Lacul fără fund din România, locul în care oamenii și-au aruncat bogățiile de frica cotropitorilor - Infoalert.ro
Connect with us

INEDIT news

Lacul fără fund din România, locul în care oamenii și-au aruncat bogățiile de frica cotropitorilor

Published

on

RECOMANDARE
Românii care-şi construiesc sau renovează casa pot primi 40.000 de lei de la stat

Undeva, în inima Munţilor Siriu, cerul se oglindeşte într-un lac legendar. De ochiul de apă ascuns privirilor curioşilor se leagă poveşti despre care oamenii locurilor spun că au un sâmbure de adevăr. Lacul Vulturilor, format la peste 1.400 de metri altitudine, se află într-o zonă puţin cunoscută de turişti, cu peisaje sălbatice.

Turiştii vin aici să se bucure de liniştea locului şi de frumuseţea munţilor sălbatici. În imediata vecinătate a ”Lacului Vulturilor” se află singura zonă unde pot fi întâlnite caprele negre, protejate de lege, acestea fiind pe cale de dispariţie. Din cauza diferenţelor notabile de temperatura din zonă, pe timp de iarnă, traseele turistice în această zonă sunt greu accesibile din cauza troienelor şi zăpezilor parcă nesfârşite„, a declarat pentru stiridebuzau.ro,  pădurarul de la cantonul de lângă lac Nea Teodor Cârdei.

Lacul Vulturilor, un loc legendar

Cele două nume ale acestui lac provin din două legende. Denumirea de ”Lacul Vulturilor” îi revine datorită marelui scriitor Alexandru Valhuţă şi a însemnărilor sale făcute în opera sa, ”România Pitorească”.

Alexandru Vlahuţă spune că acesta ar fi fost sălaşul de primăvară al vulturilor, ei având obiceiul să işi înveţe puii să zboare în această regiune: “vin vulturii, primăvara, de beau apă ca să întinerească, aici îşi învaţă puii să zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufaşii regi ai înălţimilor”. Superba legendă a dat numele lacului, devenind, datorită lui Vlahuţă, cunoscut în toată ţara sub numele de ”Lacul Vulturilor”.

Al doilea nume, cel popular, şi anume ”Lacul fără fund”, este datorat altei legende cunoscute prin părţile locului, ce nu are, aşa cum ar fi de închipuit, nicio legătură cu adâncimea lacului.

Se spune că un cioban, sătul de această meserie, şi-ar fi părăsit turma de oi, aruncându-şi bâta în acest lac. După un an, el a regăsit-o plutind în Dunăre, moment la care, mistuit de dorul locurilor natale, a decis să se întoarcă la vechile lui activitaţi, căutându-şi turma de oi şi realizând că oieritul este, cu adevărat, menirea sa.

Ce se spune în popor

În zonă circulă şi alte poveşti legate de luciul de apă cocoţat pe masivul Siriu, cum ar fi că oamenii au construit un drum pe sub lac în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru a induce în eroare armata germană, iar tancurile ce au intrat pe acel drum nu au mai ieşit la suprafaţă niciodată.

O altă legendă ne realatează că locuitorii din satele de la poalele muntelui îşi aruncau în lac bogăţiile de frica tătarilor ce ştiau că aceşti localnici erau bogaţi. Oamenii rămâneau cu gândul că le vor recupera după trecerea cotropitorilor, dar nimeni nu a mai găsit nimic.

loading...
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. alin

    Mar 14, 2017 at 6:52 pm

    Exagerati cu toate stirile probabil , daca e nevoie de patru ore pe jos dupa spusa voastra si copila aia a ajuns in doua ore tot pe jos pot sa deduc ca umflati toate la dublu… mersi de stiri de rahat

Lasă un răspuns

INEDIT news

Românii care-şi construiesc sau renovează casa pot primi 40.000 de lei de la stat

Published

on

By

RECOMANDARE
Cel mai înalt munte al Terrei nu se află pe continentul Asiatic, ci în ocean

Cetățenii români care îşi construiesc sau renovează casa folosind materiale ecologice pot primi până la 40.000 de lei, conform programelor Casa Verde Clasic şi Casa Verde Plus lansate marţi în dezbatere publică de Ministerul Mediului, redlateză Mediafax.

Prima componentă, Casa Verde Clasic, prevede ca Ministerul Mediului să asigure finanţare pentru instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energii regenerabile.

,,Prin acest program, românii pot face trecerea sau completarea sistemelor de încălzire pe care le au acasă cu cele care utilizează energie regenerabilă, respectiv panouri solare sau pompe de căldură. Pentru panouri solare, populaţia primeşte o finanţare de 6.000 de lei, este suficientă pentru achiziţia unui sistem care să asigure apa caldă menajeră într-o casă standard.

Am alocat pentru populaţie 50% din bugetul total al programului, (…) care însumează 138 de milioane de lei. Această sumă va fi distribuită unitar, în toate judeţele ţării, iar populaţia va depune şi va semna contractul de finanţare la Agenţia de Protecţie a Mediului din judeţul respectiv”, a spus ministrul Mediului.

Cei care îşi vor monta pompe de căldură pot deconta, potrivit propunerii Ministerului, până la 8.000 de lei, ceea ce reprezintă circa 70-80% din costul de cumpărare şi instalare, afirmă reprezentanţii Ministerului Mediului.

Programul urmărește finanţare şi pentru administraţiile locale care vor investi în panouri fotovoltaice, turbine eoliene, pompe de căldură, sau sisteme care utilizează biogazul pentru a produce energie electrică.

În acest mod, localităţile cu peste 100.000 de locuitori ar putea accesa până la patru milioane de lei, cele care au între 50.000 şi 100.000 locuitori pot beneficia de maximum trei milioane de lei, aşezările cu o populaţie cuprinsă între 20.000 şi 50.000 de persoane pot primi cel mult două milioane de lei, iar localităţile care au între 2.000 şi 20.000 de oameni ar putea primi cel mult un milion de lei.

Şi administraţiile locale ale comunelor sau satelor, care au mai puţin de 3.000 de persoane, vor putea accesa până la 500.000 de lei, pentru a monta panouri fotovoltaice sau pompe de căldură.

Prin programul Casa Verde Plus, Ministerul Mediului vrea să acorde finanţare românilor care îşi construiesc sau renovează locuinţele folosind termosisteme din materiale ecologice, sisteme de acoperişuri verzi, sisteme de monitorizare şi eficientizare a consumului de energie, apă, gaz, precum şi sisteme eficiente de iluminat pe bază de led, cu un consum redus de energie şi durată de viaţă superioară.

Persoanele fizice pot avea o finanțare de până la 40.000 de lei, cu condiţia ca materialele folosite să fie pe lista celor ,,prietenoase” cu mediul înconjurător.

,,Românii pot folosi aceşti bani pentru a-şi izola casele cu materiale ecologice cum ar fi: cânepa, lâna, vata minerală bazaltică, pluta, perlitul, celuloza sau zidăria din cânepă şi var”.

Instituţiile statului care au în administrare şcoli, grădiniţe, policlinici şi spitale, cămine pentru bătrâni, centre de plasament, cantine sociale, centre de reabilitare sau adăposturi de noapte, pot accesa fonduri prin programul Casa Verde Plus pentru a le termoizola.

Suma maximă alocată unui proiect este de până la 500.000 de lei, sumă care nu trebuie să depăşească 90% din valoarea totală a proiectului.

Casa Verde Plus, beneficiază de un buget total de 45 de milioane de lei, din care 12 milioane de lei sunt destinate persoanelor fizice, se arată în proiectul pus în dezbatere publică.

Mai multe despre acest program găsiți aici 

RECOMANDARE
Iţi miroase gura? Cum poți scăpa de acest lucru stânjenitor
loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***