joi, decembrie 12, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Lentilele de contact bionice – o intervenţie chirurgicală de numai 8 minute care oferă o vedere excepţională pentru tot restul vieţii

O descoperire incredibilă a medicinei moderne este pe cale să ofere oamenilor o vedere perfectă la orice vârstă. Este vorba despre lentilele de contact bionice, descoperite de Dr. Garth Webb, un optometrist din British Columbia, Canada, care şi-a dedicat mult timp găsirii unei modalităţi de optimizare a vederii.

Cu aceste lentile, oamenii nu vor mai avea nevoie de ochelari. Mai mult decât atât, ele înlocuiesc ceea ce ochiul natural a pierdut din cauza vârstei sau altor cauze medicale, precizează Higher Perspectives.

Lentilele de contact bionice se implantează chirurgical şi orice persoană cu vârsta de peste 25 de ani poate fi supusă unei asemenea intervenţii. Aceasta se face rapid, este nedureroasă şi durează aproximativ 8 minute, precizează optometristul. Vederea este corectată imediat.

„Este o îmbunătăţire a vederii pe care oamenii nu au mai întâlnit-o până acum”, susţine Dr. Webb. „Dacă acum abia puteţi vedea ceasul de la 10 picioare (n. r. circa 3 metri), atunci când veţi purta lentilele bionice îl veţi vedea de la 30 de picioare (n. r. peste 9 metri)”.

Cercetarea a durat 8 ani şi a costat 3 milioane de dolari. Scopul proiectului a fost găsirea unei soluţii care să elimine ochelarii şi lentilele corectoare. Dr. Garth Webb a fost extrem de motivat, mai ales că poartă ochelari din copilărie, de când era în clasa a doua.

Descoperirea a stârnit interesul medicilor din întreaga lume. „Cred că această invenţie va eficientiza vederea în toate registrele ei – la distanţă, intermediară și aproape”, a declarat Dr. Vincent DeLuise, un oftalmolog care predă la Universitatea Yale și la Weill Cornell Medical College din New York.

Sursa: Higher Perspectives

Articole asemănătoare

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.