Connect with us

INFO ȘTIRI

Mistere regale. Povestea nebuna de dragoste dintre Principesa Margareta si un fost premier britanic

Published

on

Despre fostul premier britanic Gordon Brown se spune că nu și-a revenit niciodată după povestea de dragoste cu Principesa Margareta. Cei doi au fost colegi la Universitatea din Edinburgh, s-au iubit timp de cinci ani, dar s-au despărțit la sfârșitul studiilor. ”A fost singura mare iubire din viaţa lui”, a declarat un prieten al fostului premier.

O iubire desfășurată departe de scena mondenă britanică, însă foarte intensă, care a lăsat urme adânci în sufletele protagoniștilor. Principesa Margareta și Gordon Brown s-au cunoscut în urmă cu mai bine de 40 de ani, în perioada studenției, scrie Click.ro

Margareta, o tânăra prințesă care, după ce a terminat liceul în Elveția și până să-și continue studiile în Scoția, la Edinburgh, a petrecut un an în compania bunicii paterne, Regina Elena, în Italia, la Florența, unde a cunoscut diplomați, artiști, oameni din ONU care lucrau în Etiopia, Sudan sau Africa de Sud. Cele câteva luni pe care le-a dedicat refugiaților din taberele etiopiene au convins-o pe Margareta să aleagă cursurile facultății de sociologie.

Gordon Brown a fost premierul Marii Britanii între 2007 și 2010

Gordon Brown, un tânăr extrem de inteligent, fost jucător de rugby, student la istorie, cu vederi socialiste, rector al universității la numai 21 de ani, după ce liga studenților și-a impus propriul candidat în această funcție. Povestea lor de dragoste părea desprinsă din cărțile de povești. Toți apropiații îi vedeau căsătoriți, iar despre Margareta foștii colegi au declarat pentru publicația britanică The Telegraph că era “dulce şi drăguţă şi cu siguranţă era pregătită să devină o soţie bună. Era şi inteligentă, deşi nu se compara cu el, dar păreau făcuţi unul pentru celălalt”.

Din păcate, relația s-a destrămat la sfârșitul facultății. Gurile rele spun că Margareta s-ar fi săturat să audă numai discuții despre politică, în Custodele Coroanei a evitat să vorbească despre motivele despărțirii. Principesa l-a lăudat însă pe Gordon Brown în fața jurnaliștilor britanici cu puțin timp înainte ca acesta să câștige alegerile din 2007. „Toţi cei care l-am cunoscut la Universitatea Edinburgh eram convinşi, având în vedere talentul, inteligenţa şi pasiunea principiilor sale, că va avea un viitor strălucit în viaţa publică”, a declarat ea pentru Telegraph.

Pentru Principesa Margareta a urmat căsătoria cu Radu Duda, în 1996, în vreme ce fostul premier britanic și-a găsit perechea mult mai târziu. Apropiații lui Brown susțin că acesta nu și-ar fi revenit, de fapt, niciodată, după despărțirea de moștenitoarea Regelui Mihai I al României.

RECOMANDARE
Gheata se retrage rapid din zona arctica si iese la iveala un peisaj nevazut de 120.000 de ani. Au inceput sa creasca si plante!

Principesa Margareta a preluat prerogativele tatălui ei în martie 2016, după ce Regele Mihai I a fost diagnosticat cu leucemie cronică și operat de carcinom epidermoid metastazant. Deși statul Casei Regale a României îi permitea Margaretei să devină regină după moartea regelui, la 5 decembrie 2017, principesa a preferat să păstreze titlul de Custode al Coroanei.

loading...
Loading...
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

INFO ȘTIRI

Chiar credeati ca in pizza si merdenele se pun cascaval si branza? Cum isi bat joc de noi patiseriile si cofetariile

Published

on

By

Patiseriile, pizzeriile si cofetariile isi bat joc de clienti, pacalindu-i in privinta continutului produselor lor. Ministerul Agriculturii avertizeaază că, în urma controalelor care au vizat 180 de magazine şi unităţi de producţie din Bucureşti şi din alte 12 muncipii, s-a constatat că 40% dintre acestea utilizează în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate şi informează eronat consumatorii prin sistemul de etichetare că utilizează produse obţinute din lapte.

„Au fost verificate 180 de unităţi (din care 85 patiserii, 17 Cofetării – laboratoare cofetărie, 47 pizzerii, 15 restaurante/catering, 11 unităţi de Fast Food, 5 magazine alimentare). Controalele s-au desfăşurat în Bucureşti şi in municipiile reşedinţă de judeţ precum Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea, Vaslui. Dintre acestea 73 de unităţi, reprezentând un procent de 40,5%, utilizează în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate şi informează eronat consumatorii prin sistemul de etichetare că utilizează produse obţinute din lapte (brânză, caşcaval, unt, etc)”, anunţă Ministerul Agriculturii, care, împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a reluat din 21 ianuarie activităţile de control desfăşurate în anul 2018, pentru a evalua corectitudinea practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte, informarea corectă a consumatorilor, depistarea, sancţionarea şi diminuarea fraudelor în domeniu.

Acţiunile se desfăşoară atât în Municipiul Bucureşti cât şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ şi urmăresc în principal verificarea conformităţii denumirii produselor alimentare ce se comercializează, în raport cu înscrisurile de compoziţie din sistemul de etichetare.

„Chiar dacă se constată o diminuare a fenomenului de substituire a produselor lactate cu specialităţi obţinute din grăsimi hidrogenate, în comparaţie cu amploarea fenomenului din anul 2018, neregulile majore persistă în detrimentul producătorilor autohtoni de lapte şi produse derivate din lapte şi pe linia informării corecte a consumatorilor”, subliniază ministerul.

Au fost depistate şi alte abateri precum comercializarea aşa-zisei „Specialitate Bulgaria” drept Telemea de Bivoliţă, Telemea de Capră şi Telemea de Vacă, la preţuri cuprinse între 8,5 lei şi 11 lei/kg, fenomen de substituire care, pe lângă faptul că afectează imaginea producţiei autohtone, autentice şi sănătoase, reprezintă practic şi „o sfidare a consumatorilor”, conform Ministerului Agriculturii.

Pentru nereguli precum dezinformarea consumatorilor şi substituirea produselor procesate din lapte cu specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, dar şi cele privind încălcarea normelor igienico-sanitare şi siguranţă alimentară, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 661.219 lei.

RECOMANDARE
Doctorul care a infiintat Agentia Nationala a Medicamentului. „În răceală, medicamentele nu tratează nimic!. Tot ce e viroza trece". De ce s-a scos piramidonul de pe piata

sursa digi24

loading...
Loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***