vineri, octombrie 11, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Exista in lumea asta un copac atat de toxic, incat nu poti sta sub el atunci cand ploua

Cel mai toxic copac din lume, pe buna dreptate numit „arborele mortii”, e atat de periculos, incat nu poti sta sub el atunci cand ploua, pentru ca picaturile de apa impregnate in „veninul” sau ti-ar arde pielea, la propriu.

Acest lucru nu il stia insa radiologul Nicola Strickland, care in 1999 a mers in concediu pe insula Tobago, din Caraibe, un adevarat paradis tropical. In prima sa zi acolo, petrecuta pe plaja, se apucase sa adune corali si scoici. In scurta vreme, insa, lucrurile au luat o intorsatura foarte urata.

Cautand printre nucile de cocos si mango de pe plaja, Strickland a gasit un fruct verde, frumos mirositor, asemanator unor mere padurete. A decis sa-l guste. In numai cateva momente, gustul, la inceput placut, dulceag, s-a transformat intr-unul amar, intr-o senzatie de arsura acuta. Tot gatul o durea ingrozitor. Durerea era atat de mare, incat cu greu femeia isi mai putea inghiti propria saliva, arata Science Alert, citat de ziare.com

Nu avea de unde sa stie ca mancase fructul celui mai toxic arbore de pe Pamant. Copacul, pe numele sau stiintific Hippomane mancinella, poate fi gasit in America Centrala, Caraibe si anumite parti din America de Sud.

Absolut orice parte a acestui copac e toxica, extrem de otravitoare, iar „interactiunea si ingerarea oricarei parti a acestui copac poate fi letala”, arata Florida Institute of Food and Agricultural Sciences. De vina e seva laptoasa care hraneste acest arbore, seva care ajunge atat in frunze, cat si in fructe. Simplul contact cu orice parte a acestui copac produce arsuri severe.

Chiar si fumul provenit in urma arderii lemnului acestui copac poate duce la orbire temporara.

Foarte interesant și..  Sunt românii mai rezistenți în fața coronavirusului? Ce spune președinta Societății Române de Genetică

In mod normal, acesti copaci au desenate pe trunchi niste cruci rosii sau cate un inel de aceeasi culoare ori au in imediata vecinatate avertismente. Nu insa peste tot.

De ce ai lasa in viata copaci care pot ucide? Sunt parte din ecosistemele locale si impiedica eroziunea solului din zonele de coasta. Apoi, lemnul arborelui, foarte bine tratat si neutralizat, este folosit de secole pentru mobila.

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.