Connect with us

INFO ȘTIRI

Performanta remarcabila a unui tanar matematician roman in SUA. Este numit si „Legenda Putnam-ului”

Published

on

Ciprian Manolescu este unul dintre marii matematicieni ai lumii, singurul elev care a luat punctaj maxim la toate cele trei ediții consecutive ale Olimpiadei Internaționale la care a participat, a câștigat unul dintre premiile importante din domeniu în Statele Unite ale Americii. Este vorba despre Ciprian Manolescu, profesor la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA), care va primi E.H. Moore Research Article Award 2019 pentru lucrarea sa publicată în Jurnalul Societății de Matematică Americană.

Potrivit Societății de Matematică din America, lucrarea profesorului român Ciprian Manolescu rezolvă ”conjectura triangulării”. Experții spun că acesta este un “articol reper”.

”În principiu, un topologist ca mine nu avea nicio speranță de a dovedi un astfel de rezultat. Din fericire, în anii ’70, David Galewski, Ron Stern și Takao Matumoto au reușit să reducă această afirmație la o presupunere despre grupul de cobordism de omologie din dimensiunea a treia și aceasta este ipoteza pe care am demonstrat-o. Ei merită mai mult de jumătate din credit pentru teorema finală,” a spus profesorul Ciprian Manolescu.

Topologia este o ramură a matematicii, mai precis a geometriei, care studiază deformările spațiului prin transformări continue. În sens mai larg, topologia descrie relațiile spațiale existente între obiecte folosind seturi de reguli pentru a observa cum entitățile vectoriale (puncte, linii, poligoane) împărtășesc geometria și spațiul.

Ciprian Manolescu are 39 de ani și este singurul din istoria Olimpiadei Internaționale de Matematică care a câștigat câte o medalie de aur la fiecare dintre cele trei olimpiade la care a participat, cu punctaj maxim (a participat la OIM 1995, 1996 și 1997).

A absolvit facultatea la Harvard, în 2001, cu distincția summa cum laudae.

Manolescu este numit de UCLA drept “Legenda Putnam-ului”. Pe când era student la Harvard, a participat de 3 ori la prestigiosul Concurs de matematică nord-american William Lowell Putnam și în fiecare an s-a clasat în primii 5 studenți; de precizat că acest concurs nu publică clasamentul în interiorul celor 5 prime poziții, deci nici unul dintre cei 5 studenți din top nu știe pe ce loc este exact din cele 5.

Astăzi, Ciprian Manolescu este profesorul UCLA care coordonează pregătirea studenților la Putnam: selectează studenții care vor participa la competiție și îi antrenează.

Din iulie 2018, este Doctor Honoris Causa al Universității Babeş-Bolyai. Citește aici un interviu acordat în vara lui 2018 Ziarului Făclia de Cluj.

A absolvit Colegiul Naţional Ion C. Brătianu din Pitești, a mers apoi la Harvard unde a studiat matematica și unde și-a obținut și doctoratul în iunie 2004, avândul profesor coordonator pe Peter B. Kronheime.

Din 2008 este profesor la Universitatea din California, Los Angeles.

RECOMANDARE
Fenomenul alarmant care duce la intensificarea culorii oceanelor. Ce se va intampla in continuare

sursa edupedu.ro

loading...
Loading...
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

INFO ȘTIRI

Chiar credeati ca in pizza si merdenele se pun cascaval si branza? Cum isi bat joc de noi patiseriile si cofetariile

Published

on

By

Patiseriile, pizzeriile si cofetariile isi bat joc de clienti, pacalindu-i in privinta continutului produselor lor. Ministerul Agriculturii avertizeaază că, în urma controalelor care au vizat 180 de magazine şi unităţi de producţie din Bucureşti şi din alte 12 muncipii, s-a constatat că 40% dintre acestea utilizează în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate şi informează eronat consumatorii prin sistemul de etichetare că utilizează produse obţinute din lapte.

„Au fost verificate 180 de unităţi (din care 85 patiserii, 17 Cofetării – laboratoare cofetărie, 47 pizzerii, 15 restaurante/catering, 11 unităţi de Fast Food, 5 magazine alimentare). Controalele s-au desfăşurat în Bucureşti şi in municipiile reşedinţă de judeţ precum Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Constanţa, Tulcea, Brăila, Galaţi, Vrancea, Vaslui. Dintre acestea 73 de unităţi, reprezentând un procent de 40,5%, utilizează în procesul de fabricaţie specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate şi informează eronat consumatorii prin sistemul de etichetare că utilizează produse obţinute din lapte (brânză, caşcaval, unt, etc)”, anunţă Ministerul Agriculturii, care, împreună cu Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a reluat din 21 ianuarie activităţile de control desfăşurate în anul 2018, pentru a evalua corectitudinea practicilor comerciale privind utilizarea grăsimilor hidrogenate în locul produselor exclusiv pe bază de lapte, informarea corectă a consumatorilor, depistarea, sancţionarea şi diminuarea fraudelor în domeniu.

Acţiunile se desfăşoară atât în Municipiul Bucureşti cât şi în toate municipiile reşedinţă de judeţ şi urmăresc în principal verificarea conformităţii denumirii produselor alimentare ce se comercializează, în raport cu înscrisurile de compoziţie din sistemul de etichetare.

„Chiar dacă se constată o diminuare a fenomenului de substituire a produselor lactate cu specialităţi obţinute din grăsimi hidrogenate, în comparaţie cu amploarea fenomenului din anul 2018, neregulile majore persistă în detrimentul producătorilor autohtoni de lapte şi produse derivate din lapte şi pe linia informării corecte a consumatorilor”, subliniază ministerul.

Au fost depistate şi alte abateri precum comercializarea aşa-zisei „Specialitate Bulgaria” drept Telemea de Bivoliţă, Telemea de Capră şi Telemea de Vacă, la preţuri cuprinse între 8,5 lei şi 11 lei/kg, fenomen de substituire care, pe lângă faptul că afectează imaginea producţiei autohtone, autentice şi sănătoase, reprezintă practic şi „o sfidare a consumatorilor”, conform Ministerului Agriculturii.

Pentru nereguli precum dezinformarea consumatorilor şi substituirea produselor procesate din lapte cu specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate, dar şi cele privind încălcarea normelor igienico-sanitare şi siguranţă alimentară, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 661.219 lei.

RECOMANDARE
Doctorul care a infiintat Agentia Nationala a Medicamentului. „În răceală, medicamentele nu tratează nimic!. Tot ce e viroza trece". De ce s-a scos piramidonul de pe piata

sursa digi24

loading...
Loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***