Connect with us

INFO ȘTIRI

Preotul care a făcut tot posibilul pentru ca 120 de copii nevoiaşi să meargă pentru prima dată la mare (Galerie foto)

Published

on

RECOMANDARE
Fetiţă dezbrăcată de paznicii unui supermarket Profi, sub privirile clienţilor! Mama: „Copilul meu plânge de nu se mai opreşte”

120 de copii din judeţul Iaşi au văzut pentru prima dată marea, anul acesta. Fericirea micuţilor s-a datorat preotului Dan Damaschin, un preot misionar cu suflet mare, care a făcut tot posibilul pentru a strânge banii necesari, cu ajutorul enoriaşilor din parohie şi al sponsorilor.

Parintele Dan Damaschin a ales 120 de copii nevoiaşi, dar cu rezultate bune la învăţătură, şi i-a însoţit în tabără, în staţiunea Mamaia, unde au fost cazaţi în pensiuni de trei şi patru stele, în perioada 2-9 iulie 2017.

Dan Damaschin este preot paroh la Biserica „Naşterea Domnului” de la Maternitatea „Cuza-Vodă” din Iaşi şi a iniţiat mai multe proiecte pentru familiile nevoiaşe.

„Slavă Domnului, totul a ieşit aşa cum ne-am propus, poate chiar mai bine. Pot spune că este cel mai reuşit proiect de anul acesta. Nu ştiu cum să descriu starea lor de bucurie: aproape toţi copiii au văzut acum pentru prima dată marea, plaja, nisipul. Marea era ceva din cărţi sau de la televizor. Apoi, am mers cu toţi 120 la plajă, toţi la masă, de trei ori pe zi, ne-am jucat cu toţi.

Am fost în staţiune, la desert, cu toţi 120, de trei ori pe zi. Pizza, îngheţată şi alte dulciuri. Eu sunt copleşit de emoţie după aceste zile şi le mulţumesc tuturor oamenilor care au donat bani şi au făcut posibilă această tabără, a declarat preotul Dan Damaschin, citat de Adevărul.

Pe pagina personală de Facebook, preotul a postat impresiile după această tabără:

„Mă întreabă lumea, prietenii, cunoscuții si credincioșii: ’cum a fost la mare?’ Sincer să fiu… cumplit!

Câteva ore de somn pe noapte, (nu pentru ca aş fi facut băi romantice în mare, ci pentru că, deh, mai schimbă omul un scutec, mai închide un televizor ’uitat’ deschis la 2 noaptea, un aer condiţionat, etc.) şi mai ales aerosolii şi inviorarea de la 7.00 sunt înfiorătoare.

Peste zi… Am invatat pe de rost, in zecile de ore de prin hipermarketuri, eu, om cu diabet, preturile la toate inghetatele, napolitanele, ciocolatele, cornurile, caramelele, sucurile, harbujii (c-asa le zice pe la noi), scutecele si absorbantele posibile si imposibile.

Ce-i drept, marea este frumoasa sau asa mi s-a parut in fiecare dimineața, amiaza si seara, la impartitul deserturilor sau la postul elitist de salvamar. Nu stiu daca apa este calda sau rece, daca soarele arde sau nu, pentru ca nu am avut timp de ’prostii’.

Partea buna este ca am invatat sa negociez la sânge preturile la saltelele irecuperabile, la pizza, la cearșafurile rupte şi, da, ca din când in când, orice copil, indiferent de vârstă, are nevoi fiziologice sau rău de masină.

Dar, daca ma întrebați „daca a meritat aventura?” va voi răspunde, fara nici o ezitare, de o mie de ori: DA!!! Da, pentru bucuria copiilor care au vazut si au facut baia vietii lor in mare! Da, pentru copiii care s-au culcat satui, curati, in paturi de 4 stele! Da, pentru ca niciodata, dar niciodata, nu mi s-au părut mai bune deserturilor si băuturile răcoritoare, ca in aceste zile!

Da, pentru ca Delfinariu, poneii, terasele, hora, filmele şi discoteca nu sunt monopolul copiilor de bani gata de prin Costinești sau Mamaia! Chiar daca voi mânca un an întreg mămăligă cu ceapă, voi purta aceeasi pereche de ciorapi si voi folosi aceeasi periuta uzată de dinți in orice an, câți îmi va îngădui Domnul, voi fi cu ei si cu fratiorii care vor veni, la mare.

Si daca tot trebuie sa vorbim si de costuri, sigur cei 15.000 de lei datorie tot trebuie achitați. Va multumesc oameni dragi! Va mulțumesc copii! Domnul Hristos să va fericeasca vesnic!”

Preotul Dan Damaschin conduce mai multe proiecte destinate sa ajute familii nevoiase. Datorita lui, peste 1.000 de copii primesc lunat ajutoare de la oameni din tara. Acesta primeste donatii prin cont bancar. Cine vrea sa il ajute ii poate scrie pe pagina de Facebook sau pot vizita site-ul Asociaţiei Glasul Vieţii.

Sursa foto: Facebook Dan Damaschin

loading...

INFO ȘTIRI

Atenție la roșiile din supermarket-uri! Iată cu ce surprize neplăcute v-ați putea confrunta înainte de a le consuma

Published

on

RECOMANDARE
Fetiţă dezbrăcată de paznicii unui supermarket Profi, sub privirile clienţilor! Mama: „Copilul meu plânge de nu se mai opreşte”

Un buzoian care a cumpărat roșii dintr-un supermarket a rămas mut de uimire după ce a vrut sa facă o salată. În interior erau germeni de tomate, asemănători unor viermi.

Specialiștii avertizează că tomatele cu seminţe încolţite încep să acumuleze solanină, o substanţă toxică existentă în plantele din familia Solanaceelor. Buzoianul care a făcut descoperirea neplăcută, mărturiseşte că aspectul roşiilor înainte de tăiere era cât se poate de normal şi păreau proaspete.

„Doar trei zile au stat la temperatura camerei, înainte să ne decidem să le consumăm. Soţia a crezut că sunt viermi, însă la o privire mai atentă ne-am dat seama că sunt seminţele încolţite. Am decis să aruncăm la tomberon toate cele trei kilograme de roşii cumpărate din supermaket. Pur şi simplu nu ştim ce consumăm, cu ce substanţe au fost tratate aceste roşii de le-au făcut să încolțească în asemena mod“, a declarat buzoianul jurnalistilor.

Specialiştii în horticultură spun că legumele care provin din import sunt tratate chimic pentru a rezista mult de la recoltare, pe durata transportului, depozitării, însă nu totdeauna substanţele administrate îşi fac efectul.

Tomatele cu seminţele încolţite au fost recoltate demult, sortate, transportate şi depozitate în România. Netratate corespunzător, nu ar fi rezistat mai mult de zece zile. Arată foarte bine la exterior, însă la interior sămânţa a încolţit. Iniţial, s-a intervenit chimic însă nu a fost păcălită sămânţa care a simţit că e timpul să germineze şi a transformat roşia într-un produs necomestibil”, spune Costel Vânătoru, de la Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău.

Mai grav este, după cum avertizează cercetătorul buzoian, că roşiile cu germeni sunt toxice. „Încolţirea nu face decât să aducă în roşie cantităţi de solanină, substanţă toxică. Se ştie că tomata este din familia Solanaceelor, iar plantele din această categorie nu pot fi consumate din cauza acestei substanţe, solanina. În cazul nostru, la roşie, nu sunt cantităţi mari, însă nu recomandăm consumul acestor tomate cu seminţe încolţite“, a precizeazt Costel Vânătoru, pentru adevarul.ro

CITIȚI AICI CUM DEOSEBIȚI ROSIA TOXICĂ DE CEA CRESCUTA ÎN MOD NATURAL

loading...
Citește mai departe>>

Facebook

Alte recomandări

Loading...

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***