Acasă Evenimente În plină secetă, România scoate din sertare planurile de irigații ale lui...

În plină secetă, România scoate din sertare planurile de irigații ale lui Ceausescu, după ce le-a ignorat zeci de ani

1

Înainte de Revoluție , România avea o rețea de irigații întinsă pe o suprafață de 3,2 milioane de hectare. În prezent, România are un deficit de 2,6 milioane hectare neudate.

În comparaţie cu dimensiunea de 500 de ha, considerată internațional ca sisteme de irigaţii mari, cele existente în România în 1989 erau considerate, în totalitatea lor, ca sisteme gigant. Din totalul de peste 100 de sisteme de irigaţii, aproape jumătate deserveau suprafețe egale sau mai mari de 50.000 ha.

În toate sistemele, aducțiunea apei se realiza prin canale deschise sau jgheaburi suspendate din beton armat şi amenajări interioare- conducte îngropate sub presiune pe circa 80% din suprafaţa irigată.

Sistemele de irigații au început să se distrugă la scurt timp după 1990. S-a furat tot, de la pompele care trăgeau apa din Dunăre sau din râurile interioare, până la dalele din beton care căptușeau canalele de irigaţii.

După 1989 mulţi dintre românii noştri au luat barosul, bomfaierul şi toporul sau securea. Cu barosul se dădea în zid şi se luau cărămizi, dale. Cu bomfaierul sau flexul tăiau fierul, unde aveau posibilitatea, îl puneau pe umăr şi îl duceau acasă. Cu topul sau securea… dacă era un pom în picioare îl dădeau jos să îşi facă un gard. S-a distrus ce s-a construit. Dacă facem o statistică, am exportat mai mult fier vechi decât cereale”, a spus Petre Daea, ministrul agriculturii, în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la sediul instituţiei pe care o conduce.

În 2019, o Comisie parlamentară de anchetă estima la 15-16 miliarde euro pierderile din sistemul de îmbunătățiri funciare din România.

Asta în Condițiile în care un raport al Curții de Conturi din 2014 arăta că doar în 4 ani, respectiv perioada 2010-2013, ANIF a avut cheltuieli cu paza sistemelor de irigații de 25 milioane euro.

La inițiativa Ministerului Agriculturii, Guvernul a adoptat de curand o Hotărâre privind ”reacordarea recunoaşterii caracterului de utilitate publică a unor amenajări de irigaţii sau a părţilor de amenajări de irigaţii”.

E vorba de 155 de astfel de amenajări, care au pierdut acest caracter de utilitate publică începând cu anii 90, a explicat pentru CursDeGuvernare prof. dr. Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii între 1994-1996, în Guvernul Văcăroiu, și 2010-2012, în Guvernul Boc.

Tot miercuri, Guvernul a completat o Hotărâre emisă în 2016 – adică în urmă cu 6 ani – care aproba Programul naţional de reabilitare a infrastructurii principale de irigaţii din România, introducând în acest program cele 155 de amenajări dar și o secțiune de 23 de km din Canalul magistral Siret – Bărăgan, proiect aprobat în 1986 de Nicolae Ceaușescu.

Fostul ministru al Agriculturii a precizat că deciziile de retragere a caracterului de utilitate publică a sistemelor de irigații au devenit practică începând cu 1997. Iar ultimul HG cu acest caracter a fost emis în 2013. Profesorul Valeriu Tabără este de acord cu principiul refacerii sistemelor de irigații românești, dar nu așa cum vrea să îl aplice actualul ministru al Agriculturii.

„Din punct de vedere al importanței, irigațiile sunt egale pentru România cu infrastructura de transport. Dar sistemele trebuie schimbate radical, sper să înțeleagă și colegul Daea cât nu e prea târziu”, a mai spus Valeriu Tabără pentru sursa citată.

Foarte interesant și..  Kaufland mărește considerabil salariile și angajează 1000 de oameni

Istoria irigațiilor in Romania pe repede înainte a început odată cu venirea lui Nicolae Ceaușescu la putere:

Prof. univ. dr. ing. Aurel Lup, cercetător științific 1, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, unul din ultimii experți în irigații din generația marilor ctitorii ale erei socialiste, declara in 2015 pentru agrointel.ro.

”La sfârșitul războiului, deși s-a discutat mult despre irigații, nu erau irigate decât vreo 200.000 de hectare, în principal cele cu legume și orez. Marele program a început în 1965. Ceaușescu a început programul de extindere, însă în materie de îmbunătățiri funciare, Ceaușescu a avut două greșeli, care țineau de viziunea lui, de grandomanie. A avut această obsesie a creării de capacități de producție, a irigațiilor pe suprafețe foarte mari, la fel cum a vrut să avem efective mari de animale, să avem cât mai mult, cât mai mare. A doua greșeală a fost că nu a mai susținut financiar exploatarea corectă. Le-a făcut, dar pe urmă n-a dat energie, n-a dat combustibil și, în paralel, a tot crescut planurile de producție”.

Noi am adoptat sistemul de a pompa apă din Dunăre. S-au făcut peste 90 de stații de pompare în lungul Dunării, în care s-a pompat apa din vale în deal, spre deosebire de peste tot în lume, unde se irigă din acumulări și înălțimile de pompare, chiar dacă bagi sorbul undeva într-un curs de apă sau undeva în lac, sunt unele mici, de maxim câțiva metri, pe când la Constanța de exemplu, înălțimile de pompare din Canalul Dunăre-Marea Neagră sunt de la 20 la 100 m, ori asta e enorm”, explică prof. Lup.

În 1991, comisia a găsit amenajate pentru irigații 3,1 milioane ha, însă niciodată nu s-au irigat toate, ci fuseseră doar amenajate. Aveau de toate, erau bune de irigat, dar nu s-au irigat niciodată pe ele, pentru că nu s-a dat energie electrică. Am reușit în 1989 să iau de la Ministerul Energiei de la vremea aia, cu niște intervenții, cât curent s-a dat la irigații și am ajuns la concluzia că în vârful de sezon de irigat, de la sfârșitul lui mai și până prin august, consumul pe care l-ar fi reclamat irigațiile ar fi însemnat o treime din producția de energie pe țară. Vă dați seama că nu și-au permis să facă asta, ci au dat cam 40% din energia necesară.

A doua mare cauză a neirigării suprafețelor amenajate pentru irigații a fost lipsa echipamentelor de udare, unde beneficiarii au fost totdeauna deficitari. Conductele pe sub pământ, din beton și azbociment fuseseră montate, erau și hidranți din loc în loc, dar le lipseau piesele de suprafață. Uneori nici pentru jumătate din suprafață n-aveau cu ce împărți apa, dispozitivele prin care să o dea la plante. Totul era amenajat, dar a lipsit ultima verigă din lanț: aripile de ploaie”. Vezi mai multe pe AGROINTEL.ro


Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:

Articolul precedentPiramida holografică de pe Ceahlău apară în fiecare an pe 6 august, de sărbătoarea Schimbării la față
Articolul următorCum reușeau bunicii noștri să trateze retenția de apă. Leacuri puțin cunoscute azi