Pentru perioada comunistă, să fii duşmanul personal al Elenei Ceauşescu şi să supravieţuieşti în Romania constituiau un lucru destul de greu. Un astfel de caz a fost cel al Violetei Andrei, una dintre cele mai frumoase actriţe din ţara noastră, pe care soţia dictatorului a scos-o de pe platourile de filmare în 1982.
În jurul relației dintre Elena Ceaușescu și actrița Violeta Andrei s-au țesut multe legende. Atât de mult se pare că a urât-o soția dictatorului pe frumoasa, eleganta și talentata actriță, încât le-a ordonat responsabililor din domeniul cinematografiei să nu-i mai acorde niciun rol și i-a interzis accesul în televiziune.
Talentul, dar mai ales frumuseţea Violetei Andrei au purtat-o pe scenele de teatru, pe platourile de filmare şi prin studiourile de înregistrări ale televiziunii naţionale. Violeta Andrei a rămas în atenţia publicului şi ca soţie a fostului ministru de Externe, Ştefan Andrei, cu care s-a măritat încă din anii studenţiei. Memorialistica vremii ne-o înfăţişează pe diva anilor ’70 – ’80 tulburând orgoliile şi stârnind invidia multor soţii de nomenclaturişti.
Într-un interviu acordat ziarului Ring, Violeta Andrei a declarat: „În 1972, în viaţa mea a apărut un monstru pe nume Elena Ceauşescu. A comandat prima mea interdicţie, care a durat până în 1974, şi a doua, cea definitivă, din 1982 până în 1989, când a fost omorâtă. De asemenea, mi-a interzis să plec peste hotare, deoarece eram solicitată în foarte multe filme străine. Oricum, nu am avut voie să-mi însoţesc niciodată soţul în afara ţării, în vizite oficiale. Îmi rămăseseră teatrul şi radioul.

Legat de relaţia cu Elena Ceauşescu, actriţa a mai declarat: „Nu ştiu ce să cred despre aversiunea pe care o avea pentru mine. Poate că mă îmbrăcam în culori vii şi aveam ţinute mai zurbagii pentru vremea aia, dar eu nu realizam. Am jucat în filme şi în scene mai picante, apăream mai decoltată, îmi mai schimbam culoarea părului, dar asta pentru că aşa cerea regizorul. Într-o vreme purtam rochii decoltate şi eu aveam, cum se spune, un piept generos, eram dotată. Erau tăiate toate scenele în care eram provocatoare”.
Frumoasa actriță, care va împlini pe 29 martie venerabila vârstă de 75 de ani, spune că nu știe cum a atras antipatia cabinetului 2. „Pe Elena Ceauşescu n-am cunoscut-o, n-am vorbit niciodată cu ea, am dat mâna, atâta tot. Ea mă ura, pur şi simplu, eram persona non grata”, a declarat recent Violeta Andrei.
„Prima oară am văzut-o în 1972. Îmi era frică să mă uit la ea. Mă ascundeam să nu mă vadă, după principiul cinematografic Nu te văd. Nu mă vezi. I-am simţit răutatea”.
Soțul actriței are o altă teorie despre relațiile glaciale dintre Violeta Andrei și Elena Ceaușescu. Se pare că Ceaușeștii îl admirau atât de mult pe Ștefan Andrei, încât își doreau să-l introducă în familie, în postura de ginere. L-au sfătuit chiar să divorțeze, asta după ce familia soției fusese atent puricată înainte de nuntă.


Până la finalul vieţii, Elena i-a purtat pică actriţei. „În 1988, m-am îmbolnăvit destul de grav şi am fost supusă unei operaţii. Ceauşeasca îi tot repeta soţului meu: Lasă, dragă, o să moară. Ei, bine, n-am murit, a murit ea, în decembrie 1989”, a spus Violeta Andrei.

În prezent, Violeta Andrei trăiește în casa de la Snagov pe care cei doi soți și-au ridicat-o în anii ’90. „Eu nu fac nimic ca să-mi păstrez frumuseţea. Am avut norocul să mă nasc aşa. Să am părul bogat, un fund bombat, pulpiţe, braţe subţiri şi sâni frumoşi. Nu ţin regim alimentar, mănânc şi acum cartofi prăjiţi în untură cu cârnaţi şi am de când mă ştiu aceeaşi greutate, 50 de kilograme”, a recunoscut, plină de farmec, femeia care a reușit s-o înnebunească de gelozie pe Elena Ceaușescu.
Surse: click.ro; ceausescunicolae.wordpress.com; ziarulring.ro.