vineri, octombrie 11, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Geniul homosexual care a schimbat lumea. Condamnarea pentru această „crimă” i-a adus sfârşitul la doar 42 de ani

Considerat geniu în matematică şi părintele calculatorului, Alan Mathison Turing a sfârşit la numai 42 de ani, sinucigându-se, după ce a fost supus umilinţei publice şi castrării chimice.

Alan Mathison Turing a fost un matematician britanic genial al începutului de secol XX, considerat de mulţi părintele calculatorului şi cel care a contribuit decisiv la decodificarea mesajelor germanilor în Al Doilea Război Mondial, lucru care a fost crucial pentru Aliaţi în înfrângerea Germaniei naziste. Din păcate, faptul că era homosexual a contribuit decisiv într-o societate orbită de ideologie şi de un simţ defectuos al moralităţii, scrie Descoperă.ro

Înclinaţiile lui Alan Turing pentru ştiinţele exacte s-au manifestat încă din adolescenţă, informează War History Online. Acesta s-a născut pe 23 iunie 1912, în Anglia, într-o familie tipică, unde părinţii călătoreau deseori în India. Astfel, a crescut departe de aceştia, fiind de asemenea şi dezamăgirea familiei, întrucât dorea să urmeze o carieră în matematică, nu în domeniile clasice şi în limbi străine, cum era modelul unui gentleman de la acea vreme.

Doar când acesta a ajuns la Kings College şi-a găsit locul. Printre altele, era interesat de o sumedenie de domenii, de la biologie, chimie, fizică şi chiar neurologie. Avea un interes special pentru teoria relativităţii a lui Einstein şi pentru mecanica cuantică. De asemenea, era un bun alergător, sportul fiind una dintre activităţile sale preferate.

Particularitatea sa care a contribuit şi la geniul său a fost faptul că nu se mula pe dispoziţiile unei societăţi. Obişnuia să „gândească în afara cutiei”, venind cu idei cu care un gânditor mai logic nu putea veni. Astfel, a putut crea şi maşina Turing care a fost baza pentru primele calculatoare. De asemenea, această calitate a fost folosită de către Aliaţi atunci când a decodat mesajele inamicillor germani în Al Doilea Război Mondial, inclusiv codurile Enigma, care au permis Marii Britanii să afle mesaje importante ale viitoarelor strategii ale inamicilor.

Din 1950, acesta s-a concentrat pe felul în care maşinile pot gândi, ceea ce a rezultat într-un test pentru inteligenţa artificală care este folosit şi astăzi. De asemenea, a stabilit un nou domeniu, numit biologie matematică, în cadrul morfogenezei.

Sentinţa pentru „indecenţă”

Apoi a devenit dezastrul. Acesta nu şi-a ţinut ascunsă orientarea sexuală, ceea ce a dus la arestarea lui pentru „crima” de a fi homosexual în anul 1952, conform legislaţiei Marii Britanii de atunci. A recunoscut acestea în faţa instanţei, menţionând că nu ar trebui să fie împotriva legii.

Sentinţa a fost castrarea chimică, care conţinea o serie de injecţii care îl făceau impotent. Faptul că a fost supus umilinţei publice şi castrării nu a fost îndeajuns. Homosexualitatea acestuia prezenta şi un factor de risc, ceea ce a dus la imposibilitatea de a activa în domeniul său.



Aceste lucruri au fost prea mult pentru Turin şi s-a sinucis la 7 iunie 1954, la vârsta de 42 de ani.

Robert Hannigan, şeful agenţiei de spionaj digitale britanice, a menţionat: „faptul că era o practică recurentă de decenii reflectă intoleranţa perioadei… dar acest lucru nu face fapta mai puţin eronată şi ar trebui să cerem iertare”.

Foarte interesant și..  Un copil de 6 ani din Bulgaria ar putea fi cel mai mare geniu al matematicii. „Are un dar”

Nu se ştie, dacă doar până la 42 de ani a reuşit să creeze atâtea lucruri care stau la baza tehnologiei de astăzi, ce ar mai fi creat într-o societate cu o gândire mai puţin obtuză. Chiar şi aşa, este paradoxal cum un om considerat „criminal” a reuşit să lase o moştenire mult mai valoroasă ca acuzatorii din timpul său.

Sursa: https://www.descopera.ro/istorie/16153960-alan-turing-matematician-homosexual-calculator-descifrat-enigma

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.