vineri, martie 29, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Adio ghipsului tradițional. S-a inventat gipsul 3D, numit osteoid, care grăbește vindecarea osului rupt prin ultrasunete

Designerul Deniz Karahasin a conceput, cu ajutorul tehnologiei imprimării 3D şi al ultrasunetelor, ghipsul medical numit osteoid, care poate acționa asupra osului rupt pentru a-i grăbi vindecarea, printr-o aplicare de doar 20 de minute pe zi.

Metoda este simplă: pe piele sunt fixați niște conductori (LIPUS – ultrasunete cu pulsație de joasă intensitate), chiar pe osul afectat. Sunt lăsați acolo pentru intervalul de timp menționat. Zona este rigidizată cu ajutorul ghipsului 3D.

Substanțele din care care este produs acest ghips din nailon, care ar putea accelera vindecarea oaselor rupte cu 40%, îl fac să fie ușor, rezistent la apă, cu un design de țesătură, care permite pielii să respire.

Pentru ca ghipsul să fie perfect pentru pacient, fie că e vorba de o mână sau un picior, zona în care se află osul rupt este scanată cu un scaner special 3D conceput pentru corpul uman. Informaţia astfel obţinută este transferată unui program de modelare, care o transpune (cu ajutorul unor algoritmi şi al unui mecanism care fac să apară spatiile osteoidului) în produsul final, alături de componentele necesare pentru conexiunea cu conductorii LIPUS. Produsul final (ghipsul osteoid medical) nu este doar eficient, ci şi mai estetic decât cel tradițional.

Osteoidul, un instrument aparent putin senzațional, este foarte probabil să marcheze istoria medicinei la fel ca şi chirurgia cu laser. Este mai practic şi mai ușor de purtat decât ghipsul tradițional.

Acest ghips hibrid, care aduce în minte armurile medievale, sau costumele de super-erou, nu se deformează, nu este incomod, are un efect de regenerare important, nu este toxic, este în întregime reciclabil, permite ventilația membrelor înlăturând mirosul supărător care apare la numai o săptămână după aplicarea unui ghips tradițional. În plus nu cauzează mâncărime. Pacientul își poate alege chiar și culoarea polimerului utilizat.

Foarte interesant și..  Prima mașină electrică sută la sută românească. Este atât de ieftină încât și-ar putea-o permite aproape orice român

Conceptul a câştigat secţiunea Imprimare 3D/design de produse în cadrul 2014 Golden A-Design Award.

Sursa: stiri.tv.ro

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.