Locuitorii unei comune constănţene se închină la... primăriţă! Biserica din Cumpăna a pus la vânzare icoane cu edilul Mariana Gâju. „Pentru noi e o sfântă!“ - Infoalert.ro
Connect with us

Diverse

Locuitorii unei comune constănţene se închină la… primăriţă! Biserica din Cumpăna a pus la vânzare icoane cu edilul Mariana Gâju. „Pentru noi e o sfântă!“

Published

on

A fost o zi mare pentru enoriaşii din comuna constănţeană Cumpăna, care s-au dus la biserică în ziua de duminică. Mare le-a fost uimirea şi bucuria cumpănenilor să vadă că în curtea lăcaşului de cult au fost puse la vânzare icoane cu mult prea iubita primăriţă, Mariana Gâju.

Reporterii publicaţiei „Constanţa de azi”, unde a apărut informaţia, au făcut precizarea că aceasta nu este o ştire reală, textul fiind încadrat la rubrica de satiră și umor, fiind un pamflet.

„Nu că mi-ar fi spus doamna primar să vă spun asta, dacă mă întreabă de la presă, dar noi am considerat că e important ca oamenii din Cumpăna, cei care au votat-o şi o iubesc sincer pe fiica satului, să se roage pentru ea, pentru sănătatea ei. Prin rugăciunea noastră necontenită, Dumnezeu îi va da putere şi o va ţine cât mai mult printre noi“, a explicat preotul Eilăn Predatorescu, după care şi-a pupat evlavios mâna dreaptă.

Entuziasmaţi, localnicii nu s-au uitat la bani când au fost îndemnaţi să cumpere icoane şi alte produse bisericeşti cu extraordinar de iubita şi stimata primăriţă.

„Noi oricum ne rugăm la ea în fiecare seară şi ne bucurăm că în sfârşit acum o putem face aşa cum se cuvine, folosind aceste icoane sfinţite. Până acum, în loc de icoană am mai tot folosit ba un afiş electoral cu poza doamnei, ba un fluturaş, că deh, astea erau la îndemână. Să-i dea Dumnezeu sănătate şi s-o ţină-n pază pentru noi toţi! Pentru noi e o sfântă!“, a spuns, cu lacrimi în ochi, Liliana Factap, în timp ce căra la braţ o icoană pe lemn, de dimensiune A2.

Cumpănenii au avut de ales dintr-o gamă largă de produse bisericeşi cu chipul Marianei Gâju. De la clasicele icoane, de toate dimensiunile, până la candele, pandantive, mătănii şi cărţi cu rugăciuni scurte şi eficiente. Iată cum arată una dintre rugăciuni:

„Doamne, Dumnezeule, Maică Precistă şi Sfinte Hristoase,

Ascultă ruga umilului tău cumpănean, să nu mă ia vâju

Dă-i, Doamne, sănătate şi putere doamnei primar, Mariana Gâju

Amin!“

Foto: „Constanţa de Azi”

Sursa: constantadeazi.ro

loading...

Diverse

Descoperire uimitoare: în organismul uman există atomi proveniți din alte galaxii!

Published

on

By

Oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire extraordinară. Conform unui studiu recent, publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, mai mult de o jumătate din materia Căii Lactee și implicit jumătate dintre atomii care intră în componența corpurilor oamenilor, ar putea proveni din exteriorul galaxiei noastre.

Astrofizicienii de la Northwestern University (SUA, Illinois) au realizat simulări pe un supercomputer, identificând astfel un fenomen cosmic numit transfer intergalactic, care a dus la descoperirea unor aspecte neștiute din evoluția galactică, scrie sciencealert.com.

Astrofizicienii au constatat că exploziile colosale ale supernovelor pot expulza cantități imense de materie din propriile galaxii. Atomii pot fi propulsați, în acest fel, cu o forță suficient de mare pentru a parcurge distanțele imense de la o galaxie la alta. Datorită acestor fenomene, galaxia noastră, Calea Lactee, a „importat” materie provenită de la alte galaxii și, desigur, a și „exportat” gigantice cantități de atomi, în urma exploziilor propriilor supernove.

După cum remarcă conducătorul studiului, Daniel Anglés-Alcázar, în organismul fiecărui om există un număr de atomi proveniți din galaxiile vecine, deci, ne-am putea considera, fie și parțial, „călători prin spațiu” sau „imigranți extragalactici”. Citeşte mai mult pe cunoastelumea.ro

loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***