duminică, noiembrie 3, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Cercetătorii englezi au aflat lucruri neplăcute despre persoanele cu ochii de culoare deschisă

Fiti foarte atenti atunci cand consumati alcool in cantitati mai mari!

Persoanele cu ochii de culoare deschisă, in general albaştri şi verzi, ar putea avea o șansă mai mare de a deveni dependente de alcool, decât celelalte cu ochii de culoare mai închisă, se arată într-un un nou studiu făcut de cercetătorii de la Universitatea din Vermont din Marea Britanie. Aceştia au arătat că există o legătură strânsă între culoarea ochilor şi dependență de alcool.

In realizarea acestui studiu ei făcut cercetări pe un eșantion de 1263 de persoane din Europa şi America, rezultatele arătând că dependența de alcool a fost mai răspândită în rândul celor ce au ochii de culoare deschisă (albastri, verzi sau gri) in comparaţie cu cei ce au ochii negri sau căprui. Potrivit studiului persoanele cu ochi albaștri, au avut cea mai mari rată de dependentă la alcool. Oamenii de știința au ţinut însă seama şi de alte variabile care ar fi putut influența rezultatul, cum ar fi vârsta, sexul și strămoșii genetici.

Conform Mediafax, rezultatele nu sunt însă aproape deloc surprinzătoare. Culoarea irisului uman este determinată de o mare varietate de gene. Nu există o genă pentru ochii albaştri şi o altă genă pentru ochii căprui, ci o combinaţie de cel puţin 12 sau 13 gene este factorul care decide culoarea ochilor unei persoane.

Iar acele gene asigură în acelaşi timp alte funcţii în organism, fapt care explică astfel motivul pentru care culoarea ochilor poate fi determinantă pentru anumite aspecte legate de starea de sănătate.

Foarte interesant și..  Testamentul lui Alexandru cel Mare, descoperit la peste 2.000 de ani de la moartea sa. Dacă nu ar fi fost ascuns, istoria ar fi fost alta astăzi

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.