Usturoiul de toamnă, o cultură abandonată de legumicultorii români după ce piața a fost invadată de usturoiul adus din China, se vinde foarte bine în Franța și Statele Unite ale Americii.
Americanii sunt interesați de usturoiul românesc! Dar nu cultura clasică pe care o cunoaștem cu toții, ci acel soi care dezvoltă bulbili la capătul plantei, scrie Agrointeligența.
Cristian Lungu, cunoscut fermier din comuna Dascălu, județul Ilfov, a primit vizita unor agricultori de seamă din Franța care și-au exprimat interesul pentru a exporta usturoi din țara noastră, atât în Franța cât și în America.
„Fermierul pe care l-am primit în vizită are un fiu stabilit în America. Fiul lui l-a rugat să se intereseze neapărat de o legumă care crește în Ungaria sau în România. Și de aceea a venit mai mult în vizita din România. Ce era acest produs? Usturoiul de toamnă românesc, cel care face inflorescențe în al căror capăt apar niște bulbili, adică sămânța care va da căpățâna care după doi ani poate să producă și ea, la rândul ei, inflorescență.
Se recoltează inflorescența într-un anumit stadiu și în momentul în care se taie aceasta începe să toace semimărunt, se stopește cu zeamă de lime, se adaugă puțin ulei de floarea-soarelui, sare și se depozitează în borcane.
Acest preparat costă 25 de dolari în America iar în Franța este mult mai scump pentru că nu se găsește și este o delicatesă, deoarece francezii îl folosesc la aperitivele pe bază de brânzeturi.
În America se pare că este folosit ca și condiment natural pentru salate. La ei devine un aliment atât de prețios și scump iar noi îl vedem chiar ca o legumă cumva banală”, a explicat Cristian Lungu pentru sursa citată.
Potrivit fermierului ilfovean, discuțiile s-au axat pe ideea de a produce preparatul finit în România și a fi exportat ca atare în Franța și America.
”Discuțiile s-au concretizat prin exprimarea intenției lor de a exporta acest usturoi din țara noastră. Eu știu că în America se intră foarte greu cu semințe iar ideea a venit tot din partea francezului.
Mi-a propus să facem cultura și produsul în România și îl exportăm în Franța și America, ca produs finit. Discuțiile au rămas să fie reluate după punerea pe hârtie a tuturor detaliilor. Urmează să mergem și noi în Franța pentru un schimb de experiență.
L-am trimis și la Gheorghe Vlad la legumicultură tocmai pentru a discuta despre interesul pentru usturoi și la Buzău ca să vadă culturile”, a mai spus Cristian Lungu.
Cel mai curat si bun usturoi este la Copalau…Botosani….de acolo vin strainii si cumpara la greu….