miercuri, mai 31, 2023

INFORMAȚIA înseamnă PUTERE

Românii au talent. Un copil de 4 ani din Chișinău a ridicat toată sala în picioare – video

Unul dintre cele mai aplaudate momente vineri seara, la emisiunea ”Românii au talent”, difuzată la Pro TV, a fost cel al unui copil de doar 4 ani din Chișinău.

Băiatul se numește Vlad Ciobanu și știe să recite aproape 100 de poezii. De altfel, poezia pe care a recitat-o în fața publicului primei ediții a sezonului 10 din ”Românii au talent” a ridicat toată sala în picioare.

El a povestit că a învățat toate aceste poezii seara, la băiță, când tatăl lui îi recita versuri mai puțin cunoscute de toată lumea. Prima poezie învățată a fost la vârsta de 2 ani și jumătate. De altfel, Vlad a învățat alfabetul la vârsta de 2 ani, iar la 3 ani știa să numere până la 100.

Tatăl său este jurist, iar mama, coregraf. Părinții i-au făcut lui Vlad un canal de Youtube, iar acum are peste 20.000 de abonați. Familia spune că a fost nevoită să îl mute pe Vlad de la grădiniță, pentru că nu mai era de nivelul lui. Nu îi sperie gândul că ar putea să aibă un copil genial, care se adaptează mai greu. Spun că vor găsi soluții, chiar dacă recunosc că asta implică sacrificii.

Lui Vlad îi plac poeziile lui Florin Piersic, motiv pentru care părinții vor să îl îndrume spre actorie.

Foarte interesant și..  Vă mai amintiți de fotbalul copilăriei din curtea școlii? Acum e dat dispărut

Articole asemănătoare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.