Moeraki, bolovani sferici neobişnuit de mari, care arată ca nişte ouă de animale preistorice gigantice, se întind de-a lungul plajei Koekohe Beach de pe coasta Otaho din Noua Zeelandă între Moeraki şi Hampden. Nimeni nu ştie de unde au venit. Oamenii de ştiinţă susţin că pietrele sferice sunt opera naturii şi sunt compuse din calciu cristalizat, dar legendele Maori spun că ar fi rămăşiţele unor coşuri în care se găsesc oasele unor animale care au trait in Paleocen, acum 65 de milioane de ani.

Între secolele XIII şi XV, venind cu waka, un fel de pirogi, de undeva din Polinezia, aici s-au stabilit maorii, organizaţi în triburi numite iwi, stabilite fiecare pe un teritoriu numit rohe.

Tot ce aparţinea unei astfel de comunităţi, hrana, resursele de apă, locuinţele erau controlate şi împărţite de toţi membrii tribului.

Pe ţărmul oceanului, sfere mari de piatră, nişte mingi uriaşe pe care le-au pierdut pe acolo zeii veniţi de nu se ştie unde, stau înşirate din timpuri imemoriale. Localnicii le zic moeraki şi au pentru ele un respect deosebit. Cu diametre cuprinse între unu şi trei metri, cu o vechime de peste 65 de milioane de ani, moeraki au rămas şi în zilele noastre o enigmă ce îşi aşteaptă dezlegarea.

Există mai multe legende care spun că, în urmă cu foarte mult timp, nişte uriaşi au venit să se instaleze acolo, dar, pe drum, aceştia şi-au pierdut coşurile cu cartofi şi cu alte legume, care au devenit pietrele de acum, sau că ar fi dovleci căzuţi din miticul Kamu. În altă variantă, cartofii sunt înlocuiţi cu ţipari şi tigve, aduşi la mal de valurile oceanului. Acestea ar fi plutit pe ape în urma scufundării unei Arai-te-uru, o canoe mai mare, ceva asemănător cu arca lui Noe. Curiozităţi ale naturii, pietrele sunt o atracţie pentru turişti, dar şi o mare bătaie de cap pentru cei care se ocupă cu cercetarea lor.

Dacă o parte din vechile,,legume” pierdute de uriaşi pe-acolo au în mijloc o cavitate sau un miez de piatră, moeraki de la Shang Point, numite şi pietre katitki, s-au dovedit a fi nişte enigmatice coşciuge.

În mijloul acestora se găsesc oase de mososauri şi plesiosauri, animale care au trăit în Paleocen, adică acum 65 de milioane de ani. Supranumită şi „amurgul timpuriu al recentului”, această eră geologică a durat circa zece milioane de ani, timp în care pe Terra s-au produs schimbări majore. În acest interval au dispărut dinozaurii, dar şi alte animale care populau atunci planeta. Nimeni nu ştie cum au ajuns osemintele unor astfel de mastodonţi în mijlocul acestor sfere de piatră, care nu depăşesc în diametru 2,5 metri. Există însă şi alte curiozităţi, legate tot de pietre. În numeroase locuri se găsesc grămezi de bolovani, de diferite forme şi mărimi, aşezaţi într-un echilibru extrem de precar. Deşi ai impresia că la prima adiere de vânt se vor prăbuşi, rock cairn, cum sunt numite, rezistă neclintite.

Pe unele dintre aceste pietre cercetătorii au găsit nişte incizii, vechi de peste o mie de ani, cu mult înainte ca polinezienii să ajungă acolo.

Asemănările dintre acestea şi artefactele protoceltice, ale celor egiptene, babiloniene sau chiar europene, rămân încă un mister. Un cercetător, Doutre Martin, susţine că în acele locuri, „cu mult timp în urmă, a existat o civilizaţie foarte luminată, care ocupa întreg istmul Auckland (…) Ei au pregătit 36 de conuri vulcanice pe care le-au transformat în observatoare astronomice”. Grămezile de pietre cairn marcau locurile unde se aflau aceste construcţii, folosite şi la cercetarea astrelor, dar şi la calcule calendaristice.

Arheologul britanic Aileen Fox a găsit asemănări izbitoare între Maori Pa, un fel de forturi ale maorilor şi cetăţile din Marea Britanie. S-a spus că toată această cultură a fost adusă aici în urmă cu doar cîteva sute de ani. Cunoscutul explorator norvegian Thor Heyerdahl a făcut însă o remarcă ce îşi aşteaptă şi acum răspunsul: „Indiferent când şi cum au început maorii să umple sculpturile lor cu spirale, important este că acest obicei nu se găseşte în nicio altă insulă polineziană”.

În aşteptarea unei lămuriri, pietrele moeraki rămân pe ţărm, în bătaia valurilor, ţinând închise în ele, de milioane de ani, osemintele unor monştri care bântuiau cândva pământul.

Sursa: lupuldacicblogg.wordpress.com