Connect with us

Stiinta si mister

În adâncurile Pământului trăiesc milioane de specii încă necunoscute de ştiinţă. Iata cateva dintre ele

Published

on

Viaţa pe Pământ ia miliarde de forme, însă cea mai mare parte a biosferei terestre este ascunsă privirilor, în adâncimile abisale ale oceanelor şi în subsol, oamenii de ştiinţă susţinând că ar putea fi vorba de milioane de noi specii de viaţă care aşteaptă să fie descoperite, informează Life Science, potrivit Agerpres.

În ultimii 10 ani, căutarea acestor forme de viaţă de sub pământ a fost preocuparea cercetătorilor din cadrul proiectului internaţional Deep Carbon Observatory (DCO). Compus din peste 1.000 de cercetători din 52 de ţări, proiectul DCO îşi propune să descopere şi să clasifice formele de viaţă din aşa-numita „biosferă din adâncuri” – un misterios angrenaj de ecosisteme vii care se succed între suprafaţa şi mantaua terestre.

Chiar şi această lume subterană, caracterizată de întuneric şi de presiune şi temperaturi în creştere, pe măsură ce coborâm spre centrul Pământului, există viaţă, iar conform cercetătorilor din cadrul DCO, ar fi vorba de milioane de specii microbiene care au apărut la puţin timp după formarea planetei şi, de miliarde de ani, aşteaptă să fie descoperite.

Într-un comunicat în care subsolul planetei este denumit „un Galapagos subteran” ce aşteaptă să fie studiat, cercetătorii din cadrul DCO estimează că biomasa formelor de viaţă pe bază de carbon care trăiesc sub picioarele noastre este incomparabil mai mare decât biomasa formelor de viaţă de la suprafaţa planetei.

„Chiar şi în întuneric şi în condiţii dificile, cu surse de energie limitate, ecosistemele intraterestre au evoluat în mod unic şi au rezistat de-a lungul milioanelor de ani”, a comentat Fumio Inagaki, geomicrobiolog din cadrul DCO. „Extinderea informaţiilor de care dispunem despre viaţa din adâncuri ne va ajuta să înţelegem cum şi de ce a apărut viaţa pe planeta noastră şi dacă viaţa poate exista şi în subsolul altor planete, aşa cum este Marte”, a adăugat el.

Oamenii de ştiinţă au forat la mari adâncimi în platourile marine şi au preluat mostre de microbiom din mine şi sisteme carstice din sute de locuri din întreaga lume. Datele obţinute astfel sugerează că biosfera din adâncuri are un volum de aproximativ 2,3 miliarde de kilometri cubi – aproximativ dublul volumului oceanului planetar – şi adăposteşte aproximativ 70% din bacteriile şi organismele unicelulare archaea care trăiesc pe Pământ.

Unele astfel de microorganisme extremofile reuşesc să populeze nişe de mediu aparent incredibil de ostile vieţii. Spre exemplu, organismul monocelular Geogemma barossii trăieşte în hornuri hidrotermale pe fundul mărilor şi oceanelor, proliferând la temperaturi de peste 120 de grade Celsius. Oamenii de ştiinţă au găsit microorganisme la 5 kilometri adâncime în subteran şi până la 10,5 kilometri sub apă.

Descoperirea de noi forme de viaţă şi extinderea graniţelor între care este posibilă viaţa pe Terra le va oferi oamenilor de ştiinţă noi criterii după care să caute viaţa şi pe alte planete. Trăim pe o planetă care efectiv musteşte de viaţă, de la limita superioară a atmosferei până în adâncurile crustei terestre, iar studiile realizate până în prezent asupra biodiversităţii pe Pământ nu au făcut decât să risipească puţin praful de la suprafaţă.

RECOMANDARE
Cercetatorul român care e pe cale să trateze cea mai grea boală a omenirii - cancerul

loading...
Loading...
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Stiinta si mister

Romani de poveste. Profesorul Adrian Bejan a uimit Planeta cu Teoria Constructală

Published

on

By

Carolina de Nord, Universitatea Duke, 1995. ProTV filma în Statele Unite o serie de reportaje despre sistemul american de educație, iar printre profesorii deja cu renume și planuri de a excela în elita academică americană se afla și Adrian Bejan.

Un gălățean care încă din anii ’60 părăsise România, să studieze termodinamica peste Ocean.

Un an mai târziu, profesorul Bejan face o descoperire care îl propulsează în prezent în elita primilor 100 de mari savanți ai lumii. În mai, anul acesta, i-a fost acordată celebra medalie „Benjamin Franklin”, care de-a lungul timpului a fost decernată de institutul cu același nume oamenilor de geniu precum Nikola Tesla, Marie Curie, Thomas Edison, Albert Einstein, sau, mai recent, Stephen Hawking.

E fizician și a intrat în topul celor mai mari 100 de oameni de știință pentru că în 1996 a dezvoltat o teorie în biologie care descrie practic un „tipar“ după care actionează natura în evoluția ei.

Se numește Teoria Constructală și romanul a observat același tipar în modul în care cresc ramurile unui copac, sau nervurile frunzelor, cum se împarte un fir de apă sau cum lovește un fulger, cum se dezvoltă irigația sanguină sau cum se extinde o așezare omenească, privită de sus.

Teoria spune că orice organism viu trebuie să aibă libertatea să se dezvolte pe cât mai multe canale, pentru a avea acces la mai multă resursă. Cu cât e mai liber să se ramifice, va evolua și va fi mai mult decât este. Conform părintelui teoriei, această “curgere” nu trebuie oprită, indiferent unde are loc, pentru că va crea anomalii și va perturba sistemul în jur.

Descoperirea este cu atât mai uimitoare cu cât Adrian Bejan este profesor în termodinamică și nu biolog, iar despre Teoria Constructală au apărut cărți traduse în câteva sute de limbi și se predă în facultățile de inginerie de peste tot, chiar și în România. Teoria a fost promovată și în documentare de știință celebre în toată lumea.

<

De la simple observații, a ajuns să ofere omenirii o nouă teorie a istoriei planetei și a ceea ce inseamnă viață, iar Teoria Constructală are multe aplicații practice în prezent, de la carcase de ventilator pentru calculatoare și până la modul în care este afișată organigrama într-o instituție.

Același tipar, spune Adrian Bejan, îl găsim și în modul în care sunt împrăștiate cunoștințele, știința sau religia, pornind de la dascălul de la catedră, către discipolii săi, care, la rândul lor, vor deveni profesori și îi vor învața pe alții.

În prezent, predă la facultate și un curs de predicții, pe baza Teoriei Constructale, în care explică tinerilor că în următorii 1.000 de ani toată omenirea va vorbi o singură limbă. Tot pe baza teoriei, Adrian Bejan a prezis în 2012 unei televiziuni din Asia că Donald Trump va câștigă alegerile. Iar astăzi susține că Trump, aflat pe o linie ascendentă, pentru că e într-o continuă adaptare și schimbare, va mai câștiga un mandat.

Bejan vorbește studenților și despre modul în care viața omului va fi mai ușoară cu ajutorul inteligenței artificiale și al tehnologiei înalte, care nu numai că vor conduce mașinile, dar vor da dependență tot mai mare oamenilor.

Adrian Bejan e gălățean, născut în ’48, într-o familie de intelectuali, cu mama farmacist și tatăl medic veterinar, pentru cavaleria Armatei Române. Doi oameni cu gândire liberă, care l-au încurajat să emigreze, pe fondul comunismului care se instalase în România. A plecat în America pentru un concurs internațional în ’68 și nu s-a mai întors decât după Revoluție, când tatăl său se stinsese.

Are un băiat student la Drept și două fete absolvente de studii geopolitice și spune că i-a educat în spiritul culturii românești, în educația primită acasă, la Galați.

Și mai precizează că exodul românilor în străinătate se desfășoară tot după Teoria Constructală, pentru toți cei care părăsesc țara se răspândesc natural, firesc către alte locuri, dacă găsesc o opreliște sau un blocaj acasă.

Iar în era globalizării, toți emigranții români au de învățat de la popoarele în care merg. Generația copiilor românilor plecați acum 20 de ani în America, de exemplu, e deja schimbată total față de cum ar fi fost dacă ar fi crescut în România.

RECOMANDARE
Cercetatorul român care e pe cale să trateze cea mai grea boală a omenirii - cancerul

A fost invitat la sfârșitul lunii noiembrie și la București, de către autoritățile române, care i-au oferit o diplomă la Ateneul Român. A vorbit și atunci despre modul în care ar trebui să fie orice român.

Un profesor român a uluit planeta cu o teorie uluitoare, prin care oamenii de știință pot înțelege mai ușor cum evoluează viața pe Pământ. Adrian Bejan e singurul român din galeria primilor 100 de mari savanți ai lumii. Un gălățean a intrat în elita academică a lumii și arată lumii întregi că și România poate!

loading...
Loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***