Connect with us

Diverse

Planurile NEȘTIUTE ale lui Hitler. Ce s-ar fi întâmplat cu România dacă Germania nazistă ar fi câștigat Al Doilea Război Mondial

Published

on

RECOMANDARE
Ştiai că există 12 tipuri de păr? Află ce tip de păr ai și cum trebuie să-l îngrijești

Textul de mai jos este traducerea unui raport geman, care poartă data de 4 noiembrie 1940. Autorul acestui text stabileşte strategia de acţiune a Germaniei naziste în România, la două luni de la alungarea regelui Carol al II lea şi la puţină vreme de la sosirea misiunii militare germane. Documentul se găseşte la Arhivele Naţionale ale României, Fondul Microfilme SUA, rola 258 cadrul 1405523. Raportul a fost recuperat din arhivele naziste de armata americană, însă din păcate nu a fost înregistrată provenienţa lui.

Raportul nazist despre România are multe erori, dar şi multe observaţii corecte. „Spaţiul colonial”, de care vorbeşte, „care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare”, era constituit în state independente încă din 1330 (Ţara Românească) şi 1359 (Moldova).

Autorul raportului nu ştie nimic despre asta, şi nici despre momentele de glorie europeană ale unor domnitori români. Cunoaşte în schimb foarte bine istoria Ţărilor Române de la 1710 încoace (începutul perioadei fanariote) şi pe această cunoaştere îşi fundamentează toată analiza. Sub această rezervă, raportul are o importanţă documentară incontestabilă şi scoate la lumină adevărata părere a naziştilor faţă de legionari.

Cât despre viitorul rezervat României, lucrurile scrise în raport sunt halucinante: „o colonie furnizoare de materii prime şi forţă de muncă”. De ce? Pentru că, mai scrie în raport, „există destul capital în Reich, care caută oportunităţi şi care, printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat, să fie orientat către România”. (Miron Manega)

Raport german din 4 noiembrie 1940

România de pe cele două părţi ale Carpaţilor reprezintă două entităţi deplin diferite. Transilvania şi Banatul sunt marcate de Europa Centrală; Valahia, Moldova şi ţinuturile de la gurile Dunării sunt mai degrabă oriental-asiatice. Încă din secolul al X lea, cultura ţărănească şi orăşenească a Imperiului a ajuns până la arcul carpatic. De cealaltă parte a Carpaţilor nu s-a putut clădi ceva asemănător, de aici începe un spaţiu colonial care nu este capabil să trăiască într-un mod propriu şi este influenţat de formele exterioare.

Valahia şi Moldova au fost dependente de imperiile german, turc şi rus şi din păcate la dorinţa acestor puteri au devenit state „independente”. „Naţiunea română” nu este nici în ziua de azi nimic altceva decât o legendă a istoriografiei. Până în secolul al XIX lea nu a existat de fapt decât o viaţă vegetativă a micului popor de ţărani şi păstori valahi care număra cu puţin peste un milion de oameni care niciodată nu au avut o clasă conducătoare proprie ci nişte profitori patriarhali care se schimbau adesea.

Înmulţirea de zece ori a acestei populaţii în secolele XIX şi XX s-a reuţit prin apariţia sistemului industrial european, care a transformat stepele în terenuri agricole. Această mare şansă economică s-a transformat, ca la toţi primitivii, într-o creştere a populaţiei. De aici a rezultat un număr mai mare şi o clasă de mari proprietari lacomi care nu aveau nici o legătură cu pământul şi cu masele muncitoare; fără să existe un popor şi cu atât mai puţin o naţiune.

Puţinul care are legătură cu voinţa poporului vine din Transilvania. În cercurile românilor emigraţi aici ca forţă de muncă, în urma contactului strâns cu cultura mărcilor de graniţă ale Imperiului a apărut dorinţa de a da o viaţă mai bună neamului propriu. Însă până în ziua de azi s-a rămas la stadiul de dorinţă.
Aceasta nu putea să fie altfel, spune Garda de Fier, deoarece clasa conducătoare străină orientată doar spre câştig a nimicit toate încercările de îmbunătăţire. Faptul că turcii, grecii, evreii şi alţi străini au devenit zeii idealului îmbogăţirii fără limite şi acceptarea corupţiei ca sistem au făcut ca aceste dorinţe idealistice să nu aibă nici o şansă. Abia revoluţia din 1940 a dat ocazia unei renaşteri a poporului român pentru o viaţă de naţiune independentă.

Ar fi o greşeală acceptarea necritică a acestei teze a Gărzii de Fier. Este adevărat că mişcarea lui Codreanu este cea mai puternică expresie de sănătate şi voinţă proprie care a apărut în rândurile populaţiei României. Putem astfel vedea că există aici substanţe ale unei rase vrednice. Este însă îndoielnic că acestea sunt destul de puternice pentru a crea un stat şi a transforma o populaţie într-un popor.

În primul rând nu există un conducător şi nici o clasă conducătoare. Codreanu şi 17.000 de comandanţi subordonaţi au fost înlăturaţi şi „poporul” nu s-a mişcat. Revoluţia nu a fost făcută de Garda de Fier, ci de Antonescu, un general despre care se poate spune că este un bărbat curajos. Lovitura de stat i-a reuşit deoarece inamicii săi au fost nişte nemernici laşi. Şi chiar şi aşa Antonescu nu ar fi reuşit nimic, dacă prăbuşirea politicii externe a vechiului sistem nu i-ar fi pus în mână toate atuurile. Revoluţiile adevărate au drept urmare modificarea politicii externe.

Noua Românie însă trăieşte de la început pe baza atotputernicei bunăvoinţe a Axei, chiar şi din punctul de vedere al politicii interne. Anume nu împotriva unor puteri străine a trebuit Antonescu să cheme trupele germane, ci împotriva propriei sale armate şi împotriva rezistenţei din cadrul aparatului de stat pentru că, într-adevăr, nu avea la îndemână forţe proprii care să-i fie alături. Într-o ţară ai cărei ofiţeri, funcţionari şi intelectuali aproape fără excepţie sunt obişnuiţi să trăiască din trădare, acest bărbat care, înainte de toate, pretinde cinste, s-a confruntat imediat cu o duşmănie crescândă. De asemenea trebuie evitată luarea drept realitate a viselor gardiştilor. Noua Românie va avea nevoie pentru totdeauna, din punct de vedere al politicii externe, de sprijinul trupelor germane, iar din punctul de vedere al politicii interne pentru cel puţin câteva decenii.

Garnizoanele germane din România îi dau Reichului garanţia că nu vor apărea dezordini în sud-estul spaţiului său vital care ar fi păguboase din punct de vedere politic şi pentru situaţia aprovizionării sale. Mulţumită capacităţii populaţiei româneşti de a răbda de foame, mica supraproducţie agrară a României va fi la dispoziţia Reichului şi petrolul îşi va găsi drumul spre Reich câtă vreme acesta va curge. Astfel prin aceste exporturi româneşti se pare că vor asigurate lipsurile industriei germane.

Apare acum întrebarea dacă Reichul trebuie să se mulţumească cu atât. Nu ar fi mai degrabă în interesul său să folosească pe deplin bogăţiile naturale şi forţa de muncă din această ţară apropiată? Recolta medie la hectar în România este doar puţin mai mare decât jumătate din media Reichului, în ciuda faptului că terenul este în general cu mult mai bun decât cel din Germania. De asemenea nu sunt folosite nici pe departe toate oportunităţile agricole ale României. Tratatul Wohlthat a indicat numeroase căi prin care să fie folosite puterile economice ale României şi să fie însufleţite schimburile comerciale. Tratatul este în continuare în vigoare şi piedicile politice care se opuneau punerii lui în aplicare au dispărut. Fără îndoială că mijloacele prevăzute în tratat pot fi folosite acum mai bine, însă este nevoie de un discipol dornic de învăţătură şi care să fie capabil de dezvoltare, asupra căruia să se facă simţite efectele pedagogice. Însă această viziune trebuie mai întâi analizată în mod corect.

Întreaga dezvoltare istorică pasivă de până acum a României vorbeşte împotriva unei posibilităţi de acest fel. Cunoscătorii ţării ne asigură că populaţia României nu este una ambiţioasă şi că, în mod oriental-slav, se mulţumeşte cu astâmpărarea foamei în loc să se străduiască să îşi asigure toate cele necesare. Religiozitatea moartă a bisericii ortodoxe îi întăreşte în această atitudine. Faptul că credinţa ortodoxă se găseşte alături de ideea naţională şi de cea de ordine în ideologia Mişcării Legionare ne face să nu ne aşteptăm la nici un fel de schimbare.

Dacă se doreşte ca România să nu fie doar păstrată, ci să fie folosită pe deplin, acest lucru nu poate avea succes doar prin consiliere, ci prin metode coloniale. Pentru aceasta, este nevoie ca în locul proprietăţilor ţărăneşti minuscule prost exploatate să apară mari moşii care să fie administrate după metode moderne sub conducere germană. Apoi, trebuie ca forţa de lucru care acum leneveşte să fie ocupată intensiv pe model colonial cu agricultura şi trebuie alcătuite mari armate de muncitori care să refacă sistemul de drumuri extrem de înapoiat. Industriile care necesită forţă de muncă intensivă trebuie să fie transferate din Reich în România.

În acest fel i se va da poporului german din România o şansă de implicare care să îi dea şi conştiinţa că joacă un rol important în cadrul Reichului. Poporul german din România a devenit de puţină vreme o corporaţie de drept public. Ei se pot alătura drapelului Reichului şi pot să îşi satisfacă serviciul militar în regimente proprii. Prin aceasta se reuşeşte ca Reichul să nu cedeze acest vechi post de graniţă, ci să îl păstreze şi, cum este de dorit, să îl dezvolte. Ţara de dincoace de Carpaţi poate, prin munca saşilor transilvăneni, să primească din nou caracterul unui district german. De asemenea, grupul etnic german oferă o rezervă necesară de oameni cunoscători ai ţării care să fie folosiţi pentru rezolvarea problemelor de cealaltă parte a Carpaţilor.

Aceste sarcini pot fi îndeplinite fără să fie atinsă suveranitatea formală a României (caracteristicile cele mai importante ale suveranităţii oricum îi lipsesc acestui stat) şi fără ca să fie blocate posibilităţile de dezvoltare ale puterilor vrednice din rândul populaţiei româneşti. Modalitatea de acţiune trebuie să fie o impunere pe cale paşnică. Nu ar trebui să fie dificil de obţinut sprijinul guvernului român pentru înfiinţarea unor moşii model şi, treptat, numărul acestor mari moşii să fie crescut. De asemenea nu ar trebui să fie întâmpinate obstacole de netrecut pentru punerea sub regie germană a construcţiilor de drumuri şi canale. Nu este nevoie de mijloace violente pentru penetrarea industrială. Există destul capital în Reich care caută oportunităţi şi care printr-o organizaţie centrală de intermediere în mod planificat să fie orientat către România.

Printr-o politică românească bazată pe realităţi – şi nu pe programul imposibil de realizat al unei minorităţi de gardişti – fiecare va primi ceea ce i se cuvine: masele capabile de dezvoltare o mai bună supraveghere şi alimentare ca până acum, germanii vor primi conducerea în ceea ce priveşte interesele Reichului şi foloasele cuvenite pentru contribuţia şi responsabilitatea lor politico-militară, forţele vrednice de origine românească vor primi participarea la guvernare şi administrare, conducerea producţiei şi a comerţului.
Misiunea militară germană din România trebuie să apere ordinea, astfel încât să nu mai fie posibile dezordinile. Reichul german nu trebuie să lase să îi scape posibilităţile coloniale care se găsesc la uşa sa.
4 noiembrie 1940

Sursa Atlas Geografic

loading...
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. calin octavian

    Mai 21, 2017 at 8:16 pm

    Foarte interesant ,poate era mai bine si ne curata tara de tigani …si aveam si autostrazi .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din lume

Singura înregistrare cunoscută cu vocea normală a lui Hitler cuprinde mărturisiri care au influenţat decisiv soarta României

Published

on

By

RECOMANDARE
Scapă definitiv de mirosul neplăcut al transpirației de la subraț cu cele mai eficiente tratamente chiar la tine acasă

Înregistrarea s-a petrecut în 1942 şi reprezintă o conversaţie secretă între Adolf Hitler şi Carl Gustaf Emil Mannerheim, mareşalul Finlandei.

În înregistrare se vorbeşte şi despre rezervele de petrol româneşti, extrem de vitale pentru tancurile germane, dar şi oferirea Basarabiei drept garanţie către Uniunea Sovietică, prin Pactul Ribbentrop-Molotov.

Thor Damen, un inginer finlandez de la compania de radio Yle, trebuia să înregistreze discursurile cu ocazia zilei de naştere a lui Mannerheim, relatează War History Online.

Damen a lăsat magnetofonul pornit chiar şi după ce conversaţia a devenit privată. A reuşit să înregistreze 11 minute din această discuţie. Pentru că Hitler nu permitea nimănui să îl înregistreze fără să fie pregătit, această înregistrare devine singura cunoscută care a imortalizat vocea normală a lui Hitler.

Atunci când SS a realizat că Damen înregistra, i-au cerut să se oprească. Caseta a ajuns la Kustaa Vilkuna, şeful oficiului de cenzură. S-a întors la Yle abia în 1957. După câţiva ani, aceasta a fost făcută publică.

Discuţia are în vedere puncte esenţiale din acel moment al războiului. Deşi invazia iniţială a Uniunii Sovietice a fost un succes, expansiunea a încetinit pe măsură ce se apropiau de Moscova, astfel Hitler dorea ca aliaţii săi să intervină pe frontul de est. Aşadar, înregistrarea conţine eşecul Operaţiunii Barbarossa, înfrângerile italienilor în Africa de Nord, Iugoslavia şi Albania, armamentul  Uniunii Sovietice şi rezervele de petrol din România.

În 1942 a venit oficial să îl felicite pe Mannerheim de ziua sa de naştere. Pentru a nu părea o vizită de stat, aceştia s-au întâlnit în Imatra în sudul Finlandei, nu în capitala finlandeză.

Transcriptul acestei discuţii urmează mai jos:

Hitler: Un pericol foarte mare, probabil cel mai mare – o dimensiune pe care doar o putem estima. Nu am înţeles cât de puternic acest stat (URSS) era înarmat.

Mannerheim: Nu, nu ne-am gândit la asta.

Hitler: Nu, nici eu.

Mannerheim: În timpul Războiului de Iarnă nici nu ne-am gândit la asta, desigur.

Hitler: Da.

Mannerheim: Dar acum nu este niciun dubiu cu privire la ce au în depozit.

Hitler: Absolut, acesta este… aveau cel mai imens armament pe care oamenii îl puteau imagina. Ei bine, dacă cineva îmi spunea că o ţară putea porni cu 35.000 de tancuri, i-aş fi spus: „Eşti nebun!”.

Mannerheim: 35?

Hitler: 35 de mii de tancuri.

Altă voce în fundal: 35.000 de tancuri! Da!

Hitler: Am distrus până acum mai mult de 34.000 de tancuri. Dacă cineva îmi spunea asta, aş fi spus… Dacă unul dintre generalii mei mi-ar fi spus că o naţiune are 35.000 de tancuri aş fi spus: „Tu, domnul meu, vezi totul dublat sau înzecit. Eşti nebun, vezi fantome”.

Acesta este lucrul pe care îl văd posibil. Ţi-am spus mai devreme că am găsit fabrici, una dintre ele la Kramatorskaja, spre exemplu, acum doi ani erau doar câteva sute (de tancuri). Nu ştiam nimic.

Astăzi, există o uzină de tancuri, unde doar în prima tură mai mult de 30.000 şi toată ziua mai mult de 60.000 de oameni lucrau la o singură uzină de tancuri! O fabrică imensă! Mase de muncitori care cu siguranţă trăiau ca animalele şi…

Altă voce din fundal (întrerupe): În zona Doneţk?

Hitler: În zona Doneţk.

Mannerheim: Ei bine, dacă iei în considerare că au avut 20 – 25 de ani de libertate de a se înarma…

Hitler (întrerupe): A fost incredibil.

RECOMANDARE
Dacă ai această buruiană în curte eşti bun de plată! Legea propusă de parlamentari împotriva unei buruieni banale

Mannerheim: Şi totul – totul cheltuit pe armament.

Hitler: Doar pe armament.

Mannerheim: Doar pe armament.

Hitler: Doar că, aşa cum am spus şi preşedintelui tău înainte – nu aveam nicio idee despre asta. Dacă aveam o idee, era şi mai greu pentru mine, dar aş fi luat oricum decizia de a invada, pentru că nu era altă posibilitate. Era sigur deja din iarna lui ’39-’40 că războiul a început. Aveam doar acest coşmar, dar e mai mult! Pentru că un război pe două fronturi ar fi fost imposibil – ne-ar fi înfrânt.

Astăzi, vedem mai clar – ceea ce am văzut în acel timp – ne-ar fi înfrânt. Şi aş fi dorit – am vrut la început – din toamna lui ’39 să conduc campania în vest – dar vremea rea ne-a oprit.

Tot armamentul nostru, ştii că este doar pentru vreme foarte bună. Este foarte capabil, foarte bun, dar din păcate este doar pentru vreme bună. Am văzut asta în război. Armele noastre au fost făcute în mod natural pentru vest şi toţi am crezut, şi a fost adevărat până în acel timp, după cum era opinia timpurilor mai vechi, că nu poţi porni un război iarna.

Şi noi, de asemenea, am avut tancurile germane care nu erau testate pentru timp de iarnă. Am condus teste pentru a demonstra că era imposibil să pornim războaie iarna, care este un punct de plecare diferit (faţă de al sovieticilor). În toamna anului 1939 am întâlnit această problemă. Voiam cu disperare să atac şi am crezut sigur că putem termina Franţa în şase săptămâni.

Totuşi, am înfruntat întrebarea dacă ne puteam cel puţin să ne mişcăm – ploua continuu. Şi ştiu zonele din Franţa foarte bine şi nu puteam ignora opiniile multor generali de ai mei că – probabil – tancurile noastre nu puteau fi eficiente, că Luftwaffe nu putea fi eficient de pe aeroporturile noastre din cauza ploii.

Eu însumi ştiu nordul Franţei. Ştii, am servit în Marele Război timp de patru ani. Astfel, a avut loc întârzierea. Dacă în ’39 eliminam Franţa, atunci istoria lumii se schimba. Dar a trebuit să aştept până în 1940 şi, din nefericire, nu se putea până în mai. Doar pe 10 mai a fost prima zi frumoasă – iar în acea zi am atacat imediat. Am dat ordinul de atac pe 10 Armatei a opta. Apoi a trebuit să conducem acest transfer imens al diviziilor noastre din vest spre est.

Prima dată ocuparea ei, apoi a trebuit să ocupăm Norvegia, iar în acelaşi timp am înfruntat – pot spune acum un mare ghinion – slăbiciunea Italiei. Pentru că, prima dată, situaţia din nordul Africii, apoi a doua oară, situaţia din Albania şi Grecia – un mare ghinion. A trebuit să ajutăm. Aceasta a însemnat pentru noi împărţirea Luftwaffe, împărţirea blindatelor în timp ce pregăteam armata în est.

Trebuia să predăm, dintr-o singură lovitură, două divizii, două întregi divizii, iar a treia a fost adăugată ulterior – şi a trebuit să înlocuim pierderile constante şi foarte severe de aici. Era o luptă sângeroasă în deşert.

Acest lucru era în mod natural inevitabil, ştii. Am avut o conversaţie cu Molotov (ministrul sovietic) în acel timp, şi era absolut sigur că Molotv a renunţat la ideea de a porni un război şi am renunţat la decizia de a porni un război, şi am dorit – imposibil – să îi anticipez mişcarea. Pentru că cererile pe care le-a adus acest om erau în mod clar destinate pentru a conduce Europa. Apoi l-am avut – nu în mod public (neinteligibil).

Deja din toamna lui 1940 am înfruntat întrebarea dacă să considerăm ruperea (legăturilor cu URSS). În acel timp, am sfătuit guvernul finlandez să negocieze şi să câştige timp şi să acţioneze trăgând de timp în această chestiune – pentru că m-am temut întotdeauna că Rusia ar ataca România şi ar ocupa zona petrolieră şi am fi fost pregătiţi în toamna târzie a lui 1940. Dacă Rusia ocupa sondele petroliere româneşti, atunci Germania ar fi pierdut. Ar fi fost nevoie de doar 60 de divizii ruseşti pentru a realiza acest lucru.

În România nu aveam desigur la acel timp unităţi importante. Guvernul României s-a aliat cu noi doar recent – şi ce aveam acolo era ridicol. Ei (ruşii) trebuiau doar să ocupe sondele petroliere. Desigur, cu armele noastre nu puteam porni un război în septembrie sau octombrie. Era ceva în afara consideraţiei. În mod normal, transferul spre est nu are încă atât de avansat. Desigur, unităţile trebuiau întâi să reconsolideze frontul de vest.

Prima dată, armamentele trebuiau recondiţionate pentru că şi noi am avut pierderi în campania din vest. Era imposibil să atacăm înainte de primăvara lui 1941. Şi dacă ruşii în acel timp – în toamna lui 1940 – ocupau România – luând sondele petroliere, atunci am fi fost neajutoraţi în 1941.

Altă voce din fundal: Fără petrol…

RECOMANDARE
Semne ale cancerului pancreatic, boala care a ucis-o pe Ionela Prodan

Hitler (întrerupând): Aveam producţie germană imensă: totuşi, cererile Luftwaffe, ale divizilor de panzere – erau cu adevărat mari. Este un nivel de consum care depăşeşte orice imaginaţie. Iar fără cele 4 -5 milioane de tone de petrol românesc, nu puteam duce acest război – şi trebuia să renunţăm – ceea ce ar fi fost îngrijorarea mea principală.

Aşadar am dorit, cu perioada de negocieri încă suficient de puternică să contracarez costurile mari (de la Moscova) pentru că ruşii ştiau că eram ocupaţi în vest.

Puteau stoarce tot de la noi. Doar când Molotov a vizitat, i-am spus că cererile lor numeroase sunt inacceptabile pentru noi. Cu aceasta negocierile au venit la un sfârşit abrupt în aceeaşi dimineaţă.

Au fost patru puncte. Primul punct era, care implica Finlanda, că aveau libertatea să se protejeze împotriva ameninţării finlandeze. I-am spus „nu vrei să îmi spui că Finlanda vă ameninţă!” Dar a zis: „În Finlanda s-au luat acţiuni împotriva prietenilor Uniunii Sovietice”.

Ar fi (luat acţiune) împotriva societăţii noastre – împotriva noastră – ne-ar fi persecutat continuu şi o mare putere nu poate fi ameninţată de o ţară mică.

Am spus „existenţa ta nu este ameninţată de Finlanda! Nu vrei să îmi spui că…

Mannerheim: Ridicol!

Hitler: „…existenţa ta este ameninţată de Finlanda?! „Ei bine, (a spus) este o morală – ameninţare făcută împotriva unei mari puteri, iar ceea ce făcea Finlanda ţinea de morală – o ameninţare la existenţa morală”. Apoi i-am spus că nu vom mai participa la un război în Marea Baltică ca simpli spectatori. În replică m-a întrebat cum vedeam poziţia noastră în România.

Ştii, le-am oferit o garanţie. (Voia să ştie) dacă acea garaţie era de asemenea direcţionată împotriva Rusiei? Şi atunci i-am spus: „nu cred că este direcţionată împotriva voastră, pentru că nu cred că ai intenţia de a ataca România. Mereu ai spus că Basarabia este a voastră, dar nu ai spus niciodată că vrei să ataci România”.

„Da”, mi-a spus, dar voia să ştie mai sigur că această garanţie… (se deschide o uşă iar înregistrarea se opreşte).

Sursa: descopera.ro

loading...
Citește mai departe>>

Facebook

Alte recomandări

Loading...

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***