duminică, septembrie 8, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Ne mai moare un simbol: cade şi casa lui Marin Preda

Lumea descrisă în „Moromeții” de Marin Preda există încă. Satul teleormănean Siliştea Gumeşti încă trăieşte. Tot acolo, casa scriitorului a ajuns o ruină, deşi a fost cumpărată, probabil, pentru a fi conservată. Trist este însă că nici măcar nu există un indicator care să semnaleze prezența casei în zonă.

Casele şi locurile din Siliştea-Gumeşti (Teleorman) descrise de Marin Preda sunt acolo, pe poziții, aşteptând vremuri mai bune, cu oameni cărora le pasă de valorile româneşti.

Fieraria lui Iocan nu este semnalizată, casa lui Cocoşilă este aproape distrusă, iar casa lui Bălosu, în stare de degradare, este pe cale să fie vândută.

Aristide, Banca Populară, Casa parohului Petrică Provinceanu, o fântână de piatră, Şcoala Primară, prima biserică, Primăria comunei, casa notarului, casa ginerelui, învăţătorul comandant al subcentrului cu premilitara, Toderici, casa celui de-al doilea paroh al comunei, magazinul comercial şi casa lui Petre Ianculov, vechi negustor al comunei – toate au bucățica lor de istorie în Siliştea Gumeşti.

În fiecare săptămână, cei care caută casa memoriala a lui Marin Preda găsesc o ruină. O construcție care stă să cadă, lăsată la voia întâmplării. Gardul legat cu sârmă, buruieni crescute peste tot, câini liberi, protecție zero.

Satul lui Preda îşi dă ultima suflare fără ca cineva să se ocupe să facă din el un muzeu. Turiştii care vin aici pleacă dezamăgiți, aşa cum pleacă şi de la casa Cioran din Răşinari, Sibiu.

Casa în care s-a născut Marin Preda a fost cumpărată de Marius Tucă pentru 35 000 de lei. Probabil că, fiind un om de cultură, a cumpărat-o ca să nu cadă pe mâinile unora care vor să o demoleze. Dar nici nu a renovat-o, iar asta e trist.

Foarte interesant și..  Cum vă puteți recupera banii pe acțiunile primite după Revoluție

Dureros este că societatea stă nepăsătoare, asistând cum ne mai moare un simbol.

Sursa: cronicipebune.ro

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.