Iernile vor avea viscole mai rare, însă tot mai puternice. Specialiştii fac proiecţii dezastruoase în contextul încălzirii globale.
În schimb, zăpada s-ar putea să dispară în următorii zeci de ani în majoritatea zonelor României. Iar verile vor fi din ce în ce mai fierbinţi, cu temperaturi constante peste 40 de grade.
Organizaţia Naţiunilor Unite a anunţat că ultimii ani au fost cei mai calzi înregistraţi vreodată la nivel global, iar asta ar trebui să ne alerteze. Clima se schimbă peste tot în lume, inclusiv în România şi fenomenele extreme vor deveni un fapt obişnuit.
Roxana Bojariu, climatolog: ”Deja observăm tendinţe de scădere a grosimii şi extinderii stratului de zăpadă, o reducere a numărului de ninsori şi acest lucru se va amplifica în următorii ani şi următoarele decenii.”
”Prin definiţie, primăvară şi toamna sunt de tranziţie, cu fenomene imprevizibile, dar acum vor şi mai intense, treceri rapide de la rece la cald.”
Şi când vorbim de cald, vorbim de foarte cald.. Verile din următoarele decenii ar putea fi ca vara lui 2016, când a fost depăşit orice record de temperaturi caniculare.
Ne îndreptăm, avertizează meteorologii, către un dezastru climateric dacă nu reuşim să reducem masiv emisiile de gaze cu efect de seră.
sursa stirileprotv.ro