Rusanda Longinescu era femeie simplă şi fără carte, dar harnică. S-a născut în anul 1843 şi a fost căsătorită cu Gheorghe Longinescu, negustor din Focşani. Bărbatul avea prima fabrică de ceară albă din oraş. Doar şase din cei 19 copii cărora le-a dat viaţă femeia au supravieţuit, dar Rusanda a ţinut să le dea o bună educaţie copiilor.

„Îţi veneau atât de des copiii, încât unul scăldai cu mâinile, altul legănai cu piciorul şi altul te trăgea de poală… Ne-ai crescut la piept şi ne-ai îngrijit cum numai ca mamă puteai să îngrijeşti.

Nu ştiai de plăceri, nu ştiai de plimbări, fiindcă nimic nu se creşte mai greu decât un copil. Şi ai avut atâţia! Şi ai crescut atâţia! Că de-i copilul mic, necazul e mic, iar de-i mare, necazul e mai mare. Noi te-am necăjit prea mult şi de mici şi de mari”, zicea fiul ei, Gheorghe, într-o cuvântare la Radio Bucureşti, în 1930.

Istoricul focşănean Horia Dumitrescu declara că Rusandra şi-a crescut copiii în spiritul tradiţiilor strămoşeşti. „Considera că este bine ca un copil să-ţi fie drag, dar el să nu ştie. Să-l săruţi, dar să nu-l alinţi prea mult. Să-i dai ce-i trebuie, dar să nu-i dai niciodată bani în mână. Şi mai ales să nu-l iei la petreceri, să-l culci seara devreme şi să nu-l laşi să se înhăiteze cu copiii răi”.

Penultimul ei copil, al 18-lea, pe nume Maria, s-a născut debilă iar mama ei a făcut eforturi supraomeneşti de recuperare. Maria şi-a luat licenţa în Ştiinţele Naturii şi a fost profesoară la Craiova şi Turnu Măgurele, dar îşi aminteşte sacrificiul mamei sale pentru îngrijirea sa.

„Eram în clasele primare cea mai zburdalnică elevă. Nu treceau două, trei săptămâni şi erai chemată la şcoală ca să plăteşti geamurile sparte de mine în jocul cu coarda, mingea, cercul. Când în Focşani se ivea vreo boală (epidemie) mă îmbolnăveam întotdeauna.

Am fost bolnavă de bronşită – pleurezie -dublă pneumonie, tifos etc. boli care cereau o îngrijire serioasă atât în timpul boalei, cât şi în convalescenţă. Din mamă te-ai prefăcut în înger păzitor. Cei patru doctori care mă căutau (Acmztz – Glzellert – Shapira şi Klang) nu numai că nu-ţi dădeau nici o speranţă – dar, îţi spuneau să ai lumânarea pe masă. Pierduseşi treisprezece copii – la gândul că vei mai pierde vreunul din cei şase rămaşi te istovea.

Nopţi întregi nu dormeai – vegheai pe scaun cu cotul rezemat de speteaza patului. Şi nu era vorba de o noapte dură, ci de două – trei luni. Pe când eu mă bucuram când mă îmbolnăveam că stăteam acasă şi în convalescenţă veneau colegele şi mă jucam – mama te topeai ca o lumânare îngrijind de mine”, nota Maria Longinescu într-o lucrare dedicată mamei sale.

Rusanda era o gospodină foarte bună și, în plus, iubea florile şi natura.

Îi plăcea lucrul bine făcut. Odată, fiul ei Gheorghe , căruia îi spunea Ghiţă, pleca de acasă. Rusanda l-a oprit în pragul uşii şi i-a spus că hainele sunt boţite: „Lasă Mamă, sunt destul de frumoase pentru nasul meu”, i-a spus fiul ei. Replica a venit imediat: „Or fi pentru nasul tău, dar nu sunt pentru obrazul meu. Ce-o să zică lumea când te-o vedea aşa. Da, mă-ta ceea ce n ‘are ochi, nu vede, cum te lasă să ieşi aşa în lume, mai mare batjocura”.
Femeia a rămas văduvă la de 39 de ani. Avocaţii au sfătuit-o ca, după moartea soţului, să nu recunoască datoriile, pentru a putea salva din avere, dar Rusanda a vrut să trăiască cinstit. „Să-mi rămână săraci copiii, dar numele lui Longinescu să rămână cinstit, aşa, cum i-a plăcut lui să trăiască: o viaţă curată ca cristalul”.

Celor ce întrebau cum își va crește copiii, le răspundea cu mândrie: „Îmi voi creşte copiii în aşa fel ca să nu simtă lipsa lui tată-su, îmi voi creşte copiii aşa fel ca să nu-mi reproşeze nimeni nimic, nici ei când vor fi mari”. Şi a avut mare dreptate, reuşind să-şi trimită toţi copiii la şcoală.

„Această femeie nu a avut şi nu va avea egal, dacă nu în întreaga Românie, cel puţin în spaţiul nostru mioritic. De ce? Pentru că a născut de 19 ori. Chiar dacă au supravieţuit cam o treime dintre copii, vina nu aparţine mamei, ci situaţiei medicale de la jumătatea secolului al XIX-lea.

A fost, pe lângă o bună casnică, şi o iscusită negustoreasă, mai ales după moartea soţului, când a preluat frâiele afacerii şi a procurat bani pentru a-şi ţine la şcoli bune toţi copiii”, spunea Florin Dîrdală, istoric la Arhivele Vrancea.    Rusanda Longinescu a învăţat să se iscălească abia la vârsta de 70 de ani, dar avea o ţinere de minte formidabilă, care a ajutat-o enorm în afacerile pe care le făcea. Gheorghe Longinescu a moștenit-o în această privință.

„Această însuşire moştenită de la mama sa l-a ajutat să poată îndeplini ceea ce nici un alt profesor n-a săvârşit, orb fiind aproape 30 de ani. Gheorghe Gh.  Longinescu, savant chimist, a orbit din cauza experimentelor în laborator, dar acest lucru nu l-a împiedicat să scrie manuale de chimie, cărţi, articole, să-şi ţină impecabil cursurile de la Universitate, conferinţe”, a mai precizat istoricul Dîrdală.

În subsolul unei fotografii vechi, de la 1886 stă scris: „Rusanda Longinescu (1843-1925), a fost mamă sfântă şi româncă adevărată. În văduvie s-a chinuit ca nimeni pe pământ ca să ţie la învăţătură şapte copii. Îşi lua de la gură ca să le cumpere cărţi şi haine. Doi din copiii între care e fotografiată la 1886 sunt azi profesori universitari şi al treilea e inspector general al învăţământului. Alţi trei sunt profesori secundari. Cu drept cuvânt s-a scris pe mormântul său: Rusanda Longinescu, mamă de profesori”.

Maria, fiica ei povestea că domnitorul Al. I. Cuza apreciase casa cu tricolor din Focşani. „Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a jucat Hora Unirei în faţa casei noastre şi cu sabia a tăiat panglica tricoloră ce o întinsese tata de la prăvălia noastră la vecin, peste podul de piatră – tăind hotarul ce despărţea cele două ţărişoare Moldova şi Muntenia”.

Rusanda Longinescu a murit în anul 1925, la vârsta de 82 de ani şi a fost înmormântată în Cimitirul Nordic din Focşani, alături de soţul ei şi de 13 dintre copii.

Sursa: adevarul.ro