joi, decembrie 12, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Miliarde de virusuri într-un litru de apă! Oceanele Terrei conţin sute de mii de populaţii de virusuri încă necunoscute

Oceanele conţin aproape 200.000 de populaţii de virusuri, multe dintre ele necunoscute, potrivit ultimei estimări a specialiştilor, scrie BBC, citat de Adevărul.

Virusurile marine au fost descoperite de la suprafaţă până la o adâncime de 4.000 de metri şi de la Nord până la Polul Sud.  Deşi cele mai multe sunt inofensive pentru oameni, pot infecta viaţa marină, inclusiv balenele şi crustaceele.

Oamenii de ştiinţă abia încep să înţeleagă modul în care aceste microorganisme joacă un rol în viaţa şi chimia mărilor.

Cercetătorii de la Universitatea din Ohio au elaborat o hartă globală a acestor virusuri marine bazată pe probe din apa de mare din aproape 80 de locuri din lume. Rezultatele lor virale sunt de aproape 12 ori mai mari decât estimările anterioare. Cercetătorii au fost surprinşi să afle că virusurile se împărţeau în cinci grupuri, în funcţie de loc şi adâncime.

„Când am examinat genele virusurilor în fiecare din aceste locuri, am descoperit dovezi ale adaptării genetice la diferite zone din ocean“, a spus cercetătoarea Ann Gregory.  A doua surpriză a fost că în Oceanul Arctic erau multe tipuri diferite de virusuri, până acum crezându-se că această diversitate era la Ecuator.

Printre descoperirile anterioare se numără virusurile marine „gigantice“, care pot infecta algele verzi.

Un litru de apă de mare conţine de obicei miliarde de virusuri – majoritatea rămânând neidentificate. Ultimele date arată că 90% dintre ele nu pot fi clasificate unei grupe cunoscute.

Citeste mai mult: adev.ro/pqkrzu

Foarte interesant și..  Îngrijorare printre cercetătorii. Singurul vulcan din România clocoteşte până la pragul de erupţie

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.