Connect with us

Diverse

Mire și mireasă, dați afară din biserică de un preot beat turta. Scenele filmate în altar sunt relevante – VIDEO

Published

on

Acuzaţii grave aduse de o familie din judeţul Vaslui unui preot din comună. Un cuplu care voia să se căsătorească şi să-şi boteze copilul spune că preotul care trebuia să oficieze evenimentul, ar fi fost băut şi i-a lăsat de izbelişte în biserică.

Oamenii susţin că părintele i-a pus să aştepte, iar după o oră, sătui de atâta aşteptare, au deschis uşa altarului şi l-ar fi găsit dormind. Unul dintre invitaţi a filmat momentul în care naşa copilului îi cere parohului socoteală. Episcopia Huşi, de care aparţine parohia cu pricina, a început o anchetă.

În imagini se vede cum femeia nervoasă îi cere socoteală preotului, iar acesta stă cu fruntea în mâini şi nu zice nimic. La un moment dat, bărbatului îi alunecă mâna iar apoi se ridică.

Marcel Bălan, mire: “Am stat şi am aşteptat 40 de minute. Mi-a spus un dascăl să intru să vorbesc cu el. Stătea cu mâinile pe masă, a dat cu cotul peste paharul cu mir. Am încercat, a ieşit afară, a spus 2-3 cuvinte şi nu putea să le lege. A închis cartea şi ne-a lăsat în biserica cu gura căscată.”

Incidentul s-a petrecut la sfârşitul săptămânii trecute, în comună Iana. Doi tineri, îşi programaseră din timp cununia religioasă şi botezul, la preotul din comună. O zi care trebuia să fie de neuitat, s-a transformat într-un eşec.

Ştefan Bălan, fratele mirelui: “Nu e normal ce s-a întâmplat. Nu este prima abatere, a mai făcut asta de 2-3 ori. Nu e normal să fie beat în sfânta biserică. Am mers în satul vecin şi am căutat alt preot care să-I cunune şi să facă ceremonia de botez. Ar trebui dat afară.”

În biserică erau mai multe rude ale celor doi tineri, unele venite de departe, chiar Ialomiţa. Naşa mirilor spune că după toate acestea, preotul i-ar fi scos afară nervos şi apoi ar fi închis biserica.

Mariana Vârlan, naşa copilului: “Am intrat în biserică. Cei de la lumânări au zis să aşteptăm puţin că părintele slujeşte în altar. A trecut o oră, dar de ce nu iese. Cum să facă botezul beat mort? Am intrat peste el, stătea cu mâinile sub cap. Nu se poate aşa ceva…”

Părerile satenilor sunt împărţite.

Sătean: “E prima oară când am auzit de situaţia asta, până acum nu a mai făcut. Eu beat nu l-am văzut. Poate a fost o întâmplare. ”

Sătean: “Trebuia să facă o cununie şi un botez, dar era băut. Până acum îşi făcea datoria conştiincios, dar a făcut o greşeală.”

Reprezentanţii Episcopiei Huşi s-au autosesizat şi au deschis o anchetă. Preotul nu a fost de găsit, pentru a-şi spune punctul de vedere.

Cosmin Gubernat, purtător de cuvânt Episcopia Huşi: “Episcopia a demarat o anchetă. Aceste situaţii nu fac cinste nimănui şi ne delimităm de acest tip de comportament smintitor.”

Dacă va fi găsit vinovat, preotul risca sancţiuni severe. În ceea ce priveşte cuplul şi invitaţii care s-au confruntat cu întreaga situaţie, aceştia au mers în cele din urmă la preotul dintr-un sat vecin, care a oficiat atât cununia, cât şi botezul.

După cele întâmplate, preotul acuzat că era sub influenţa băuturilor alcoolice, nu a fost nici a doua zi la biserică, deşi era duminică şi trebuia să oficieze sfânta liturghie.

El ar fi transmis că are probleme de sănătate. Miercuri, o comisie formată din reprezentanţi ai Episcopiei Huşi şi ai protoierie Bârlad au discutat cu oamenii angajaţi în locaşul de cult. Superiorii preotului vor să afle dacă acesta era băut şi dacă întâmplarea este un caz izolat.


Cititi mai multe pe stirileprotv.ro unde puteti urmari si materiailul video filmat cu camera ascunsa

loading...

Diverse

Descoperire uimitoare: în organismul uman există atomi proveniți din alte galaxii!

Published

on

By

Oamenii de ştiinţă au făcut o descoperire extraordinară. Conform unui studiu recent, publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society, mai mult de o jumătate din materia Căii Lactee și implicit jumătate dintre atomii care intră în componența corpurilor oamenilor, ar putea proveni din exteriorul galaxiei noastre.

Astrofizicienii de la Northwestern University (SUA, Illinois) au realizat simulări pe un supercomputer, identificând astfel un fenomen cosmic numit transfer intergalactic, care a dus la descoperirea unor aspecte neștiute din evoluția galactică, scrie sciencealert.com.

Astrofizicienii au constatat că exploziile colosale ale supernovelor pot expulza cantități imense de materie din propriile galaxii. Atomii pot fi propulsați, în acest fel, cu o forță suficient de mare pentru a parcurge distanțele imense de la o galaxie la alta. Datorită acestor fenomene, galaxia noastră, Calea Lactee, a „importat” materie provenită de la alte galaxii și, desigur, a și „exportat” gigantice cantități de atomi, în urma exploziilor propriilor supernove.

După cum remarcă conducătorul studiului, Daniel Anglés-Alcázar, în organismul fiecărui om există un număr de atomi proveniți din galaxiile vecine, deci, ne-am putea considera, fie și parțial, „călători prin spațiu” sau „imigranți extragalactici”. Citeşte mai mult pe cunoastelumea.ro

loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***