joi, decembrie 12, 2024

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Suceava izolată de restul României. Armata și Politia vor securiza toate intrările și ieșirile din oraș

Suceava, unde s-au înregistrat cele mai multe cazuri de coronavirus, peste un sfert din cele confirmate până acum, intră în carantină totală, a anunțat ministrul de Interne Marcel Vela, potrivit digi24.ro

Se instituie pe perioada stării de urgență măsura de carantinare a orașului Suceava și a încă 8 comune limitrofe, conform Ordonanței militare 6. Este vorba despre Adâncata, Salcia, Ipoteșsti, Moara, Șcheia, Pătrăuți și Mitocu Dragomirnei. De asemenea, a fost decisă stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava.

Va fi permisă intrarea și ieșirea transportului de marfă, a persoanelor care nu locuiesc în zonă, dar desfășoară activități economice.

Firmele de transport feroviar de persoane nu vor vinde bilete pentru transportul călătorilor în zona carantinată.

Accesul pe aeroportul din Suceava este permis doar pentru zboruri cu aeronave de stat, transport marfă, umanitare și care asigură asistență medicală de urgență.

CJ Suceava și primarii din zona de carantinare și de protecție vor lua măsuri pentru a asigura asistență socială și aprovizionarea cu hrană a celor care nu se pot deplasa.

Declarații de presă la sediul MAI

Declarații de presă la sediul MAI

Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Luni, 30 martie 2020

Foarte interesant și..  A circulat coronavirusul în România încă din decembrie 2019? Cazurile ciudate care dau de gândit

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.