Suntem oamenii unor vremuri în care până şi „agăţatul” a devenit „digital”. Dacă eşti neiniţiat în tainele curtării şi nu poţi trece la un nivel superior celor al conversaţiilor, uneori puerile, de pe site-urile de socializare, internetul îţi pune la dispoziţie o sumedenie de instrumente de iniţiere: de la replici de agăţat la sfaturi despre cum să-ţi învingi timiditatea, de la agenţii matrimoniale on-line la compatibilităţi zodiacale şi lista ar putea continua.
Cu siguranţă, în zilele noastre, romantismul sigur nu şi-a dat obştescul sfârşit, doar moda s-a schimbat. De cele mai multe ori fetele nu mai sunt cucerite, sunt agățate. Iar poeziile de dragoste au cam dispărut, locul lor fiind luat de „replici şmechere” care să le „dea pe spate”.
Cu alte cuvinte, a cam trecut vremea în care bunul simț al domnilor era ingredientul care impresiona orice domnișoară.
Pentru că suntem în luna îndrăgostiţilor, indiferent dacă ne raportăm la sarbătoarea de import a Sf. Valentin, fie că rămânem ancoraţi în tradiţiile autohtone ale Dragobetelui, n-ar strica să ne întoarcem în timp cu măcar un secol şi să aruncăm o privire asupra modului în care bărbaţii secolului al XIX-lea îşi curtau domnişoarele preferate în moduri cât se poate de inventive şi de romantice.
Cotidianul Adevărul pune la dispoziţie o suită de telegrame sau invitaţii prin care tinerii acelor vremuri flirtau cu fetele pe care le îndrăgeau. Potrivit unui colecţionar de astfel de documente, Alan Mays, acestea erau folosite ca „mijloace de făcut cunoştinţă şi nu erau luate foarte în serios”. Totuşi, bărbaţii moderni se pot inspira din flerul cavalerilor de altădată şi îşi pot impresiona iubitele şi soţiile, în prag de Ziua Îndrăgostiţilor, cu o felicitare în stilul telegramelor de curtare trimise pe vremuri de gentlemanii americani:
„Pentru că ne potrivim, vin spre tine. Hai să ne cunoaştem, dacă nu ai nicio obiecţie, te voi proteja. O şansă pe care o ai o singură dată în viaţă, pentru că pe tine te-am ales. Al tău, cu afecţiune…
„Dragă domnişoară, voi risca tot ceea ce este prezentat în această imagine, dacă îmi veţi permite să vă văd măcar dincolo de poartă. Al dumneavoastră, cu sinceritate…”
„Telegramă confidenţială… între noi. Îmi faceţi plăcerea de a vă vizita acasă în această după amiază? Dacă da, păstraţi telegrama, dacă nu, vă rog să o returnaţi.”
„Îmi faceţi plăcerea de a vă escorta spre casă în după amiaza aceasta? Dacă da, păstraţi această telegramă. Dacă nu, îmi permiteţi să mă urc pe gard şi să vă admir când treceţi pe lângă casa mea? Strict confidenţial.”
„Pot să vă vizitez acasă? (variante de răspuns «da» şi «nu»)”
„Buzele tale de culoarea coralului au fost făcute pentru a fi sărutate, iar eu mă voi menţine dârz. Îndrăzneşti să spui, iubită domnişoară, că va fi totul în van?”
„Telegramă de cunoştinţă. Îmi doresc arzător să ne cunoaştem. Dacă vă surâde ideea, returnaţi telegrama cu ora şi locul întrevederii scrise pe spate.”
„Două suflete cu un singur gând, două inimi ce bat ca şi cum ar fi una. Îmi acordaţi plăcerea divină de a vă escorta spre acasă în această după-amiază?”
„Telegramă de curtare. Aş putea îndrăzni să vă întreb dacă îmi puteţi scrie sau sa-mi daţi un semn, în cazul în care mi-aş declara iubirea, ca să-mi aflu soarta pecetluită de Cupidon?”
„Dragă domnişoară, sunteţi sensibilă şi bună, aveţi toate calităţile unei femei adevărate, ochii vi se aseamănă cu stelele de deasupra dumneavoastră, iar eu mă voi simţi mizerabil dacă nu-mi veţi permite să vă iubesc.”
Sursa: Adevărul