Așa prevede un proiect de lege inițiat de mai mulți parlamentari PNL și aflat în dezbatere la Senat. Proiectul mai prevede că șoferii sancționați își primesc permisul înapoi la achitarea întregii sume, indiferent de cuantumul amenzii.
În prezent, cei care primesc o amendă de circulaţie au la dispoziţie 15 zile ca să o poată plăti pe jumătate. Multora însă nu le pasă, iar prejudiciul cauzat astfel bugetelor locale este foarte mare.
Conform proiectului de lege orice amenda rutieră pe care o primești și pe care nu o plătești în cel mult două luni te obliga să predai singur permisul către poliție.
Așadar, chiar și o amendă pentru nepurtarea centurii de siguranță te poate lăsa fără permis dacă în 60 de zile nu ai de gând să o plătești.
Părerile șoferilor sunt împărţite:
„Permisul e permis, amenda e amendă. Am greşit, plătesc, dacă am greşit pentru luarea permisului, dau şi permisul. Dacă nu, plătesc numai amenda. Nu, nu, nu mi-ar conveni.”
„Da, ar fi corect şi normal să se plătească, pentru că nu e normal ca eu, care le plătesc şi nu am nici o problemă, iar altul care nu plăteşte de ani de zile nici o amendă. Şi e cu mine în trafic şi poate să facă în continuare aceleaşi rele.”
Ţări precum Austria, Franţa sau Belgia au deja o astfel de lege, susţine pentru ProTV unul dintre iniţiatorii proiectului. Florin Roman, deputat:
„Proiectul de lege vine cu o sancţiune destul de dură pentru cei care nu îşi achită amenzile în sensul că, dacă în termen de 60 de zile acest lucru nu se întâmplă, li se ridică dreptul de a conduce autovehiculul prin ridicarea dreptului de a conduce.
” În prezent, cei care primesc o amendă de circulaţie au la dispoziţie 15 zile ca să o poată plăti pe jumătate. Multora însă nu le pasa iar prejudiciul cauzat astfel bugetelor locale este foarte mare.
Laurențiu Dan Leoranu, deputat PNL, inițiatorul proiectului:
„’Neachitarea lor, aduce nerealizarea unor venituri şi persoana aceea respectivă rămâne cu datorii la bugetul local. Pe ea poţi ”să o strângi cu uşa” doar atunci când ajunge să facă o tranzacţie sau are nevoie de un act fiscal de la primărie. Sunt persoane care nu şi-au achitat ani de zile aceste amenzi prejudiciind aşadar bugetul local.
” Plata amenzilor reprezintă şi o formă de disciplinare a şoferilor români, susţin iniţiatorii proiectului. Un lucru absolut necesar – mai spun aceştia – pentru o ţară precum România, care înregistrează cel mai mare număr de morţi în accidente rutiere din Uniunea Europeană.
La noi în ţară, mor câte 85 de persoane la fiecare milion de locuitori. Pentru a intra în vigoare proiectul trebuie să fie adoptat de Parlament şi promulgat apoi de preşedintele Klaus Iohannis.