Viață privată de informație, uneori de curent electric, căldură sau apă potabilă, dar și un destin dureros, acceptat în tăcere. Locuitorii unuia dintre cele mai izolate sate din țară sunt conștienți că nu au un viitor strălucit în față, pentru că acolo au mai rămas doar 2 copii. Mai mulți barcagii cu suflet mare au ajuns în coliba în care trăiesc cei doi băieți, care au aflat cum arată jucăriile prezentului și care vor mânca de Crăciun fructele preferate. Un reportaj realizat în exclusivitate de o echipă Digi24, în inima întunecată a Deltei.
După o oră și jumătate de mers cu șalupa rapidă, ajungem în Letea, sat cunoscut pentru pădurea devenită obiectiv turistic. De aici, mergem prin mijlocul pustietăţii, pe un drum de nisip.
30 de minute mai târziu ajungem în Sfiștofca. Un cătun uitat de lume, dar și de timp, unde doar 8 gospodării mai sunt locuite astăzi.
Reporter: Cum sunt zilele dumneavoastră, aici?
Femeie: Amare.
Reporter: De ce?
Femeie: De muncă nu este, ajutoare nu avem dreptul, sărăcie curată.
Paul Greavu, jurnalist Digi24: Suntem în izolare totală în Sfiștofca. Mai sunt doar câteva case împrăștiate pe sute de hectare. Aceasta, de exemplu, derăpănată, părăsită, a fost construită la 1935, an în care comunitatea era una înfloritoare.
Zenovia are 70 de ani și este șefa comunității de ruși lipoveni, etnici aflaţi în sat de peste 2 secole. Câţi au mai rămas dintre ei…
Zenovia: Tinerii ăștia oricum nu vin, pentru că nu sunt locuri de muncă.
În timp, satul va dispărea, spune cu amărăciune femeia. În Sfiștofca mai sunt doar doi copii: Filon și Marinel, de 8 și respectiv 9 ani.
Ion Petcu, tatăl vitreg al copiilor: Nici nu au aici cu cine să se joace, sunt sechestrați, singuri, sinistrați.
Reporter: Când veți fi mai mari, ce vreți să fiți?
Copil: Eu vreau să fiu pompier.
Reporter: Adică să te duci să stingi incendii, să salvezi oameni?
Copil: Da!
Reporter: Iar tu?
Copil: Eu vreau să fiu artist de pictat.
Paul Greavu, jurnalist Digi24: După căderea comunismului, oamenii au început să plece în număr tot mai mare din localitate. Practic, nu mai erau aici copii care să umple sălile de clasă, așa ca școala s-a închis.
Adorel Stanciu, șoferul școlii din C.A. Rosetti: Pentru doi copii în fiecare zi mă duc la Sfiștofca, un drum foarte greu, foarte anevoios. Doi copii buni care sunt foarte cuminți.
Cum tatăl vitreg face cu greu rost de bani pentru a-i creşte, o asociație de barcagii din Tulcea s-a oferit să îi ajute.
Stanca, președintele asociației de proprietari de bărci: Acum, de sărbători, am strâns ce am putut de unde am putut și am făcut un mic cadou.
Pentru oamenii care trăiesc în Sfiștofca, satul fără dispensar, şcoală sau magazine, dincolo de izolare, sărăcia rămâne la ordinea zilei