Memoria celulară este un concept care se referă la faptul că celulele organismului nostru (nu numai cele ale creierului) pot păstra și transmite informații despre experiențe parcurse, influențând astfel comportamentul și funcționarea viitoare a celulelor.

Chiar dacă se situează pe un teritoriu de graniţă, mulţi medici fiind sceptici în legătură cu existenţa memoriei celulare, unii plasând-o în zona pseudoştiinţei, alţii acceptând-o totuşi ca pe o ipoteză, studii recente (unele efectuate pe descendenţii celor care au supravieţuit genocidului comis de Germania nazistă, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial) au arătat că atunci când cineva trăieşte un şoc emoţional/ o emoţie intensă, se creează amintiri celulare, care pot fi cauza unor maladii fizice sau psihice.

De altfel, este o evidenţă că, în epoca modernă, multe “adevăruri” ale ştiinţei (implicit în medicină) considerate a fi “de necontestat”, au fost revizuite, rescrise, eventual completate.

Cei care susţin că există o “memorie celulară” nu vin să conteste rolul fundamental al creierului în privinţa memoriei şi a felului în care se formează amintirile (deşi a rămas, şi în această privinţă, un vast teritoriu necunoscut), ci încearcă să demonstreze că amintirile noastre, gusturile, aspecte ale inteligenţei şi conştiinţei, atribuite în mod tradiţional crierului, au şi o altă sursă – celulele şi ţesuturile din întregul organism, care folosesc aceleaşi mecanisme moleculare pentru memorie ca şi creierul.

Memoria celulară – “Mintea este fluidă și adaptabilă, nu încapsulată”

Thomas R. Verny, psihiatru, academician, profesor la Harvard, autor al mai multor cărţi, printre care şi “Memoria corpului: înțelegerea misterelor memoriei celulare, conștiinței și corpurilor noastre”), spunea că cercetările arată tot mai clar că “memoria, pe lângă faptul că este stocată în…