Prof. dr. CONSTANTIN CIUTACU, fost secretar de stat, director la Institutul de Economie al Academiei Române, ne arată de ce astăzi România este la coada Europei, în ceea ce privește dezvoltarea economică.
Iată ce declara într-un interviu:
„ – Cum stătea România, din punctul de vedere al integrării economice cu ţările dezvoltate, în 1989?
– În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa. Exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare; autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente germane; avioanele Rombac erau cumpărate de la englezi; locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian; la Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania; Centrala nucleară de la Cernavodă provenea din Canada.
Putem spune, şi nu suntem nostalgici, că începusem să ne integrăm acceptabil cu economiile mari ale lumii. România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone. Doar două ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.
– În 1990, Petre Roman a afirmat că industria românească era un “morman de fiare vechi”. Ce am avut şi ce am pierdut în ultimii 25 de ani, domnule ministru?
– A fost cea mai nefericită declaraţie de politician de după 1989, care ne urmăreşte până azi. Referindu-se la industrie, că e de dat la fier vechi, fostul prim ministru dorea să spună lumii că întreaga economie a României comuniste nu merita doi bani. Ale cui interese le-a servit această etichetă?
Ca să combatem această viziune, cităm date statistice la întâmplare, din diferite domenii: România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi, doar 3 milioane; producea 400.000 tone de aluminiu în anul 2000, o prelungire surprinzătoare a succesului din timpul dictaturii; azi, produce pe jumătate.
Eram recunoscuţi ca buni constructori de motoare electrice şi produceam, în 1980, 19 milioane de kilowaţi, faţă de 700.000 kilowaţi, cât producem în prezent; ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare, în 1980; niciunul azi. Ieşeau 71.000 de tractoare; niciunul azi (am construit fabrici de tractoare în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în timp ce în România au murit). Fabricam 600 de vagoane de pasageri pe an, în 1984; azi, niciunul. Cât despre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bucăţi pe an; azi, abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier vechi în ultimii ani). În fine, produceam 144 de nave de tonaje diferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem niciuna. Sticlăria e prăbuşită. Săpunul a dispărut.
De altfel, potrivit statisticii oficiale, după anul 2000, au fost exportate 50 de milioane de tone de “fier vechi”, “deşeuri” de cupru, aluminiu şi alte neferoase, în valoare de peste 10 miliarde de euro! Am exportat lemn brut, în valoare de peste 8 miliarde de euro, şi alte produse brute (cereale, fructe, animale vii etc.) în valoare de alte 5 miliarde de euro! Prelucrarea acestora în România ar fi însemnat crearea a milioane de locuri de muncă! “Practic, întreaga economie naţională a fost oferită pe tavă, fără nicio logică”
– Ameţitoare cifre… Cum stau lucrurile în domeniul petrolului?
– Iată situaţia la zi, în domeniul petrolului: România producea 13 milioane de tone de petrol în 1970, şi numai… 6 milioane azi. Suspect. Cineva nu raportează corect. Nu am nicio încredere în această cifră, atât timp cât nu ştiu dacă toate sondele au contoar. Au contoar, domnilor? Trebuie să plătească redevenţe la tona de ţiţei brut, dar dacă scoţi 8-10 milioane de tone şi raportezi numai 6? Cu cât păgubeşti statul?
Petrolul se scoate mult şi se rafinează în alte ţări. De aici, deduceţi consecinţele. Înainte de 1989, produceam 8,5 milioane de tone de motorină, şi mai producem doar 2 milioane; produceam 10 milioane de tone de păcură. Nu mai producem nimic.
Produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi, nimic. Pe de altă parte, aţi observat că nici distribuţia gazelor nu mai este a noastră. Cine măsoară producţia? Cine măsoară distribuţia?
– După 1990, s-a schimbat peisajul industrial. S-a creat o falie între marea şi mica industrie. De ce s-a întâmplat acest fenomen?
Citește mai mult la:glasul.info
Te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un LIKE mai jos:
