Connect with us

Politica

Președintele Iohannis pune din nou tunurile pe guvern, cerând demisia urgentă a Vioricai Dăncilă. „PSD amanetează viitorul ţării”

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut o analiză critică a programului de guvernare, a politicilor guvernamentale, subliniind că PSD amanetează viitorul ţării. În acest context, şeful statului a cerut încă o dată demisia premierului Viorica Dăncilă, demisie despre care a spus că este „imperioasă”.
klaus iohannis

„O constatare pe care am mai făcut-o programul de guvernare PSD, de la început s-a aflat pe contrasensul unei logici economice elementare.
PSD a propus românilor pe de o parte, scăderea taxelor şi impozitelor, o acţiune începută acum doi ani cu scăderea TVA – pe de altă parte au propus o creştere puternică a cheltuielilor bugetare pentru salarii, pensii, drumuri au spus ei, autostrăzi, şcoli au spus ei.

Această abordare a produs surprindere. Este vorba de un fel de magie economică care a fost propusă de PSD.

Trebuie să vedem cât va ţine această iluzie creată de PSD. În privinţa creşterilor salariale, a reuşit o contraperformanţă rară – până şi cei cărora le-au crescuct salariile sunt nemulţumiţi.

Nu vedem nici drumuri, nici autostrăzi, nici şcoli, nici spitale.

Lumea se întreabă de unde vin aceşti bani pentru anumite creşteri care s-au realizat.

PSD amanetează viitorul ţării, creşte salarii şi pensii şi neglijează investiţii importante.

Bugetul naţional e supus unei presiuni imense.

La niciun capitol veniturile nu au ajuns la nivelul programului, a celui prezentat tot de Guvern.

Acest lucru arată ceva trist: PSD e incapabil să ţină ordine în finanţele publice. După trei prim ministri şi tot atâţia şefi la ANAF, cel mai vizibil efect e incertitudinea, un comportament tot mai costisitor pentru contribuabilul român.

De la momentul cirzei economice, e prima dată când veniturile fiscale au scăzut faţă de anul anterior.

Veniturile din impozitul pe profit au scăzut faţă de trimestrul intai al anului trecut. E reflectarea faptului că economia duduie, dar la bugetul statului duduie numai cheltuielile.

Veniturile din TVA – nerealizarea faţă de program e de 9%.

Veniturile din accize reflectă cel mai bine degringolada. Colectarea de către ANAF e la 12% faţă de program.

Chiar dacă românii plătesc preţuri mai mari pentru aproape tot, statul nu realizează nici străzi, nici spitale, nici şcoli.

E inadmisibil ca fondurile europene să nu facă parte din priorităţile Guvernului.

România e în procedura privind deviaţia semnificativă a deficitului bugetar. România face obiectul procedurii europene în acest sens.

Invit să îşi revină – pe guvernanţii PSD. Per ansamblu, o evoluţie total, total nesatisfăcătoare a finanţelor publice.

E imperioasă demisia doamnei Dăncilă pentru a face loc unor oameni responsabili şi competenţi. Este din ce în ce mai vizibil că Dragnea şi ai lui nu au nicio soluţie pentru o guvernare bună”.

sursa digi24.ro

loading...
Loading...
1 Comentariu

1 Comentariu

  1. v

    mai 7, 2018 at 9:54 pm

    Din păcate… și domnul Werner Iohannis Klaus va lăsa o pagină neagră în istoria României. Nu se poate să fii președintele țării și să-nvrăjbeși poporul.

Lasă un răspuns

Agricultura si economie

Colesterolul – una dintre cele mai mari înșelătorii din vremurile noastre… Și cea mai profitabilă „boalăˮ din lume

Published

on

By

În ultimele decenii, transformarea oamenilor sănătoşi în pacienţi a devenit cea mai importantă strategie de marketing a companiilor farmaceutice. Pe principiul „ce-i sperie mai mult pe oameni decât alterarea sănătăţii?”, teama de boală umple buzunarele producătorilor de medicamente. Şi uite-aşa a devenit colesterolul „inamic public”, iar mitul acestuia – una dintre cele mai mari înşelătorii ale vremurilor noastre.

Colesterolul este o componentă esențiala în desfășurarea metabolismului celulelor organismului. Este o substanța din categoria grăsimilor (lipidică), răspândită în întregul corp uman, pe care organismul o folosește pentru a construi pereții celulelor din corpul nostru (structura membranelor celulare).

Odată cu înaintarea în vârstă, vasele de sânge se uzează şi devin mai rigide, iar colesterolul se depune mult mai uşor pe pereţii arterelor. Astfel, cu timpul, vasele de sânge se îngustează, micşorând capacitatea inimii de a pompa suficient sânge în tot organismul, iar dacă se produce blocarea completă a vasului datorită aglomerărilor de grăsime şi colesterol apare infarctul miocardic sau accidentul vascular cerebral.

Colesterolul nu este însă nociv în complexitatea sa, fiind o componentă esenţială în desfăşurarea metabolismului celulelor organismului, însă atunci când este în exces din cauza unei alimentaţii neadecvate sau a unei afecţiuni metabolice, acesta poate favoriza îngustarea şi ulterior blocarea vaselor de sânge.

Principala sursă de colesterol este producţia hepatică (70%) şi doar 30% din colesterol provine din alimentaţie.

De ce este considerat colesterolul „inamicul numărul 1”? Iată câteva răspunsuri oferite de specialişti în domeniu:

Atrag atenția populației că poate nu există nici un mit care să fi alimentat mai mult panica generală și să fi băgat mai mulți bani în buzunarele unor șmecheri, decât cel referitor la colesterol.

Cu un marketing bine pus la punct, s-a băgat în capul oamenilor ideea că deja ești candidat la infarct sau accident vascular dacă ai un colesterol mai mare de 180-200 mg%!

Planul pus la punct de către magnații mondiali ai industriei farmaceutice și-a arătat roadele. Printr-o presiune mediatică insistentă și continuă, milioane de oameni au devenit brusc bolnavi. Asta pentru că cineva a hotărât să scadă limita de risc la niște parametri imposibili. Valorile considerate „normale” ale colesterolului s-au tot micșorat și de la 260-280 mg%, cum era înainte de asaltul industriei farmaceutice, s-a ajuns la anomalia ca omul sănătos să fie considerat pacient și să i se administreze medicație de sinteză pentru un colesterol mai mare de 240!

În ultimele 3 decenii industria farmaceutică a făcut miliarde de dolari exploatând teama oamenilor de a nu muri subit din cauza imaginilor apocaliptice sugerate de un colesterol crescut. Cum te duci la doctor, cum îți propune imediat să treci pe statine. Și știți de ce? Pentru că acest tip de tratament se ia toata viața, deci odată ce devii pacient, industria farmaceutică câștigă lunar, pentru tot restul vieții tale, de pe urma acestei încadrări!

Ceea ce omul obișnuit nu știe, este faptul că atunci când ia statine colesterolul scade într-adevăr,  dar efectele secundare generează alte probleme, de la alterări ale memoriei până la diabet și de la dureri de cap până la somnolență perpetuă. Aceste atenţionări aparţin cercetătorului Ştefan Manea.

Dr. Ștefan BalabanColesterolul este un fel de sperietoare agitată de oricine are un interes în această direcție. Oul este alimentul care a fost pus cel mai mult în legătură cu creșterea colesterolului, substanța de importanță majoră în organism, care a predispus la nașterea a numeroase mituri.

Din fericire lumea este din ce în ce mai inteligentă și mai informată în ziua de astăzi și mulți oameni refuză să se lase influențați.  Cu ajutorul internetului, oricine este interesat de sănătatea sa și a copiilor săi își poate face propria muncă de documentare. Oamenii nu mai pot fi mințiți decât dacă vor să se lase mințiți, iar colesterolul este una dintre acele povești de groază care bine mânuite, reușesc să genereze suficientă anxietate încât opțiunea pentru medicația de sinteză să pară cea mai convenabilă.

Pacientului cu un colesterol considerat mărit i se cere să scoată ouăle din dietă. Ceea ce este adevărat în toată acesta poveste este faptul că oul are într-adevăr colesterol, dar molecula din ou nu este similară cu cea din organism. Mai mult de atât: în gălbenuș se găsesc rezerve importante de lecitină care previn depunerea ateroamelor pe vasele sanguine. Lecitina are rol major în dinamica celulei nervoase și a tuturor proceselor care se desfășoară în creier, deci ouăle pot avea partea lor de contribuție la scăderea colesterolului.  La ora actuală este de neconceput să scoți ouăle din alimentație, având în vedere câte proprietăți nutritive, biologice și de construcție au!

Colesterolul, cea mai profitabilă „boalăˮ din lume

Cel mai bine vândut medicament din lume, în ultimii ani, este Lipitor, unul dintre cele mai prescrise produse farmaceutice. Medicii au recomandat acest produs pentru reducerea colesterolului la peste 30 de milioane de „bolnaviˮ anual. Doar în 2006, acest medicament produs de compania Pfizer a avut vânzări ce au însumat aproape 14 miliarde de dolari. Pe durata valabilităţii patentului, Lipitor a avut vânzări totale de 131 miliarde de dolari, mai mult decât dublu faţă de al doilea cel mai bine vândut medicament al tuturor timpurilor, Plavix. Produs de Bristol-Myers Squibb, Plavix este indicat pentru reducerea evenimentelor aterosclerotice (infarct miocardic, accident vascular cerebral etc.).

Un alt medicament menit a scădea nivelul de colesterol „răuˮ din sânge, Crestor (AstraZeneca), a înregistrat, de asemenea, o creștere foarte mare a vânzărilor, ajungând în top 10 cele mai vândute medicamente din lume.

Statinele sunt medicamente care tratează colesterolul, care a fost asociat şi este considerat „vinovatˮ de apariţia bolilor cardio-vasculare. Statinele acţionează prin blocarea unor enzime din ficat, responsabile cu producerea de colesterol, şi au fost sintetizate pentru prima dată în Statele Unite, în anii ’70. Apariția primelor tipuri de statine a coincis cu o adevărată panică indusă populaţiei vizavi de grăsimi.

Tot în anii 70, în America, alimentele care conțin colesterol – adică untul, ouăle, carnea – au fost declarate oficial „inamicul nr.1 al sănătățiiˮ, pentru că fac boli cardio-vasculare. Și atunci au zis: «mâncați cereale!». Exista și până în anii ’70 supraponderabilitatea, însă după aceea a apărut cu adevărat obezitatea aceasta epidemică și este în strânsă legătură nu cu grăsimile, ci cu carbohidrații, în special cu cei cu absorbție rapidă, precum cerealele de mic dejun. Problema cu grăsimile a fost fundamentată pe o interpretare eronată a unor studii care se făcuseră până atunci și care au pus în legătură apariția bolilor cardiovasculare cu colesterolul alimentar. Astăzi, reluând acele studii la puricat, s-a văzut clar că această legătură nu există. Nu exista nici atunci, dar au fost niște interese economice. Se spune: «mănânc colesterol și mi se depune grăsimea pe artere». Nu-i adevărat, nici pe departe. Este o minciună întreținută tocmai pentru a se induce isteria și psihoza asta a colesterolului, a explicat, pentru Ziua News, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare București (ICA).

Surse: Ziua News, gandeste.org, Aqui Ahora

loading...
Loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***