S-a HOTĂRÂT! Când vor primi copiii ROMÂNIEI cei 500 de euro pentru EDUCAȚIE? - Infoalert.ro
Connect with us

Educație

S-a HOTĂRÂT! Când vor primi copiii ROMÂNIEI cei 500 de euro pentru EDUCAȚIE?

Published

on

RECOMANDARE
Kap Dwa, mumia misterioasă de peste 3,5 metri, cu două capete, cea mai ciudată descoperire de pe Terra

Statul s-a angajat să acorde, în scop educațional, 500 de euro pentru fiecare copil născut după data intrării în vigoare a Legii educației naționale nr. 1/2011, adică după 9 februarie 2011. Obligația este prevăzută chiar în acest act normativ, împreună cu condițiile în care se vor acorda banii pentru educație.

Inițial, suma de bani trebuia acordată din 2013, însă Guvernul a tot amânat aplicarea efectivă a prevederilor legale în cauză. Fostul Guvern stabilise anul trecut, prin OUG nr. 99/2016, ca acești bani să fie acordați începând din luna martie a acestui an.

Cu toate acestea, copiii nu primesc nici în 2017 banii pentru educație, pentru că o nouă amânare a intrat astăzi în vigoare, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2017. Actul a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2017.

Concret, copiii ar putea primi acești bani abia din 1 ianuarie 2018, potrivit actului, dacă autoritățile nu vor decide atunci asupra unei noi amânări. Până atunci, autoritățile vor trebui să adopte și normele suplimentare necesare pentru aplicarea prevederii din Legea educației – în caz contrar, posibilitatea unei alte amânări nu este exclusă nici din 2018 încolo.

Deși Legea educației este în vigoare din 9 februarie 2011… Citește continuarea pe pe avocatnet.ro

loading...
Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Din lume

De ce se numește moneda românească „Leu”?

Published

on

RECOMANDARE
Românii care au mașini second hand avertizați de pilotul Titi Aur cu privire la problemele pe care acestea le ascund

Istoria leului românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “ leu ”.

Această monedă a fost folosită în Țările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de “ leu ”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.

Mai este de menţionat că moneda naţională a vecinilor noştri de peste Dunăre este leva care în traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeaşi origine ca cea a leului românesc. De la löwenthaler, pronunțat daler, vine și denumirea monedei SUA, dolar. Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite la noi au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină.

Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale. Tranzactiile, taxele, impoziele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă străină. În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al independenţei. După unirea Principatelor şi Cuza a tatonat ideea unei monede naţionale, care urma să se numească român sau romanat, dar Înalta Poartă Otomana s-a opus.

Încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor bani româneşti la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească „români”. Un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat. La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat.

RECOMANDARE
A turnat muştar în apa de baie şi şi-a frecat pielea. Când veţi afla de ce, veţi face şi voi acelaşi lucru

În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată.

Sursa: atlas-geografic.net

loading...
Citește mai departe>>

Ultimele articole

Alte recomandari

Loading...

Facebook

Cele mai citite articole din ultima săptămână

*** Infoalert.ro este un site ce cuprinde articole de presă preluate din diverse surse interne și externe. Majoritatea articolelor conțin link-uri către sursa lor originală, diverse site-uri informative din Romania sau de peste hotare.*** ***


Vă stăm oricând la dispoziție cu întrebări și sugestii la contact@infoalert.ro sau lăsându-ne un mesaj pe pagina noastră de Facebook
Copyright © 2018 *INFOALERT.RO * Unele drepturi rezervate***