Președintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, Alexandru Rogobete, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății anunță finalizarea unei investiții de aproximativ 50 de milioane de euro odată cu inaugurarea ultimului Centru de Radioterapie inclus în programul finanțat prin Banca Mondială.
”Ne-am ținut de cuvânt. În 2022 am promis că vom deschide 12 centre de radioterapie dedicate pacienților cu afecțiuni oncologice și iată că astăzi am inaugurat ultimul astfel de centru la Spitalul Municipal Ploiești. Pe scurt, putem spune că am adus tratamentul de înaltă eficiență mai aproape de pacienți. Felicitări echipei Ministerului Sănătății și a administrației locale din Prahova pentru determinarea avută în finalizarea acestui obiectiv de investiții atât de important pentru sistemul medical”, a declarat Dr. Alexandru Rogobete, deputat PSD.
Proiectul de la Ploiești, finanțat prin Banca Mondială, a presupus o investiție de 20 de milioane de lei. Pacienții vor avea acces la tratamente performante datorită celor două acceleratoare liniare de nivel 1, care permit aplicarea unor terapii…
Citește continuarea pe RomaniaTV.net