Connect with us

DE ACTUALITATE

Revoluţia fiscală ar putea închide cabinetele medicilor de familie: „Guvernanţii nu vor să audă şi să înţeleagă. Parcă vorbim în pustiu!”

Published

on

RECOMANDARE
Masacru în PARCURILE NAŢIONALE din România. Tot mai mulţi români semnează PETIŢIA pentru protejarea lor. Distribuiţi să afle toată lumea!

Medicii de familie nu primesc măririle salariale promise Sănătăţii, pentru că nu sunt bugetari, dar acordă cele mai multe servicii medicale. Discuţiile care se poartă în aceste zile în legatură cu salariile medicilor pot lasa impresia că, de la 1 martie, toţi vor avea venituri la nivel european şi pacientul roman va beneficia de servicii pe masura. Însa medicii de familie nu au nicio treabă cu Legea Salarizarii şi, deci, nu primesc niciun leu în plus. În schimb, sunt atinşi de efectele revoluţiei fiscale.

„Noi nu suntem salariati, aceasta lege ne exclude complet din orice fel de calcul legat de cresterea finantarii si nu tine cont de faptul ca medicii de familie, ca si medicii de ambulator, sunt privati, ei nu sunt salariati, nu sunt bugetari, sunt platiti de Casa de Asigurari pe valori de puncte si maririle despre care se face vorbire nu ne ating absolut deloc.

Mai mult decat atat, noi fiind majoritatea – peste 95% – organizati sub forma de PFA, vom fi puternic loviti de modificarile Codului Fiscal”, a declarat pentru Ziare.com dr. Sandra Alexiu, vicepresedintele Societatii Nationale a Medicilor de Familie.

Doctorul atrage atentia ca la acest moment medicii de familie sunt „cvasifalimentari” si, daca vor fi facute si alte modificari fiscale in legatura cu PFA-urile, asa cum a lasat sa se inteleaga ministrul de Finante, Eugen Teodorovici, la sfarsitul saptamanii trecute, „putem sa ne inchidem cabinetele si sa plecam, pentru ca nu mai avem ce face. Sa vedem cu cine o sa se mai faca sanatate publica in tara asta”.

„Guvernantii nu vor sa auda si sa inteleaga. Parca vorbim in pustiu!”

Vicepresedintele Societatii Nationale a Medicilor de Familie spune ca in ultimii 4 ani au avut loc discutii cu guvernantii, insa fara niciun rezultat.

„Am discutat cu ministri in ultimii 4 ani, inclusiv cu ministrii de Finante si cu secretari de stat, am fost in audiente, le-am explicat, am elaborat un document de pozitie legat de finantare, am organizat o dezbatere legata de finantarea medicinei de familie. Parca vorbim in pustiu, nu are nimeni niciun fel de disponibilitate sa ne auda si sa inteleaga”, a mai spus Alexiu.

In ce priveste noua conducere a Ministerului Sanatatii, lucrurile stau la fel: „Am solicitat de 3 ori pana acum, am incercat sa ne intalnim cu dna ministru (Sorina Pintea – n.red.), nu am primit inca niciun rezultat. Am avut ocazia personal sa o intalnesc pe dna ministru ieri (luni – n.red.) la un forum, am reusit sa schimbam cateva cuvinte si a promis ca saptamana viitoare isi face timp pentru noi”.

Proteste fara niciun rezultat. Debirocratizarea, cel mai devreme in 4 ani

La inceputul acestui an, medicii de familie au decis sa nu mai acorde servicii decontate de casele de sanatate, cum ar fi trimiterile sau retetele compensate, deoarece autoritatile au ignorat toate solicitarile lor pentru o functionare mai buna a sistemului medical.

Cum li s-au rezolvat solicitarile? Cu alte promisiuni.

„Legat de finantare, absolut nimic, marirea preconizata nu aduce imbunatatiri majore, ci doar firimituri, noi am solicitat o crestere a procentului de finantare in medicina primara pana la 10%, de la 5,8% cat era. Marirea pe care o au prevazuta in proiectul de norme la contractul cadru duce finantarea undeva la 5,9-6%, ceea ce e nesemnificativ. Am solicitat proceduri de debirocratizare, dar pana acum am primit doar promisiuni”. Citeşte continuarea AICI!

loading...
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DE ACTUALITATE

„Țara asta nu merită nici măcar polițiștii ăștia pe care îi are..” -reacția unui polițist față de neregulile din sistem

Published

on

RECOMANDARE
O creatură gigantică a fost pescuită într-un ocean. Greutatea ei este una incredibilă

Poliţistul Dan Georgescu, omul din spatele paginii de Facebook Poliţiştii au umor, a reacționat dur față de neregulile din sistem într-o postare pe rețeaua de socializare, care s-a viralizat.

”Sunt un frustrat! Da, ați citit bine, eu, polițistul Dan Georgescu, sunt un frustrat. Azi am realizat că țara asta nu merită nici măcar polițiștii ăștia pe care îi are. Sunt frustrat pentru că polițiștii care lucrează singuri, în niște condiții mizere și își pun viața în pericol pentru noi, sunt înjurați de toți analfabeții funcționali, de oameni fără nicio ocupație sau cu ocupații care mai de care mai dubioase.

Sunt frustrat pentru că avem parte de o clasă politică mincinoasă, care ne promite marea cu sărea când un polițist este măcelărit cu cuțitul, iar apoi uită ce a scos pe gură. Acum nici câteva luni, când fostul nostru coleg, Vezeteu, a fost măcelărit de un nebun, domnul prim ministru Tudose a promis că, citez: ” Din punctul meu de vedere, nu mai vreau patrule de unul singur. Atunci când ai un singur poliţist, care trebuie să patruleze într-o zonă – se subînţelege că acea zonă are un potenţial infracţional sau negativ – EL ÎȘI PUNE GRATUIT VIAȚA ÎN PERICOL. Nu poţi să îl trimiţi de unul singur. Se vor trimite echipe, chiar dacă este vorba de echipe mixte alcătuite din poliţişti şi jandarmi”. Unde sunt acele patrule, domnule prim ministru? Unde sunt acele patrule doamnă ministru?

Sunt frustrat pentru că, polițiștii sunt nevoiți să se descurce cu ce au, în timp ce polițiștii locali beneficiază de mașini noi, haine mai bune, combustibil la discreție, fără ca vreunul să fie în situația de a fi lovit, pentru că nu este așa, nici nu ar avea cum, din moment ce principala lor preocupare este să sune la 112 să cheme polițiștii sau jandarmii când sunt în astfel de situații. Sunt frustrat pentru că ne sunt purtate uniformele, fără că niciun oficial să aibă vreo reacție, astfel încât uniforma noastră va fi purtată în curând de controlorii RATB. Sunt frustrat când văd că la primărie se achiziționează bărci și șalupe fără nicio noimă, iar localii devin forțe speciale cu cagule, defilând ca niște impostori cu arme de airsoft în public.

Sunt frustrat pentru că, în loc ca oamenii să înțeleagă faptul că fără o poliție puternică, care să beneficieze de legi și proceduri clare, fără loc de interpretări, chiar dvs. CETĂȚENII SUNTEȚI SLABI. Sunt frustrat pentru că am colegi care lucrează singuri în posturi de poliție sau chiar sunt posturi de poliție care au rămas fără polițiști. Sunt frustrat pentru că trebuie să ne asigurăm chiar și rechizitele singuri. Calculatoarele, imprimantele. Sunt frustrat că trebuie să mă milogesc la primărie pentru a copia un document. Mă simt umilit că trebuie să cerșesc la propriu un top de hârtie la primărie, pentru ca oamenii să nu simtă lipsa acestor simple coli de hârtie.

Sunt frustrat când văd că impostura, grandomania, minciuna, manipularea sunt folosite de primari pentru a denigra această nobilă profesie. Sunt frustrat când văd primari care denigrează în media polițiștii sau le ciripesc la ureche șefilor tot felul de neadevăruri, iar aceștia apleacă urechea la astfel de inepții, polițiștii fiiind sfătuiți să aplece capul și să nu mai comenteze în fața primarilor, pentru că, nu e așa, oricând există după pensie un loc călduț de șef la poliția locală, după pensionare.

Mă simt umilit ca cetățean și ca polițist, când văd că fac o plângere penală și este plimbată și aruncată într-o parte și în alta, iar apoi mi se cere să aduc probe, pentru a fi luate niște măsuri. Sunt frustrat când văd că proprii mei colegi sunt timorați să ia niște măsuri sau măcar atitudine împotriva imposturii practicate de polițiștii locali, pentru că, probabil, le e teamă să nu deranjeze spectrul politic.

Mă simt ca ultimul om când trimit la parchet un dosar fără copertă, pentru că nu am așa ceva. Mă simt umilit când infractorii sunt lăsați în libertate și când văd că un magistrat nu se mișcă de pe scaun să ia măsurile preventive, pentru că are programare la coafor. Simt că cineva își dorește să își bată joc de munca noastră la propriu. Oameni buni! Ceea ce vă spun aici nu sunt povești de adormit copiii! Polițiștii chiar se află în pericol foarte des. Mult mai des decât vedeți în filme.

RECOMANDARE
Deputat român: „O indemnizație 9.000 de lei, decentă. Ce pretenții aveţi? Să venim desculţi, în opinci, în blugi?”

În stradă nu se trag duble, totul se întâmplă în timp real. Respectați-vă polițiștii, pentru că, fără ei, ar fi anarhie. Gândiți-vă că cei din S.U.A. sau ale țări nu s-au civilizat pentru că i-a certat Moș Crăciun sau i-a biciuit Moș Ilie. Pentru toate astea, da, sunt frustrat. Pentru că profesia mea este luată în derâdere și nu i se acordă atenția meritată”  este mesajul publicat pe Facebook de polițistul Dan Georgescu.

loading...
Citește mai departe>>

Facebook

Alte recomandări

Loading...

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***