marți, decembrie 10, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Premieră pentru România. Cercetătorii au aclimatizat aici un nou soi de pepene, de iarnă. Acesta este foarte rezistent la sezonul rece

In premieră pentru România, la Buzău, cercetătorii Stațiunii Legumicole de aici au aclimatizat pepenele de iarnă (benincasa hispida), care este un soi nou, provenit din Asia, unde este foarte popular.

Fructele au o greutate cuprinsă între două şi patru kilograme și sunt o sursă bogată de vitamina, în special vitamina C, pe timpul iernii. Pepenele de iarnă este o specie din familia cucurbitaceelor. Fructele sunt gustoase, dulci şi pot înlocui în preparatele culinare pepenele, castravetele şi chiar dovleacul, dar ceea ce este cel mai important, se păstrează foarte bine peste iarnă, spun specialiștii.

Spre deosebire de pepenele roşu sau galben, cel de iarnă creşte pe boltă, asemenea strugurilor. Are o greutate între două şi patru kilograme şi rezistă chiar şi câteva luni după ce a fost cules.

Anul acesta am făcut documentaţia şi începând cu anul viitor va fi înscris în vederea omologării şi brevetării. Producţia depăşeşte 60 de tone la hectar, o producţie foarte mare, o plantă produce circa 15-20 de fructe, iar dacă sunt lăsate să ajungă la maturitate numărul lor scade la 8-10 fructe pe plantă. Fructele sunt gustoase, dulci şi pot înlocui în preparatele culinare pepenele, castravetele şi chiar dovleacul, dar ceea ce este cel mai important, se păstrează foarte bine peste iarnă, aşa cum se păstrau la ţară dovlecii de plăcintă, şi îşi menţin prospeţimea în condiţii naturale, de cămară de magazie. Încă din acest an putem oferi seminţe promoţional cultivatorilor, iar cei care doresc informaţii privind cultivarea acestuia vor fi oferite cu promptitudine”, a declarat pentru Agerpres, cercetătorul Costel Vânătoru, membru corespondent al Academiei de ştiinţe agricole şi silvice.

Cercetătorii mai spun ca atunci cand  fructul este foarte tânăr, se poate consuma asemenea castravetelui şi este asociat saltelor. Pe măsură ce se măreşte, se schimbă metoda de utilizare orientându-se către preparatele în care se folosește dovlecei.

Foarte interesant și..  Consumul de nuci îți poate prelungi viaţa cu câțiva ani! Are numeroase efecte benefice!

Noul pepene este bun în murături, iar atunci când este copt, poate fi confiat, pentru că devine dulce. Şi seminţele pot fi consumate, asemenea celor de dovleac. Pepenele de iarnă este o delicatesă în bucătăria asiatică. În China, e apreciat nu doar pentru gustul său, ci şi pentru conţinutul bogat de vitamine, magneziu şi potasiu. De acolo s-au inspirat cercetătorii buzoieni, care au adus seminţele din Asia şi acum încearcă să omologheze noul soi în România. Află mai multe despre acest soi de pepene aici 

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.