Cel mai puternic viscol din secolul XX s-a înregistrat, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în primele zile ale lui februarie 1954. Viscolul a încremenit Bucureştiul şi întreaga Românie, la propriu. Troienele au ajuns chiar şi la 5 metri înălţime în sud-estul ţării, iar vântul a atins până la 126km/oră.

În dimineaţa zilei de 3 feburarie 1954, bucureştenii s-au trezit prizonieri în propriile case. „Ne-am dat seama că era zăpadă mare pentru că înăuntru era întuneric, iar geamurile erau albe. Am încercat să ieşim, dar nu s-au deschis nici ferestrele, nici uşile!”, a descris succint, Dan Antoniu, cercetător istoric în domeniul aeronautic, începutul „Marelui viscol” care a încremenit România, la propriu, sub zăpadă, în urmă cu 63 de ani, scrie Historia.ro.

În timpul urgiei de la începutul lunii februarie ’54, Dan Antoniu  avea vârsta de 9 ani. Locuia în cartierul România Muncitoare din Capitală, undeva pe lângă actualul Pod Grant, într-o casă cu şapte camere, împreună cu bunicii, mama şi alte câteva rude.

„La 3 februarie a început de dimineaţă să ningă cu fulgi imenşi, fără întrerupere, până a doua zi. Când ne-am trezit, în casă era întuneric. Geamurile se deschideau în afară, la fel şi uşile, cu excepţia uneia dintre ele, cea de la bucătărie. Ne-am dat seama că era zăpadă mare pentru că geamurile erau albe şi am încercat să ieşim, dar nu s-au deschis!”, a povestit Dan Antoniu pentru „Adevărul de Seară”.

„Zăpada depăşise înălţimea casei, cred că erau vreo 3-4 metri, dar erau şi zone unde omătul era mai mare, peste cinci metri”, şi-a mai amintit bucureşteanul. Prin dreptul uşii pe care au reuşit să o deschidă, fiindcă se deschidea în interior, au început să-şi facă un tunel de ieşire, oblic, la 45 de grade, săpând prin omăt, până când au ajuns în dreptul străzii.

Românii s-au mobilizat exemplar

Conştienţi că riscă să moară de foame sau de frig în case, românii s-au mobilizat exemplar în acele zile. Au săpat tunel prin omăt, au cărat zăpada cu căruţele până la Dâmboviţa, până când stratul s-a mai netezit. Abia atunci au fost scoase tancurile Armatei, pentru că prin zăpada nebătătorită riscau să se răstoarne. Unii martori ai Marelui Viscol şi-au amintit chiar că, după topirea nămeţilor, au fost găsite maşini acoperite de troiene şi care fuseseră strivite de şenile.

Pentru a înlesni treaba, s-au făcut şi reguli clare, transmise tututor prin intermediul ziarelor şi radioului. „În primă urgenţă se curăţă partea carosabilă a străzii, iar pe cele cu tramvaie se va degaja întâi pe partea cu cele două linii de transport şi câte un metru în plus, pe stânga şi pe dreapta”, era una dintre indicaţii.

Oamenii trebuiau să strângă zăpada din interiorul curţilor astfel încât să degajeze zidurile caselor. Zăpada era obligatoriu depozitată doar pe scuaruri şi pe terenurile virane. „Este interzis a se arunca zăpada în gurile de canal, precum şi a scoate zăpada din curţi în stradă şi nu se va depozita pe partea carosabilă!”, mai spunea una dintre reguli.

În toate acele zile, mii de militari, înarmați cu lopeți, au lucrat zi şi noapte pentru a elibera străzile. „Pe marile bulevarde, camioanele Armatei adunau zăpada şi o aruncau în Dâmboviţa. Uzina Grozăvești elimina apă caldă, iar zăpada se topea pentru că altfel exista pericolul să se formeze poduri de gheaţă”, ne-a mai povestit Dan Antoniu. Presa militară de la acea vreme chema neobosit bucureștenii la degajarea drumurilor. „La fabrica de textile «7 Noiembrie » s-au format echipe de agitatori care merg pe sectoare şi scot cetăţenii la deszăpezire”, scria publicaţia „Apărarea Patriei”.

Mai multe găsiți pe  Historia.ro.