Connect with us

Din lume

Piaţa românească este invadată de brânză care nu a văzut lapte. Din ce se fac produsele „lactate” din comerţ

Published

on

Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România, trage un semnal de alarmă referitor la produsele pe care românii le cumpără ca fiind brânzeturi, dar care nu conțin lapte. Îngrijorător este faptul că aceste produse se găsesc acum chiar şi în marile magazine.

Acesta spune că în locul laptelui, brânzeturile sunt fabricate dintr-o serie de uleiuri vegetale, precum cel de palmier și cel de soia. Așa se ajunge ca produse să fie extrem de ieftine, prețul fiind singurul semn care diferențiază aceste lactate de cele care respectă rețetale tradiționale și au lapte proaspăt în compoziție.

„Deși TVA-ul este de 24% pentru toate produsele, cum vă explicați că se găsesc în magazine brânzeturi de proveniență incertă care se vând cu prețul de 10 lei sau chiar mai puțin?! În mod cert acel produs conține orice altceva numai lapte nu. În condițiile în care pentru 1 kilogram de cașcaval este nevoie de 5,5-5,6 kilograme de lapte crud, care trebuie colectat, procesat și la care se aplică și TVA, un astfel de produs nu poate ajunge pe rafturile marilor retaileri la acest preț redicol de doar câțiva lei”, spune Claudiu Frânc.

Pentru rezolvarea acestei probleme, președintele Federației Crescătorilor de Bovine a propus ca etichetele produselor lactate să includă minimum patru elemente, respectiv țara de origine a laptelui materie primă, cantitatea de lapte proaspăt, cantitatea de lapte reconstituit din produs și cât la sută din produs este reprezentat de altceva decât laptele crud.

Sursa: activenews.ro

RECOMANDARE
Doctorul care a infiintat Agentia Nationala a Medicamentului. „În răceală, medicamentele nu tratează nimic!. Tot ce e viroza trece". De ce s-a scos piramidonul de pe piata
loading...
Loading...
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Mariana Lita

    nov. 11, 2016 at 7:44 am

    Ar trebui pus fiecare element cu procentul respectiv pe eticheta plus exact toaote celelate priduse chimicale incluzand cantitatea aprox de apa, singura care sa aiba in numar iscilatoriu important (significant).

Lasă un răspuns

Din lume

Mesaje amuzante și nu numai pentru Noul An! Dacă ești în pană de inspirație intra aici

Published

on

By

O publicație online redă mai multe urări pentru Noul An, dintre care le-am selectat pe cele din rândurile de mai jos:

“Viaţa mea ar fi goală fără tine, iar contul meu bancar ar fi plin. Un an nou fericit!”;

“Multă sănătate şi La Mulţi Ani, să ai mai mulţi fani decât duşmani!”;

„Căţeluş cu părul creţ
Să ai jeep-ul în coteţ
Să ai vilă cu piscină
Pe Madonna ca vecină
O lopată pentru bani
La anul şi la mulţi ani!”;

„Momentele speciale ale sfârşitului de an să-ţi aducă veselia în casă, bani în buzunar şi poate un Merţan!”;

”Fie-vă verde dolarul,
Şi de whisky plin paharul,
Şi încă unul cu vin,
Pentr-un 2017 plin!”;

„Fără fiţe, fără poante, la mulţi ani cu sănătate! Criza vine, criza trece, noi mereu vom petrece!”;

”Ieri e istorie, mâine e mister, azi este un dar. Un dar de împărţit cu cei dragi. La mulţi ani şi un an nou fericit!”;

”Bate-n uşă. Bate-n geam. Cine este? Noul an!”;

”Înainte să mă îmbăt şi să încep să dansez pe mese, permite-mi să-ţi urez La Mulţi Ani!”;

”Prietenilor mei le urez pace, sănătate şi multă dragoste. Glumesc, le urez cât mai puţină muncă şi mulţi bani. La mulţi ani!”;

Lovite-ar trenul fericirii / Trăsni-te-ar fulgerul iubirii / Sa-ti cada in cap un sac cu bani /Şi un bilet cu La mulți ani!

”Angelina Jolie, Brad Pitt, Kim Kardashian, Beyoncé, George Clooney şi EU! Oamenii celebri îţi urează La Mulţi Ani!”;

”Fie ca toate rezoluţiile de Anul Nou să dureze la fel de mult ca necazurile! La mulţi ani!”;

”Într-adevăr vei fi mai bătrân, mai plinuţ, dar nu îţi vei pierde din înţelepciune! La mulţi ani!”.
Dintre cele serioase puteți alege:

 “E cumpăna dintre ani! Sa privim înapoi cu iertare, înainte cu speranță, in jos cu înțelegere si in sus cu recunoștință! Speranța ta va deschide poarta spre un An Nou plin de bucurii si împliniri. La mulți ani!”

Îți urez, ție si familiei tale, multa sănătate, fericire si MULT NOROC in viitor! LA MULTI ANI! Sper ca aceasta sărbătoare sa va aducă numai fericire in casa si familie!

„Un an mai bogat in împliniri, mai înalt in aspirații si plin de succese. La mulți ani!”

„Gânduri bune fug spre voi, sănătate si noroc! Sărbători fericite si un An Nou de poveste! La mulți ani!”

RECOMANDARE
Gheata se retrage rapid din zona arctica si iese la iveala un peisaj nevazut de 120.000 de ani. Au inceput sa creasca si plante!

„Gândiți-vă la trecerea dintre ani ca la o poarta. Puteți sa treceți prin aceasta poarta in noul an si sa luați cu voi doar lucrurile si gândurile bune. LA MULTI ANI!”

„Pentru anul ce vine iți doresc: pace in suflet, bucurie fără margini, sănătate cat cuprinde, credința in bine si săruturi o mie!”

loading...
Loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***