Odată cu anexarea Crimeii şi agresiunea regimului Putin asupra estului Ucrainei, societatea rusă a fost invadată de nenumărate naraţiuni făurite de te miri cine, menite a valida dreptul istoric al ruşilor asupra peninsulei, dar şi rolul mesianic al naţiunii conduse de Putin în istoria lumii. Antichitatea nu a existat, Iisus Hristos s-a născut în Constantinopol, iar poporul rus a fost mentorul şi eliberatorul întregii lumi occidentale.

Acestea reprezintă o parte din teoriile lansate de matematicianul şi profesorul universitar rus, Anatoly Fomenko, considerate pură fantezie în Occident, dar care se bucură de un interes ridicat din partea unei anumite pături sociale rusești. Felix Philipp Ingold, publicist şi scriitor elveţian, profesor la Universitatea din Saint Gallen, specialist în istoria socială şi culturală a Rusiei, desfiinţează teoriile lui Fomenko într-un recent eseu publicat în presa elveţiană, scrie

Fomenko, mentorul aşa-numitei şcoli de gândire Noua Cronologie, susţine, în cartea sa, History:Fiction or Science?, că istoria civilizaţiei europene este mult mai scurtă decât se susţine, un rol esenţial în dezvoltarea şi supravieţuirea acesteia avându-l slavii. Cartea a apărut în patru volume, între 2002 şi 2008. Teoriilor expuse de Fomenko la acea vreme nu au captat atenţia publicului, însă, odată cu noua viziune a lui Putin asupra lumii şi agresiunea Rusiei asupra estului Ucrainei, elucubraţiile aşa-zisului om de ştiinţă au fost revalorificate pentru a legitima acţiunile agresive ale regimului de la Kremlin.

Simpatizanţii Noii Cronologii susţin, de pildă, că etruscii ar fi venit în Italia de-abia în secolele 13-14, din estul Mării Mediterane şi din nordul Mării Negre. Aceştia nu formau altceva decât un grup de triburi slave, cu o identitate creştină bine stabilită, iar numele lor nu arată altceva decât originea rusă a acestora, et-ruski.

Şcoala noilor cronologişti există de la finalul anilor 70, dar, în ultimii ani, vocea lor se aude tot mai intens în societatea rusă. Fomenko şi simpatizanţii săi ţin prelegeri publice, organizează seminarii şi publică materiale video pe YouTube. Fomenko îşi legitimează spusele invocând calitatea de membru în diverse academii, precum şi premiile şi titlurile primite în cadrul a diverse pseudoconferinţe pe care le organizează. Pe pagina de Wikipedia dedicată lui Fomenko, te pierzi într-o lungă listă de titulaturi şi de apartenenţe la instituţii cu nume pompoase. Reţinem doar că este cadru didactic la Universitatea de stat din Moscova.

Mulţi experţi nu numai că aduc critici Noii Cronologii, dar o consideră un tip îngrozitor de ezoterism, catalogând- o drept o nouă teorie a conspiraţiei, care reprezintă o ameninţare serioasă la adresa culturii ruse. Fomenko şi ai lui, practic, şterg din istoria umanităţii toată Antichitatea, mutând toate evenimentele în Evul Mediu. Drept dovadă, aceştia propun un număr mare de exemple din culturile eurasiatice, bazându-se foarte mult pe statistică şi etimologie. Cititorului îi este aproape imposibil să descifreze ceva, într-o adevărată junglă de diagrame şi formule matematice şi fizice.

Şcoala lui Fomenko pleacă de la premisa că nu există documente şi izvoare istorice mai vechi de 400 de ani şi că toate textele istorice, literare şi filosofice care sunt datate din Antichitate, sunt, de fapt, falsuri executate în Evul Mediu. Acelaşi lucru este valabil şi pentru monumentele arhitecturale, sarcofagele, portretele conducătorilor antici. Vaticanul şi o serie de conducători europeni ar fi impus intenţionat acest calendar al evenimentelor şi au extins istoria creştinismului cu aproximativ 1000 de ani, pentru a îşi legitima puterea.

Noua Cronologie numeşte Antichitatea egipteană, romană şi greacă ca fiind o falsitate istorică planificată, acestea fiind puse la cale în Evul Mediu şi Renaştere. Perioada clasică greacă este mutată de Fomenko în secolele 11-16, după Hristos. Conform acestuia, epoca Imperiului Roman coincide cu dinastia medievală Hohenstaufen, iar Războiul Troian cu războiul pierdut de Hohenstaufeni în faţa lui Carol de Anjou, la mijlocul secolului al 13-lea.

Fomenko susţine că ceea ce scrie în Vechiul Testament reprezintă o parte din istoria Imperiului Bizantin, secolele 14-16, acesta urmând Noului Testament care a fost scris în secolele 12-13. Versiunea oficială a istoriei chineze a fost falsificată iar hârtia, praful de puşcă şi tiparul au apărut în Europa în perioada dintre secolele 10-16.

Ingold scrie că ceea ce construieşte Fomenko ţine de o nouă ideologie politică şi se obţine un amestec de fapte şi ficţiuni fatale, care pune sub semnul întrebări atât cunoaşterea, cât şi credinţa, atât ştiinţa, cât şi religia, ducându-le într-o fundătură. Construcţia este ideologică pentru că, în final, Fomenko scrie şi propria istorie a Rusiei. Fomeko spune că apariţia statului rus, jugul tătar, dar şi domnia dinastiei Romanov nu sunt decât nişte invenţii ale unui grup de istorici germani care, în secolul al XVIII-lea, a scris această istorie la cererea curţii ţariste pentru a o legitima.

Noua cronologie susţine că scrie adevărata istorie a Rusiei, arătând cum slavii au dominat lumea. Conform acestora, în ştiinţa euro-americană, rasa rusească a fost catalogată ca un amestec de etnii diferite, fără independenţă civilizaţională şi culturală, când aceasta ar fi fost, de fapt, mentor, eliberator şi culturalizator al lumii occidentale, o mare forţă a lumii.

Mulţumită Noi cronologii, clişeele întipărite adânc în mentalităţile unei naţiuni eurasiatice, martir şi victimă în acelaşi timp, se transformă brusc într-o istorie triumfală de victorii şi beneficii. Istoria Noii cronologii este una a superiorităţii slavismului ortodox, a cărui influenţă s-a simţit asupra întregii Europe, în Orientul Apropiat şi într-o parte a Africii de Nord, din Scoţia până în Bizanţ, din Caucaz până în Egipt, inclusiv la est de Urali. Ingold constată că, potrivit şcolii lui Fomenko, toate popoarele au rădăcini slave: vikingii, sciţii, tătarii, tracii, turcii şi chiar mongoli Hoardei de Aur.

Toate cele sus-menţionate sunt consecinţa invaziei slave a lumii, în perioada cuprinsă între secolele XIII şi XV. În mod clar, de aici se distinge ideea unui spaţiu eurasiatic comun condus de ruşi (slavi), ceea ce poate servi drept model geopoliticii actuale a lui Putin, spune Ingold. Unul dintre exemplele pe care acesta le dă este legat de Carol cel Mare, considerat de către mulți istorici drept părintele Europei moderne. Conform şcolii lui Fomenko, acesta ar fi fost de origine slavă deoarece numele său Karl provine din slavul Kral(tr.rege).

Măreţul, în latină magnus, vine tot din limba slavă, cu două posibile explicaţii: fie mongolul (deci slav şi rus), fie derivat din mnogo (mult). Cu alte cuvinte, Carol cel Mare a fost de fapt Carol Mongolul sau Regele celor mulţi. Iar numele oraşului în care s-a născut, Aachen, vine de la mongolicul han. Noua cronologie scrie şi istoria lui Iisus Hristos. Conform acesteia, Iisus s-ar fi născut în veacul a XI-lea, iar Palestina s-ar fi aflat pe malurile Bosforului.

La baza calculelor matematice şi astrofizice ale lui Fomenko stau faptul ca Mesia s-a născut în 1053 şi a murit în 1086, la Constantinopol. Şi că, de fapt, este nimeni altul decât împăratul bizantin Andronikos Komnenos (rusificat Andronic Komnin). Ingold crede că anexarea Crimeii este în concordanţă totală cu teza Noii Cronologii care spune despre această peninsulă ca este pământul sfânt al ruşilor.

Specialiştii din domeniul istoriei şi lingvisticii sunt convinşi că mare parte din dovezile lui Fomenko sunt nişte falsuri grosolane. Ideologii Noii Cronologii sunt acuzaţi de naivitate, incompetenţă, iresponsabilitate şi distribuirea de idei periculoase. În ciuda celor spuse de istorici, simpatizanţii lui Fomenko l-au transformat pe acesta într-un adevărat guru, dând naştere unei mişcări ezoterice care începe să capteze atenţia şi în afara graniţelor ţării.

Mulţi ruşi îl privesc pe Fomneko ca pe un lider al intelectualilor, considerându-l, practic, un real proroc care rescrie istoria rusă şi redă demnitatea rasei slave, garantându-i un viitor luminos. În perioade de penurie intelectuală, falsificarea istoriei le dă maselor impresia că, în ciuda oportunităţilor ratate, viitorul va fi unul luminos.