezon „Românii au talent, şi-a încercat norocul peste ocean, la „America’s Got Talent: The Champions“, o ediţie în care participă cele mai bune numere din întreaga lume.
Emil Rengle a păşit cu încredere şi mult entuziasm pe scena de talente din America, unde a dansat purtând tocuri şi un costum din latex roşu. Având alături două dansatoare, coregraful şi-a desfăşurat momentul pe piesa cântăreţei Billie Eilish „Bad Guy“, recent premiată cu şase trofee Grammy. Deşi publicul a părut încântat de numărul lui, juriul nu a privit cu ochi buni prestaţia „celui mai talentat român din 2018“.
Simon Cowell şi Howard Mandel, doi dintre cei patru membri ai juriului „America’s Got Talent“, nu au fost impresionaţi de abilităţile dansatorului român şi i-au acordat câte un „X“. Pe de altă parte, Heidi Klum şi Alesha Dixon au savurat dansul şi atitudinea lui Rengle. „Îmi place de tine, îmi place mesajul tău, dar ca să fiu sincer cu tine, nu cred că acest număr are calibrul să fie cel mai bun dintre cele mai bune“, a fost de părere Simon Cowell.
„Crezi tu că poţi câştiga acest concurs?“, l-a întrebat Simon. „Da, cred că pot câştiga. De aceea mă aflu aici“, i-a răspuns Rengle. În schimb, Alesha Dixon a spus că ea şi Heidi Klum apreciază numărul pentru că „ştiu cât de greu este să mergi pe astfel de tocuri, cu atât mai mult să şi dansezi.“ În ediţia „America’s Got Talent: The Champions“ doar publicul şi telespectatorii au drept de vot. Emil Rengle nu a reuşit însă să adune suficiente voturi pentru a se califica în etapa următoare şi a fost eliminat din competiţie. „Viaţa îţi va oferi «DA», viaţa îţi va oferi «NU» şi viaţa îţi va oferi şi un «X» sau două. A fost rândul meu să cobor cu X-ul de această dată şi sunt aici să vă spun că nu este chiar aşa de rău. De fapt, nu este deloc rău, este întotdeauna ceea ce alegem să facem din asta“, a transmis Rengle după ce a fost eliminat din show-ul americanilor.
https://www.youtube.com/watch?v=75U1egsrHvk&feature=emb_logo
Citeste mai mult: adev.ro/q4vm0e
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos: