Cu cîteva sute de milioane de ani înainte ca un asteroid să provoace extincţia dinozaurilor, erupţiile vulcanice au accelerat ascensiunea acestora la putere.
Potrivit unui nou studiu, publicat luni în jurnalul ştiinţific PNAS, o serie de erupţii vulcanice, care au început în urmă cu 230 de milioane de ani, au modificat în mod dramatic ciclul carbonului şi modelele climatice de pe Terra, ducînd la schimbări semnificative ecologice şi de mediu.
Oamenii de ştiinţă care au analizat datele detaliate privind sedimentele şi plantele fosilizate dintr-un lac din nordul Chinei au descoperit asocieri relevante între activitatea vulcanică intensă şi schimbările climatice majore, inclusiv creşteri semnificative ale valorilor de temperatură şi umiditate.
Aceste schimbări dramatice au remodelat biodiversitatea planetei – un număr mare de specii marine au dispărut, coniferele au proliferat, iar dinozaurii şi-au cimentat poziţia dominantă în lanţul trofic global.
„În decurs de două milioane de ani, viaţa animală şi vegetală a lumii a trecut prin schimbări majore, inclusiv extincţii selective în domeniul marin şi diversificarea grupurilor de plante şi animale terestre”, a declarat Jason Hilton, coautor al studiului, citat într-un comunicat.
”Aceste evenimente coincid cu un interval remarcabil caracterizat de precipitaţii intense, cunoscut sub numele de Episodul Pluvial din Carnian”, a adăugat Hilton, profesor de paleobotanică şi studiul paleomediilor la Universitatea din Birmingham din Marea Britanie.
Cercetătorii au împărţit aceste schimbări petrecute în decurs de 2 milioane de ani în patru episoade distincte, fiecare determinat de un puseu de activitate vulcanică. Aceste pusee au condus la eliberarea în atmosferă a unor cantităţi mai mari de carbon, încălzind planeta şi declanşînd perioade caracterizate prin ploi…
Citeste articolul complet aici