duminică, ianuarie 26, 2025

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

E neagră ca noaptea. Imagini spectaculoase cu modelul cu cea mai închisa piele din lume

Supranumită „Queen of the Dark” (n.r. Regina întunericului), Nyakim Gatwech a devenit imaginea femeilor de culoare datorită pigmentului său, unic în lume. Recent, a fost întrebată de un șofer de taxi dacă și-ar albi pielea pentru 10.000 de lire.

Fotomodelul este foarte mândru de pigmentul pe care îl are, iar întrebarea șoferului de taxi nu a deranjat-o absolut deloc, ba chiar i-a răspuns cu zâmbetul pe buze. ”De ce vreodată pe lumea asta aș vrea să-mi albesc această frumoasă melanină (nr. pigmentul pielii)?”.

Nyakim Gatwech are 24 de ani și este din Sudul Sudanului și amintește că este de sărbătorit dacă ai pielea închisă la culoare. Fotografiile cu fotomodelul sunt senzaționale. Postările pe care le face pe rețelele de socializare inspiră o mulțime de oameni. ”Tu ești frumoasă doar diferită și unică. Toată lumea ar trebuie să fie mândră de asta”.

Nyakim Gatwech se bucură de noul ei nume, „Regina Întunericului”. ”Noua mea poreclă este Regina Întunericului și îmi place”, a scris fotomodelul pe una dintre rețelele de socializare. Acum, fotomodelul trăiește în Minneapolis, Minnesota.

Sursa: dailynews.ro

Foarte interesant și..  Blestemul lui Cristian Vasile, trubadurul ghinionist în amor. Și-a pierdut vocea și a înghițit cenușa iubitei lui Zaraza

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.