sâmbătă, octombrie 12, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Experimentul inedit in România. Trenul care circulă între București și Ploiești cu o viteză amețitoare, în cadrul proiectului Coandă

Acum mai bine de 40 de ani, cercetătorii români experimentau o invenţie care ar fi trebuit să ne transporte de la Bucureşti la Ploieşti cu 500 de km pe oră.

Ideea îi aparţine lui Henri Coandă, care visa la un transport public de persoane prin tub vidat.  Oamenii de ştiinţă ai vremii au pus în aplicare proiectul lui Coandă la Măneciu, în judeţul Prahova. Henri Coandă a vrut să revoluţioneze transportul public din Bucureşti încă din anii ’70. A inventat şi proiectat un tren care putea circula şi suspendat, dar şi subteran, la viteze mari prin tuburi vidate.

Cercetătorii români au făcut o machetă pe care i-au prezentat-o lui Nicolae Ceauşescu. Inginerul Dan Ionescu îşi aduce aminte primele reacţii.

În anii ’80, inginerii români au studiat posibilitatea de a construi trenul de viteză inventat de Coandă între Mangalia şi Constanţa.

Pe traseu ar fi existat şi o staţie din sticlă în mijlocul mării, unde pasagerii puteau admira fauna marină. Primele teste s-au făcut însă la staţia de la Măneciu, în Prahova.

Nu era deloc periculos! O spune chiar Coandă, care a vorbit despre invenţia sa la TVR în 1970.

Henri Coandă visa ca trenul său să poată atinge viteze de 500 de km la oră. Era un joc de presiune şi depresiune, explica savantul, care susţinea că transportul prin tub trebuie să se facă pe perna de aer.

După moartea lui Henri Coandă, cercetătorii i-au continuat ideea. Iniţial, au început cu transportul industrial, apoi au construit trenul de persoane. Au făcut mii de teste la Măneciu.

Ideea lui Coandă e considerată revoluţionară şi în zilele noastre. Americanii discută despre un sistem de transport persoane prin tub de la Los Angeles la San Francisco. Se va folosi levitaţia magnetică care ar putea genera viteze de 6500 km pe oră.

Foarte interesant și..  Închisoare pe viață pentru răspândirea COVID-19! Pedepse aspre pentru cei care încalcă dispozițiile care previn propagarea pandemiei de coronavirus

Între timp, la Măneciu, cercetările au fost oprite, iar instalaţiile au dispărut.

Inginerul Dan Ionescu consideră că la Măneciu, cercetătorii şi-au făcut datoria. Au acumulat un bagaj serios de cunoştinte despre acest sistem de transport, care ar putea fi aplicat cu succes şi azi.

Mai mult, două instalaţii industriale de transport prin tub au funcţionat până în anii ’90 la Baia Mare şi Caraorman. Cu puţin optimism, putem să le-o luăm înainte americanilor.

Sursa articolului: stiri.tvr.ro

Articole asemănătoare

4 COMENTARII

  1. „Cu putin optimism, putem sa le-o luam inainte americanilor”, asa se termina articolul. Uitandu-ne insa in jur la infrastructura obisnuita care de 25 de ani nu a fost adusa in secolul careia ii apartine, cum mai putem fii optimisti?! Acel tren pt noi e SF!!!!!! Si o spun cu tristete.

  2. Adevaratele valori sunt desconsiderate, marginalizate ba chiar ignorate. Aici vorbim despre idealuri, iar singura preocupare a romanilor este umplerea buzunarelor…

  3. „…Între timp, la Măneciu, cercetările au fost oprite, iar instalaţiile au dispărut.”
    Daca au disparut sigur e mana unui magician !

  4. „Transportul prin tub trebuie sa se faca pe perna de aer”…Hai nu zau? Parca tubul era vidat…cum realizezi perna de aer in vid? Ajungea termenul de „levitatie magnetica” (care de fapt este electromagnetica), care a dat si denumirea trenului japonez Maglev (denumire care s-a extins la toate trenurile de acest fel). Oricum, realizarea unui astfel de sistem (infrastructura plus mijloc de transport) este foarte scumpa si nu se putea realiza in Romania. Dar inteleg, daca n-ati scrie toate bazaconiile astea ati ramine cu foamea-n git!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.