Acum 4,5 miliarde de ani un obiect de marimea planetei Marte s-a ciocnit cu Pamantul, fapt ce avea sa-i schimbe destinul. Dupa impact, o parte din masa acestuia s-a desprins. In același timp, s-a inclinat si axa Pamantului. Masa desprinsa a format un inel de praf si roci in jurul Pamantului, iar cu timpul, materialul s-a strâns intr-o sfera formând Luna, singurul nostru satelit natural. Formarea Lunii din praful si rocile desprinse a durat aproximativ 10.000.000 de ani. S-a estimat ca Luna era de 12 – 20 de ori mai aproape de Pamant decat se afla in zilele noastre.
Studii recente au aratat ca Luna se îndepărtează de Pământ cu 3,8 cm pe an, iar viteza de rotație a Pământului scade cu 17 microsecunde. Privind in trecut, pe baza acestor rezultate, acum 900.000.000 de ani când Luna era mai aproape de Pământ, ziua dura 18 ore iar anul avea 481 de zile.
Distanță față de Pământ a Lunii este de 384.400 km. După fiecare an insă, satelitul nostru natural este cu 3,78 cm mai departe de Pământ. Nu pare mult dar este cert și știm acest lucru datorită reflectoarelor laser instalate în anul 1969 de membrii expediției lunare Apollo 11. Cu ajutorul acestor instrumente, astronomii au putut confirma fenomenul și stabili exact cât de repede se îndepărtează de noi Luna, ca o consecință a efectului de maree oceanică generat chiar de ea pe Pământ dar și a influenței gravitaționale a Soarelui, într-o mai mică măsură.
Aceasta indepartare are ca efect incetinirea vitezei de rotatie a planetei noastre. Rata de încetinire fiind de 2 secunde pe secol. Luna se va îndepărta de Pamant pana cand cele doua corpuri vor ajunge in rezonanta orbitala, lucru ce se va intampla peste 50 de miliarde de ani. Atunci, Pământul si Luna isi vor arata aceeași fata si rotindu-se cu aceeași viteza. Insa pana atunci, Soarele nostru se va sfarsi, iar viata va dispărea de pe Pământ.
Mareele oceanice, produse de influența gravitațională a Lunii, generează energie mecanică prin frecarea maselor imense de apă ale oceanului planetar cu porțiunile din scoarța terestră care sunt acoperite de acesta. Disiparea acestei energii cauzează încetinirea lentă a vitezei de rotație a Pământului în jurul axei proprii, și influențează “funcționarea” sistemul Pământ-Lună.
Îndepărtarea Lunii de Pământ și ritmul în care se produce sunt evidențiate și de momentele de apariție a eclipselor solare, observate încă din antichitate, deoarece diametrul aparent al Lunii pe cer (în prezent egală cu cea a Soarelui) a scăzut și continuă să scadă. Ca urmare, în 500 de milioane de ani, eclipsele totale de Soare și cortegiul său de fenomene spectaculoase, vor fi numai o amintire. Singurele eclipse ce vor putea fi văzute de pe Pământ vor fi cele parțiale sau inelare, cel mult.
Recent s-au făcut simulări pe calculator pentru a vedea cum se va comporta Pamantul in lipsa Lunii. Rezultatele au fost ingrijoratoare, axa Pamantului ar putea oscila destul de mult incat anotimpurile asa cum le stim astazi nu vor mai exista. Axa Terrei ar putea varia intre 0 si 85 de grade.
Pământul este posibil ca la inceput sa fi avut o axa aproape perpendiculara cu planul sistemului solar, astazi aflandu-se la un unghi de 23,5 grade. Fara aceasta inclinatie razele Soarelui ar atinge Pământul cu un unghi fix in fiecare zi a anului. La o latitudine de 45 de grade, razele Soarelui vor lovi Pamantul la un unghi de 45 de grade in fiecare zi, in timp ce la poli, Soarele nu se va ridica deasupra orizontului.
S-au creat multe scenarii apocaliptice, insa pericolul vine din alta parte. Nu Luna va duce la disparitia noastra, ci un alt corp ceresc mult mai indepartat: Soarele. Atunci, omenirea va fi nevoita sa caute o alta casa, o planeta ce poate sustine viata si sa dezvolte tehnologia necesara pentru a ajunge acolo.
Surse selective: descopera.org; vorbinddespre.wordpress.com
