Connect with us

DE ACTUALITATE

Românii care au mașini second hand avertizați de pilotul Titi Aur cu privire la problemele pe care acestea le ascund

Published

on

Titi Aur, unul dintre cei mai cunoscuți piloți din România, atrage atenția asupra riscului la care oamenii se supun atunci când cumpără o mașină second hand.

Acesta  a dezvăluit pentru DCNews ce probleme, imposibil de sesizat, poate ascunde o mașină second hand. Pilotul susține că există aspecte mult mai grave decât dacă mașina ar fi suferit un accident în care caroseria a avut de suferit.

„Cert este că, dacă o mașină a fost lovită în partea de caroserie și a fost corect reparată, nu contează că a fost lovită. Problema este atunci când mașina a suferit traume, dar nu la caroserie, ci când a fost lovită în roți și sunt pivoți, brațe, bielete tensionate, chiar fisurate, dar nu sunt atât de uzate încât să nu mai poată fi utilizate. Dacă un braț este puțin întins, sau o bieletă, și ele sunt reglate pentru ca roțile să stea drepte, dar au apărut acele tensiuni în acele piese, sunt probleme mai grave decât ce se întâmplă la accidente în care sunt avarii la caroserie” a declarat Titi Aur.

E un risc pe care ni-l asumăm cu mare ușurință

„Este aproape imposibil să ne dăm seama de aceste probleme. Există riscul ca o mașină pe care o cumperi la mâna a doua să fi trecut prin niște tensiuni foarte mari, nu neapărat accidente mari, ci doar chinută în partea de cale de rulare, iar acolo este pericolul cel mai mare. Un alt pericol este dotarea cu piese uzate. Când cumperi o mașină la mâna a doua, nu știi ce mașină iei, nu știi ce se întâmplă mai ales pe parte de siguranță. E un risc pe care ni-l asumăm cu mare ușurință”, a mai precizat Titi Aur, deținătorul unei academii de conducere defensivă.

RECOMANDARE
Ce se întâmplă în creier în momentul morții? Iata un raspuns recent al neurologilor
loading...

DE ACTUALITATE

Cum petreceau Elena şi Nicolae Ceauşescu Revelionul si ce cadouri primeau de la secretarii de partid din judeţe

Published

on

By

Punctul culminant al Sărbătorilor de iarnă în perioada comunist îl reprezenta Revelionul. Cuplul Elena şi Nicolae Ceauşescu îşi avea un rol foarte important în derularea evenimentelor din ultima zi a anului. Trebuiau să fie şi cu această ocazie cei mai importanţi fii ai naţiunii. În lipsa petrecerilor la restaurant, rezervate atunci doar nomenclaturiştilor, românii se adunau în grupuri mici, în apartamente, şi aveau ca unică distracţie programul difuzat de TVR.

Seara de Revelion era singura din an în care Televiziunea Română difuza program prelungit şi în care nu se lua lumina. Pentru românii aflaţi sub dictatura ceauşistă, pregătirile pentru Revelion începeau cu câteva zile înainte. Fără forfotă în magazinele ale căror galantare erau goale chiar şi în preajma Sărbătorilor, românii încropeau masa de Revelion din ce găseau. Cafea procurată pe sub mână, vin spumant în loc de şampanie, banane puse din timp la copt, în ziare, cârnaţi procuraţi pe pile, salată boeuf şi preparate din porcii tăiaţi din gospodăriile de la ţară. De cele mai multe ori, porci tăiaţi la ţară pe furiş erau transportaţi, în secret, la oraş, în portbagajele autoturismelor.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre nomeclatura comunistă şi, în special, despre cuplul dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu. Aceştia îşi aveau un rol bine definit în derularea evenimentelor, iar totul începea în 31 decembrie cu urările în direct la televiziune adresate celor doi. Totul se întâmpla în sala de sport a clubului Floreasca din Bucureşti, unde zeci de persoane lucrau câteva săptămâni pentru a constui decorurile uriaşe. Zeci de brazi drepţi şi semeţi, înalţi de patru până la opt metri, trimişi de ocoale silvice fruntaşe din toate regiunile ţării constituiau decorul principal al platoului imens de filmare. Se montau arborii în suport, se împrăştia cetină printre ei şi se compunea o veritabilă ”ferie” de Revelion.

Fiecare regiune istorică prezenta urări pentru noul an şi aducea cadouri. Evenimentul avea loc, în fiecare an, în prima parte a zilei de 31 decembrie. Nicolae Ceauşescu înregistra un mesaj de Anul Nou, care era difuzat, în fiecare an, la miezul nopţii. La momentul respectiv, cuplul prezidenţial se afla la petrecere împreună cu cei mai importanţi reprezentaţi ai nomenclaturii. La masă se serveau mâncărurile tradiţionale româneşti, sarmale, friptură, pui la ceaun, piftie, salată de boeuf, care oricum nu lipseau de la mesele de sărbătoare. Participanţi la aceste petreceri susţineau că Elenei Ceauşescu bea băuturi dulci, pentru femei, dar nu se îmbăta. Lui Nicolae Ceauşescu îi mai plăceau în special preparatele tradiţionale din peşte: ciorba de peşte, plachia şi saramura, dar marea lui pasiune rămâneau sarmalele. Se mai servea vin alb şi ţuică de prună, fiartă şi îndulcită.

Petrecerea era ”condimentată” de cei mai în vogă artişti ai vremii. De obicei, masa se încheia până la ora 02.00, când cuplul Ceauşescu se retrăgea la culcare. Arhitectul Camil Roguski a fost omul de casă al soţilor Ceauşescu, cel care se ocupa în fiecare an de împodobirea brazilor şi de primi­rea cadourilor de Crăciun şi Anul Nou. Acesta a decedat în 2012, dar a povestit de multe ori cum sărbătoreau cei doi sfârşitul fiecărui an. ”Îi făceam po­mul de Crăciun, trebuia să se simtă mirosul de pădure, adu­ceam două maşini mari de cetină. Puneam numai glo­buri albe, im­podobeam brazii de la fiecare vilă a lui, nu puneam dulciuri sau luminiţe electrice, pentru că nu ne dădeau voie pompierii. Printre brazi puneam ani­male sălbatice împăiate pentru că-i plăceau lui Cea­usescu. De Re­velion, fa­milia Cea­usescu nu făcea ceva ieşit din comun, ba din con­tra, era vorba de ceva banal. Se uitau la televizor, urmăreau amândoi discursul lui. Lui Ceauşescu îi plăcea să se vadă la televizor”, a spus arhitectul Roguski.

Nici un secretar de partid, directoraş, chiar şi oameni simpli nu ratau ocazia de a le trimite celor doi cadouri. ”Aproape toţi trimiteau nişte proştii. De exemplu, au primit un covor pe care scria «Sa trăiţi Tovaraşu’ Ceauşescu». Şi te ştergeai cu picioarele pe nasul lui. Tablouri făcute după fotografiile lor, tractoare, lucruri inutile. În ultimul an s-a luat hotărârea ca noi să trimitem fiecărui judeţ în parte o lista cu obiecte de care aveam nevoie prin mobilarea sau decorarea celorlalte case şi palate ale lui Ceauşescu. Mobilă, obiecte decorative, ceva care să fie de folos. Pe ei nici nu-i interesau cadourile. Mai făceam câte o ex­pozitie cu ele, dar de multe ori nici nu veneau să le vadă. De fiecare data Ceauşescu îi lua Elenei câte un buchet de flori”, mai susţinea Camil Roguski.

RECOMANDARE
Scandal la Loteria Romana. Instituția este acuzată că și-a păcălit clienții de Anul Nou

Citeste mai mult: adev.ro/pkmwhf

loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***