marți, decembrie 10, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Gata cu termenii “mamă” și “tată”. Aceștia vor fi înlocuiți în actele oficiale cu „părinte 1” și „părinte 2”. Decizia a fost luată în Franța, la Paris

În Franţa, în ianuarie 2013, au avut loc manifestaţii uraşe, un milion de cetăţeni apărători ai firescului, ai familiei, ieşind în stradă în centrul Parisului. Totuşi, nu s-a ţinut cont de voinţa majorităţii (un principiu fundamental al democraţiei) şi s-a votat legalizarea nefirescului. Anormalul a fost consfințit la nivel oficial.

Gata cu termenii “mama” și “tata”, în documentele de stare civilă de la Paris. Consiliul local a adoptat, discret, dar în unanimitate, o hotărâre prin care termenii obișnuiți sunt înlocuiți cu “părinte 1” și “părinte 2″, în formulare. Asta pentru a nu mai fi “discriminate” cuplurile de homosexuali. Cu o gravitate îmblânzită, totuși, de umor, trei psihanaliști s-au întrebat, în presă, asupra repercusiunilor simbolice ale acestei decizii. Ce mai urmează acum, numerotarea copiilor?

O femeie transformată în bărbat, dar care şi-a păstrat organele reproducătoare feminine, naşte un copil căruia nu vrea să-i declare sexul, („şi-l va alege singur când va fi mare”), dar îi cere să-i spună „tată” – îşi imaginează un caz, psihanaliştii francezi, în editorialul pentru Le Figaro.

Documentele administrative vor avea o rubrică deosebită pentru cei care sunt în același timp, (el sau ea, nu știm cum să-i spunem), Părinte 1 şi Părinte 2? – se întreabă retoric editorialiștii. Și, apropo, care este “codificarea” şi căsuţa rezervată în cazul părinţilor singuri? Părinte 0? Ce mai contează că – în opinia multora – aşa anumită corectitudine politică frizează absurdul.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a spus că vrea ca schimbarea formularelor care să conțină căsuțele “părinte 1” și “părinte 2″ să fie făcută cât mai rapid, în formularele prin care se solicita acte de stare civilă. De ce? Trebuie să ne gândim şi la cuplurile homosexuale – afirmă primarul.

În Franţa asistăm la aceasta impunere totalitară a anormalului tocmai fiindcă francezii au uitat să apeleze la toate mijloacele la care au dreptul ca cetățeni ai unui stat democratic: revizuirea Constituţiei printr-un referendum. Noi, românii am eșuat la acest capitol (n.r).

Dezbaterea în privința celui de al treilea gen sau a părinților de “gen neutru” are loc şi în alte parți ale lumii. Serviciile canadiene pentru forța de muncă ar fi fost instruite să nu se mai refere la solicitanți ca “mamă”, respectiv “tată”. Avem acum “părinte nr.1” și “părinte nr.2″. Ce mai urmează?

Jean-Yves Duclos, Ministrul Familiei şi Dezvoltării, Canada: ”În Canada anului 2018 avem familii diverse, avem părinți de același sex, care merită același respect și sprijin ca și alți părinți.”

Comentator SUA: ”O instanță din Tennessee nu ne mai lasă să avem “mami” și “tati”. Cel puțin în anumite documente oficiale. Judectorul a cerut înlocuirea, în formulare, a termenilor “mamă” și “tată” cu termenii neutri “părinte 1” și “părinte 2.”

Foarte interesant și..  In Tibet există o populație de oameni stranii, care nu poate fi încadrată în nicio rasă umană terestră. Ei fac parte din triburile Dropa şi Ham

Comentator SUA: ”Negarea și redefinirea faptelor elementare, care țin de biologie. Aici asistăm la corectitudinea politică împinsă dincolo de limita absurdului. Nu pot s-o descriu altfel.”

In curand, si in Romania…felicitari boicotistilor.

Publicată de Andrei Dinca pe Duminică, 7 octombrie 2018

 

Ceea ce s-a întâmplat în Franța trebuie să ne dea un nou imbold să luptăm în continuare pentru ca societatea noastră să nu se transforme cu totul într-o închisoare totalitară – oricât de bine camuflată sub vesmintele colorate ale unui „paradis terestru” al indivizilor „eliberați” şi masificaţi – în care să nu mai avem dreptul de a ne mai afirma credința, valorile şi convingerile!

Sursa articolului: stirileprotv.ro

Articole asemănătoare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.