Grafologia sau analiza scrisului poate dezvălui aspecte care ţin de complexe de inferioritate, puncte vulnerabile şi motivaţiile care le afectează, starea de spirit şi, nu în ultimul rând, sănătatea.
Scriere înclinată spre dreapta
Scrisul respectiv aparţine unei persoane dispuse să stabilească contacte cu semeni din diverse domenii de activitate. Astfel de persoane sunt, de obicei, flexibile şi generoase. Din punct de vedere medical sunt pacienţi docili care înţeleg că problemele lor de sănătate sunt tratabile. Fie că sunt reumatici sau cardiaci, aceşti subiecţi pun în joc multă voinţă pentru a ajunge la pragul normalităţii.
Scriere înclinată spre stânga
Persoana în cauză este raţională şi în momentele delicate din viaţa sa. Totuşi, nu se destăinuie nici prietenilor şi lasă impresia că aşază deliberat o barieră între sine şi interlocutor. Astfel de subiecţi îşi macină neliniştea în turnul lor de fildeş. Deseori au probleme digestive, sunt ulceroşi şi suferă de insomnii.
Scrisul variat
Indică o persoană pe care nu poţi conta în momente de decizie. Instabilitatea sa emoţională sugerează că o astfel de persoană capricioasă poate face gafe cand raţiunea îi scapă de sub control. Printre trăsăturile esenţiale în descifrarea unui scris trebuie să amintim mărimea literelor.
Scrisul cu litere mari
Dovedeşte o persoană dornică să se afirme frecvent, să monopolizeze conversaţii, oferte, scena socială în general. In relaţiile cu ceilalţi, persoana este arogantă. Este genul de om pregătit să dea riposta oricui nu-i acordă suficientă atenţie. De aceea poate suferi de tensiune oscilantă; chiar nevroze ce se accentuează odată cu înaintarea în vârstă. Si ficatul poate fi afectat din aceleaşi motive.
Scrisul mediu
Acest scris îi recomandă pe cei care nu depăşesc măsura în relaţiile cu semenii. Faptul că se pot adapta destul de repede la orice situaţie fără să fie timizi este în avantajul lor şi al anturajului, în egală măsură. Astfel de persoane rareori au probleme cu echilibrul emoţional. Ele sunt mereu atente să nu depăşească măsura; de aceea, trebuie să mănânce la timp şi să evite alimentele cu aciditate crescută care le fac vulnerabile la bolile aparatului digestiv şi urinar.
Scrisul cu litere mici
Aparţine unei persoane care se teme de situaţiile neprevăzute şi este adesea dominată de complexe de inferioritate. Scrisul mic şi ordonat este specific intelectualilor – cercetători, oameni de ştiinţă, filosofi. Dacă scrisul descreşte la finalul cuvântului, subiectul este stăpân pe sine, matur şi ştie ce are de făcut. El va avea grijă de sănătatea sa, de aparatul locomotor. Dimpotrivă, dacă scrisul creşte spre finalul cuvântului, atunci subiectul este un teribilist şi riscă prin decizii tocmai când nu este cazul. O astfel de persoană are o imunitate scăzuta şi poate deveni supraponderală.
Sursa: esoterism.ro