Acasă Evenimente Fiți atenți! Occidentul avertizat să se pregătească de război total. Putin a...

Fiți atenți! Occidentul avertizat să se pregătească de război total. Putin a ajuns la capătul răbdărilor

0

Presa britanică avertizează, sâmbătă, că Vladimir Putin va declara ”război total” Ucrainei în ”câteva zile”, frustrat fiind că a intrat în a treia lună de război. Informația a fost citată pe surse oficiale de Daily Mail, The Telegraph și The Independent aproximativ în același timp.

Presa britanică a informat masiv cu privire la invazia care urma să fie declanșată de Rusia în Ucraina și înainte de 24 februarie și a prezentat unele dintre cele mai precise informații cu privire la acel moment.

Anunțul ”războiului total” ar putea fi făcut în 9 mai, mai arată jurnaliștii, iar Occidentul a fost avertizat de fostul șef NATO Richard Sherriff să se pregătească de conflict, conform presei din Marea Britanie.

Daily Mail scrie că președintele rus ar urma să lanseze o mobilizare generală a populației, iar șefii armatei ruse, frustrați la fel ca președintele rus din cauză că s-a intrat în a treia lună de război, îi cer acestuia să schimbe termenul de ”operațiune specială” în ”război” pentru a putea mobiliza în masă trupele ruse și a escalada conflictul.

Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, a declarat că președintele rus ar putea folosi parada de ziua victoriei Rusiei din 9 mai pentru a anunța mobilizarea în masă a rezervelor sale pentru o ultimă ofensivă în Ucraina.

Acest lucru vine în contextul în care fostul șef al NATO, Richard Sherriff, a avertizat că Occidentul trebuie să se „pregătească” pentru un război cu Rusia în Ucraina în „cel mai rău caz”.

Președintele Vladimir Putin ar putea declara oficial război Ucrainei pentru a potoli „indignarea” resimțită de armata rusă în urma eșecurilor asaltului asupra Kievului, au avertizat oficiali citați de The Independent.

Foarte interesant și..  Medicina chineză ne învăță cum să citim pe chipul nostru toate bolile ascunse pe care le avem

În căutarea unei „răzbunări” pentru pierderile Moscovei, înalți oficiali ai armatei l-ar fi implorat pe liderul rus să înlocuiască sloganul „operațiune militară specială” cu un strigăt de război total, ceea ce ar permite o mobilizare generală confirmă și The Independent.

Informația unui ”război total” care ar urma să fie declarat Ucrainei de către Rusia este confirmată și de The Telegraph.

Sursa articol România g4media ,  comisarul.ro


Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:

Articolul precedentFiți atenți la asta! Ai primit acest mesaj SMS de PAȘTE? Trebuie să resetezi URGENT telefonul. Ar putea fi virusat, dacă ai deschis mesajul
Articolul următorDupă sfârșitul pandemiei un număr record de oameni au fost trimiși la control medical cu suspiciunea de cancer