duminică, ianuarie 19, 2025

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

NASA anunţă încheierea misiunii elicopterului Ingenuity pe Marte

Proiectat iniţial ca un experiment, Ingenuity a devenit prima aeronavă care a operat şi a zburat pe o altă lume, decolând pe 19 aprilie 2021.

Imaginile şi datele returnate la Laboratorul de propulsie cu reacţie al NASA din Pasadena, California, au arătat că una sau mai multe palete ale rotorului din fibră de carbon ale elicopterului au fost deteriorate în timpul aterizării în timpul ultimului zbor din această lună. Echipa a stabilit că elicopterul nu mai este capabil să zboare , potrivit agenţiei spaţiale.

„Călătoria istorică a Ingenuity, primul aparat de zbor de pe o altă planetă, a ajuns la sfârşit. Acest elicopter remarcabil a zburat mai sus şi mai departe decât ne-am fi imaginat vreodată şi a ajutat NASA să facă lucrul la care se descurcă cel mai bine – să facă posibilul imposibil. Prin misiuni ca Ingenuity, NASA pregăteşte terenul pentru zboruri ulterioare în Sistemul nostru Solar şi pentru o explorare mai sigură şi mai inteligentă pe Marte şi dincolo de ea”, a spus Bill Nelson, administratorul NASA.

Ingenuity a amartizat pentru prima oară pe suprafaţa Planetei Roşii pe 18 februarie 2021, ataşat de partea inferioară a rover-ului Perseverence. A făcut primul zbor, ridicându-se de pe suprafaţă pe 19 aprilie 2021, dovedind că zborul controlat pe Marte este posibil. După alte patru zboruri, Ingenuity s-a angajat la o nouă misiune de recunoaştere pentru cercetătorii de la Perseverence. În 2023, elicopterul a executat cu succes două teste de zbor, aducând noi date despre limitele aerodinamicii marţiene.

Echipa de control a programat pentru data de 18 ianuarie un zbor scurt, vertical, pentru a-i determina poziţia, după ce, anterior, amartizarea s-a făcut de urgenţă. Datele arată că, aşa cum era planificat, elicopterul a atins altitudinea maximă de 12 metri şi a planat timp de 4,5 secunde înainte de a-şi începe coborârea la o viteză de un metru pe secundă. Totuşi, la aproximativ un metru distanţă de suprafaţă, Ingenuity a pierdut contactul cu rover-ul. A doua zi, comunicaţiile au fost restabilit, iar imaginile produse au arătat o avarie serioasă la una dintre elice.

Foarte interesant și..  Useit.ro - Descoperirea NASA care ar putea rescrie istoria. Ce a găsit agenția spațială pe Marte

Ingenuity a…

Source link

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.