ÎNĂLŢAREA DOMNULUI, sărbătorită joi, la 40 de zile după Paşti, este şi ziua Eroilor în Biserica Ortodoxă Română şi un prilej de pomenire a morţilor, de această sărbătoare fiind legate şi mai multe superstiţii şi obiceiuri populare.

Înălţarea Domnului sau Ispasul, cum mai este numită în popor, se sărbătoreşte, în fiecare an, la 40 de zile de la Paşte, de fiecare dată joia, ziua fiind totodată sărbătoarea Eroilor în Biserica Ortodoxă Română.

Înălțarea Domnului. La 40 de zile de la Învierea Domnului, creştinii ortodocşi sărbătoresc Înălţarea Domnului. Această zi a fost aleasă şi pentru celebrarea eroilor în Biserica Ortodoxă. Astăzi, creştinii ortodocşi se salută cu “Hristos s-a înălţat! – Adevărat s-a înălţat!”.

În Biblie se spune că, după Înviere, Iisus Hristos s-a arătat ucenicilor timp de 40 de zile, după care s-a înălţat la cer în prezenţa lor. Deci apostolii au fost martorii acestui eveniment. În popor se mai spune că a mai fost un martor, pe nume Ispas. Un cioban care a fost ascuns după pietre şi apoi a povestit ce a văzut. De aceea, Sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte şi Ispas.

Fiindcă acest eveniment a avut martori, salutul “Hristos s-a înălţat” şi replica lui se spun doar în ziua Înălţării. Se mai spune în Biblie că, în acel moment, Hristos şi-a profeţit revenirea şi i-a încredinţat pe apostoli că îl va trimite pe Duhul Sfânt, ceea ce a şi făcut peste zece zile, la Cincizecime, adică de Rusalii.

Înălţarea: Tradiţii pentru spor şi sănătate

 În ziua de Ispas

 În tradiţia populară, se spune că Ispas a fost un martor ocular la Înălţarea Domnului, alături de Apostoli. El era un om bun şi vesel şi, de aceea, la praznicul Înălţării Domnului, de  Ispas, este bine ca oamenii să-i urmeze exemplul : să fie bine dispuşi,să evite supărările şi să nu-şi facă necazuri unul altuia. Împlinind această datină, veselia va rămâne în familia respectivă, iar necazurile şi ghinioanele vor dispărea din viaţa gospodarilor.

Referitor la Ispas, există  şi credinţa populară potrivit căreia cel care moare în acestă zi ajunge în Rai.

Ispasul, zi de reconciliere 

Sărbătoarea este o zi de împăcare, de reconciliere cu rudele şi prietenii din comunitatea în care au domnit resentimentele.

Înălţarea: Pentru sporul casei

Se adună flori de alun

În unele localităţi din Transilvania şi din Argeş, fetele şi flăcăii  merg noaptea, în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului în alunişuri  să culeagă  flori de alun, care înfloresc şi se scutură în zorii aceleiaşi zile. Se spune că aceste flori au puteri magice şi trebuie  păstrate alături de busuiocul sfinţit la Bobotează; acest ritual aduce sporul, menţine armonia şi dragostea în familiile care împlinesc ritualul.

Înălţarea: Se împart căniţe cu păsat

De asemenea, tot pentru sporul casei, este bine ca fiecare gospodină să împartă în această zi căniţe cu lapte dulce în care se fierbe păsat.

Înălţarea: Nu se mai fac semănături după Ispas

Semănăturile trebuie să se facă până în ziua de Ispas; când se continuă şi după această dată, ele nu vor da roade.

Înălţarea: Se înroşesc ouă, se prepară bucate pascale

Praznicul Înălţării Domnului este ultima zi din an când creştinii ortodocşi înroşesc ouă, prepară bucate tradiţionale asemănătoare cu cele de la Paşti pe care le sfinţesc la biserică .

În popor, sărbătoarea este cunoscută sub denumirea de Ispas, cuvânt de provenienţă latină (Spasiteli), care se traduce  (Mântuitorul).

Oamenii se salută cu formulele „Hristos s-a înalţat!” şi „Adevărat s-a înălţat”.”.

Înălţarea: Nu se înstrăinează nici un obiect din casă

Pentru vigoarea fizică şi spirituală a membrilor familiei, pentru ca paguba să ocolească o gospodărie, în această zi nu se înstrăinează nici un obiect din casă, nu se împrumută bani, sare şi chibrituri.

Nu se dau chibrituri (care sunt surse de foc), pentru că, tot anul, gospodarul care încalcă tradiţia va fi hulit şi membrii familiei vor avea inima rea ca focul; de asemenea, nu se dă din casă sare, pentru că vacile din gospodăria respectivă nu vor avea lapte gras.

Ierburile au puteri vindecătoare

Tot în acestă zi se culeg  florile, frunzele şi ramurile unor plante apotropice ( protectoare), cum ar fi :paltinul, nucul alunul şi leuşteanul. Dacă sunt culese în ziua praznicului, se crede că aceste ierburi au puteri vindecătoare.

Înălțarea:Datina leuşteanului păstrează sporul banilor

Mai ales în mediul rural, se mai practică ritualul leuşteanului. Această datină îi apără pe gospodari şi animalele lor de tracţiune de efectele vrăjilor şi de spiritele rele. Gospodina casei atinge cu o legătură de leuştean  (asemănătoare sorcovei) pe fiecare membru al familiei şi fiecare animal în parte, urându-le să fie apărate de orice rău. Se spune că de-a lungul timpului, ritualul a avut efecte spectaculoase. În gospodăria respectivă a fost alungată boala, paguba şi s-a păstrat sporul laptelui şi al banilor.

Înălţarea: În memoria rudelor decedate

În această zi, femeile care au în familie rude decedate împart săracilor pâine caldă, ceapă verde, brânză şi rachiu pentru sufletele morţilor. Tradiţia spune că, în această zi, cerurile sunt deschise, iar sufletele morţilor, venite la casele unde au trăit o viaţă întreagă în ziua de Paşti, se înalţă din nou la cer, iar alimentele date de pomană sunt merinde pentru această călătorie.

Acum, mormintele rudelor, dar şi cele părăsite din cimitirele oricărei comunităţi se împodobesc cu frunze de paltin, pentru  cei răposaţi să se odihnească în pace, iar strigoii să fugă din acele cimitire.

De la Paşte şi până la Înălţarea Domnului, cerurile sunt deschise, iar cei care trec la viaţa veşnică ajung direct în rai, fără să mai treacă prin temuta judecată de apoi.

În popor, sărbătoarea Înălţării Domnului se mai numeşte si Ispas, după numele martorului ascuns, nevăzut al Înălţării. Tradiţia spune că Ispas, un cioban, ascuns pe după pietre, a urmărit evenimentul, tăcut şi uimit, şi mai apoi a povestit alor săi cele întâmplate.

 ISPASUL sau Paştele Cailor

Ispasul mai este numit şi Paştele Cailor, după o legendă populară, conform căreia, la naşterea lui Iisus, în grajdurile lui Crăciun, boii au fost blânzi şi liniştiti, dar caii şi-au cam dat în petec. Atunci Maica Domnului a zis ca aceste animale să nu fie sătule decât în joia din săptămâna a şasea de după Paşti.

În anumite zone se ţin Moşii de Ispas. Se fac pomeni pentru morţi, împărţindu-se mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Sunt marcate vitele şi se taie mieii. Este ultima zi în care se mai pot roşi ouă. Oamenii se salută în această zi cu formulele „Hristos s-a înălţat!” şi „Adevarat s-a înălţat!”.

La sat, în această zi, dupa terminarea slujbei religioase, preotul iese cu credincioşii în câmp pentru a sfinţi apa folosită la stropitul semănăturilor. Tot în această zi se sfinţesc plantele de leac – leuşteanul, paltinul, alunul.

Oamenii se ating cu leuştean, pe care îl pun şi la ferestre, ca să fie feriţi de rele şi de boli. Vitele sunt bătute şi ele cu leuştean, ca să se îngraşe, să fie sănătoase şi ferite de vrăjitorii. De asemenea, la Înălţare, se taie păr din vârful cozilor de la vite şi se îngroapă într-un furnicar, cu urarea: „Să dea Dumnezeu să fie atâţia miei şi viţei câte furnici sunt în acest furnicar!”.

 Practici legate de cultul morţilor

În această zi, abundă obiceiurile şi practicile magice legate de cultul morţilor, deoarece se crede din timpuri străvechi că sufletele morţilor se ospătează acum, în zborul lor către cer. De asemenea, se crede că, în drumul către cer, sufletele morţilor se pot rătăci şi rămâne pe pământ, transformându-se în strigoi ce provoacă neajunsuri oamenilor şi animalelor.

De aceea, în ziua de Ispas se practică şi astazi, în anumite zone, ritualuri magice de apărare: sunt culese şi sfinţite plante despre care se crede că au putere împotriva duhurilor rele (leuştean, alun, paltin), oamenii şi animalele se ating cu ramuri de leuştean, se buciumă la răspântia drumurilor şi pe dealuri, femeile şi fetele se încing peste brâu cu ramuri de leuştean, se fac pomeni pentru morţi, dar şi descântece.

Sursa: romaniatv.net