Caz incredibil la Iași. Un bărbat în vârstă de 51 de ani a fost dat dispărut după ce a plecat de acasă. La scurt timp după ce s-a semnalat dispariția acestuia, polițiștii din Iași au găsit un cadavru. Familia ieșeanului dispărut a luat cadavrul găsit pe un câmp de oamenii legii și l-au îngropat creștinește, scrie bzi.ro
Vineri seara, bărbatul care a fost îngropat în urma cu 40 de zile a ajuns acasă, iar atunci a aflat că a murit și că a fost îngropat.
Bărbatul este din comuna ieșeană Costuleni si a fost dat dispărut de familie, fiind găsit decedat și apoi îngropat creștinește. Nimic anormal până la un anumit moment. Gabriel Luca a fost dat dispărut pe data de 25 octombrie.
Polițiștii au mers la familia acestuia, au luat declarații și au ridicat mai multe probe. La câteva săptămâni, în localitatea Grozești a fost găsit cadavrul unui bărbat. Oamenii legii au luat legătura cu rudele lui Gabriel Luca crezând că l-au găsit. Cadavrul descoperit a fost „analizat” de familia Luca, iar membrii au găsit ceva asemănări, cu toate că era îmbrăcat diferit, față de Gabriel Luca. Într-un final, familia bărbatului a ridicat cadavrul de la IML Iași, i-au făcut priveghi și l-au îngropat creștinește.
Mama bărbatului a discutat cu reporterii BZI. (vezi video mai jos) „Eu l-am dat dispărut. A venit poliția, am vorbit cu ei…după un timp a luat poliția legătura cu noi și ne-a spus că a fost găsit un mort la Grozești și să mergem la morgă să-l identificăm. Părea că este el, dar era îmbrăcat diferit. Am luat mortul acasă, i-am făcut priveghi și l-am îngropat. I-am făcut slujbe, pomeni, tot ce a fost… S-au împlinit 40 de zile de când l-am îngropat și am zis să-i facem praznic de Sfântul Ștefan”, a spus mama bărbatului. Vineri seara bărbatul mort și îngropat de rude s-a întors acasă. „Vineri a venit băiatul acasă. M-am uitat la el și am spus: Măi mamă te-am și îngropat”, a mai completat femeia.
Bărbatul „omorât și îngropat” de rude a precizat că a lucrat la o fermă. „Eu am plecat la fermă. Vineri seara m-am întors acasă și am aflat că sunt și mort și îngropat și toate cele… După ce mi-am revenit din șoc m-am dus la bar și am dat de băut la toată lumea”, a spus Gabriel Luca, chiar lângă crucea cu numele său. Acum toată lumea se întreabă cine este mortul pe care l-au îngropat.
„Cine știe cine o fi…l-au îngropat peste tata…e mort de 20 de ani…”, a mai completat bărbatul declarat mort din greșeală. Mama acestuia a spus că va face pomenire de Sfântul Ștefan pentru mortul neidentificat. „O să fac praznic, să fie de sufletul mortului…Am vorbit și cu preotul să modifice pomelnicul, să-l scoată pe Gabi de la morți și să-l treacă la vii”, a spus mama bărbatului.
Acum oamenii legii trebuie să o ia de la capăt cu ancheta. Cel mai probabil cadavrul va fi deshumat și dus din nou la Institutul de Medicină Legală (IML) Iași pănă îi vor fi găsiți aparținătorii. Vezi mai multe pe bzi.ro